De ce spune primul moldovean care a câștigat Cupa Mondială la acordeon că nu mai vorbește atât de mult cu bunica sa? Radu Rățoi: „Dacă mă uit pe Facebook, pe feed-ul meu cred că găsesc 70% aviație, 15% fotbal și 15% muzică”

Radu Rățoi s-a născut în capitala Republicii Moldova, la Chișinău. Și-a dorit să facă pian, inspirat de vecinul său care cânta la acest instrument. Dar destinul voia altceva pentru el. A ajuns prea târziu la școala de muzică și nu mai aveau pian, așa a ajuns la acordeon, un instrument care i se părea asemănător cu ce își dorea el. 

Iar muzica l-a răsplătit pentru munca și talentul său. Radu Rățoi a câștigat peste 40 de concursuri naționale și internaționale la acest instrument. Și este unul dintre cei mai importanți acordeonişti moldoveni, foarte apreciat de critica muzicală internațională.

Radu Rățoi a făcut studii de licență și masterat la Academia Regală Daneză de Muzică din Copenhaga, la clasa renumitului profesor de acordeon Geir Draugsvoll. Despre perioada sa din Danemarca spune că l-a făcut să fie mult mai calm, să vadă viața „ceva mai lejer, nu atât de serios, nu atât de complicat”.

Astăzi trăiește sau, așa cum spune el, plătește chirie în Berlin și Copenhaga. Locuri care acum îi sunt „casa”, dar cariera sa de solist l-a dus pe unele dintre cele mai importante săli din Europa și Asia: Filarmonica din Berlin, Casa Radio din Copenhaga, Sala de concerte Victoria, Sala Tivoli din Copenhaga, Sala de concerte Aram Khachaturian din Erevan, Sala de concerte din Harbin și multe altele.

Radu Rățoi a primit mai multe distincții din partea Președinției Republicii Moldova: Diploma de Excelență pentru activitatea muzicală remarcabilă, în 2018, și titlul de „Maestru în Arte”, din partea președintei Maia Sandu, în 2022. A câștigat numeroase competiții internaționale, printre care Coupe Mondiale (2018), Concursul de acordeon Klingenthal (2019), Concursul Arrasate (2019) și Concursul internațional de acordeon din Moscova (2020).

Dar cum arată viața primului moldovean care a câștigat Cupa Mondială la acordeon? Cum vede Radu Rățoi Republica Moldova de astăzi? Ce face atunci când i se face dor de acasă? 

Radu Rățoi, ești primul moldovean care a câștigat Cupa Mondială la acordeon, dar știu că tu ai vrut, de fapt, să faci pian. Însă, destinul voia ca tu să faci cunoștiință cu acordeonul și să începi această aventură muzicală absolut minunată. Cum a intrat acest instrument în viața ta?

Eu mi-am dorit mult să fac pian pentru că aveam un vecin care cânta la acest instrument și pe care îl admiram chiar de la vârsta de 5 ani. Când am ajuns la școala de muzică, din păcate mi-au spus că „vezi că nu mai avem pian, ai venit prea târziu, dacă vrei, hai poate la acordeon”. M-am uitat la acordeon și-am zis „ok, seamănă cu pianul, ar trebui să sune aproximativ la fel”. Așa a început aventura mea cu acordeonul. Acordeonul m-a ales pe mine, nu eu pe el, iar toată povestea aceasta cred că a fost una foarte inspirată. 

Radu Rățoi: „În Republica Moldova există o școală de muzică foarte bună. Poate asta vine de la sistemul sovietic, unde școala de muzică este mult mai importantă decât în Europa”

Ai început la Școala de Arte „Alexei Stârcea”, la 9 ani. Apoi am continuat la Centrul de Excelență în Educație Artistică „Ștefan Neaga”. Cum a fost această perioadă pentru tine? Cât de mult te-a ajutat această educație în cariera solidă de astăzi?

Am început de la vârsta de 6 ani, de fapt – atunci am avut prima lecție de muzică la Școala de Arte „Alexei Stârcea”. Am avut o educație foarte bună, cred că în Republica Moldova există o școală foarte bună și o școală de muzică foarte bună, o educație care are principii, valori corecte. Poate asta vine de la sistemul sovietic care a fost în Republica Moldova, unde școala de muzică este, ca idee, mult mai importantă decât în Europa. Faci muzică nu din hobby, cum e în Europa, însă o faci pentru că e ceva serios, trebuie rezultate, trebuie să muncești, e diferită mentalitatea. 

Am avut noroc cu o doamnă profesoară foarte bună, doamna Ludmilla Pelin, despre care mereu spun că îmi este ca o a doua mamă și de la ea am luat foarte multe cunoștințe, am studiat 9 ani la școala de muzică, iar la vârsta de 15-16 ani am început să învăț la Centrul de Excelență în Educație Artistică „Ștefan Neaga” – pe atunci Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”. 

Am ajuns în clasa profesorului Sergiu Mârzac, o idee total diferită și o atitudine diferită față de lucru, la fel de bună – însă foarte diferită. Asta m-a ajutat să văd acordeonul dintr-o altă perspectivă, mult mai amplă. Dacă la școala de muzică lucram foarte mult în detaliu, foarte mult pe aspecte foarte mici, la colegiu am început să văd lucrurile mult mai amplu, mult mai matur. Mereu spun că am avut un noroc mare cu profesorii și chiar și când plec peste hotare, toți îmi spun că noi ne-am dori în țara noastră o educație atât de puternică, solidă, și chiar bazată pe cunoștințe. 

După ai plecat la Copenhaga. Cum ai ajuns în Danemarca? Și cum ți s-a schimbat viața odată ajuns în nordul Europei?

În Copenhaga am ajuns, n-aș spune – din greșeală, însă a fost doar o încercare. Cât eram în colegiu am participat la mai multe concursuri internaționale, astfel am primit diferite oferte de la mai multe universități din Europa, chiar și din Rusia, și am zis „ok, încerc la mai multe” – am avut vreo 7, 8 pe listă. Însă, Copenhaga a fost prima, în ianuarie, deci foarte devreme examenul. 

Am ajuns, am cântat, apoi am avut lecții cu profesorul și după prima lecție am înțeles „e fix ce am nevoie eu” – a fost un feeling că acesta este orașul și locul unde vreau să fiu. Fiind muzician, călătorești foarte mult și era important și acest aspect: cum călătoresc de aici, iar Copenhaga e foarte bine conectată. A fost o decizie sau o alegere automată, aș spune, bazată pe ceea ce am simțit. Copenhaga m-a făcut să fiu mult mai calm, m-a făcut să văd viața ceva mai lejer, nu atât de serios, nu atât de complicat. Este un oraș care te calmează foarte mult – mereu când ajung acolo (chiar dacă acum ajung mult mai rar) îmi apare un calm interior. Asta mi-a dat Copenhaga: o educație foarte bună și o calmitate. 

Citește și: Cum a ajuns un puști dintr-un „oraș atât de liniștit încât nici măcar ceasul nu mai știa cât e ceasul” să cucerească lumea? Totul a început cu un pian pe care tatăl său i l-a cumpărat cu banii câștigați muncind în deșerturile Israelului și junglele din Jamaica

Cum te-ai adaptat la atmosfera culturală și muzicală din Copenhaga și cum a influențat aceasta viziunea ta asupra muzicii?

Țările nordice, inclusiv Danemarca au un vibe aparte, eu acolo am descoperit o cultură nouă, o cultură total diferită, poate prea rece uneori pentru mine. Însă am descoperit lumea dintr-o altă perspectivă: un calm, însă am descoperit și cultura lor, cum menționam anterior, în special cultura contemporană. Cultura muzicii contemporane este foarte dezvoltată, lumea chiar iubește muzica contemporană, nu se uită sceptic la asta, se uită ca la un experiment, este interesată – asta am văzut acolo și mi-a indus și mie spiritul ăsta: am descoperit și eu foarte mult, am încercat să studiez cât mai multă muzică contemporană, compozitori nordici. Dacă tot am ajuns în țările nordice am încercat să cânt cât mai multe piese de la compozitorii scandinavi. Astfel, m-am dezvoltat foarte mult și pe zona muzicii clasice, deoarece sunt aceleași principii. Dacă muzica contemporană e ceva mai complicată, după părerea mea, e o muzică ce necesită foarte, foarte multe cunoștințe, dacă știi cum să o cânți, chiar dacă muzica clasică e ceva mai diferit, te ajută foarte mult în a o înțelege.

Cât de ușor te-ai adaptat în străinătate? Cum te vedea lumea la început și cum s-a schimbat acest lucru acum, odată ce ești un artist recunoscut și premiat?

În străinătate n-aș spune că m-am adaptat greu, însă n-aș spune că m-am adaptat ușor – neștiind nimic, am fost primul acolo, primul moldovean – știam că mai sunt români, deși pentru mine moldovenii și românii sunt același popor, n-am știut pe nimeni, adaptarea asta a fost mai grea – să vezi exact cum lucrează această țară, este total diferită, însă pas cu pas am început să mă integrez în sistem, chiar dacă la început, chiar și la concursurile internaționale se uitau așa, „de sus” aș putea spune, acum toți se uită cu respect și deja am alt nume când mă duc. Se schimbă aceste lucruri, din păcate nu ești apreciat de la început, însă dacă muncești și demonstrezi că ești bun, câștigi acel respect. 

Radu Rățoi și acasă pentru el… „nu unde e casa, ci unde plătesc chiria. O plătesc în Berlin și în Copenhaga, acolo îmi este casa”

Unde îți este viața acum? Unde este acasă pentru tine acum?

Poate cea mai grea întrebare – locul unde este acasă pentru mine e foarte complicat de spus, fiind muzician care călătorește foarte des, peste tot, este foarte greu să spun unde e casa. Poate între Copenhaga și Berlin, Chișinău câteodată, mai spuneam uneori și România – am probabil mai multe case, însă cum foarte des mai răspund la această întrebare – nu unde e casa, ci unde plătesc chiria. O plătesc în Berlin și în Copenhaga, acolo îmi este casa. 

Cum vezi tu acum Republica Moldova, cum simți că s-a schimbat viața la Chișinău? Ce te supără și ce-ți place cel mai mult din Moldova?

Eu îmi iubesc țara, iubesc Republica Moldova, deși sunt multe lucruri care nu îmi plac – poate cel mai important e că nu văd o susținere a tinerilor, deși tinerii sunt viitorul țării. Eu, de exemplu, nu am primit o susținere, țin minte că atunci când eram la colegiu căutam 100 de euro să-mi dea cineva pentru drum – atât, că nu-mi ajungea să plec la un concurs. Am umblat, cred o lună prin tot orașul, la minister, la direcții, peste tot, scriam cereri, nu primeam niciun răspuns. Indiferența aceasta eu nu o pot înțelege, pentru că nu există investiții în tineri. Însă sunt și lucruri foarte bune, așa cum am spus mai devreme, un sistem foarte bun de școală de muzică de care eu am putut să beneficiez, profesori buni și dedicați, un spirit ceva mai cald, acasă e totuși acasă. Pot fi multe lucruri îmbunătățite, însă cred că dacă Republica Moldova va urma o cale corectă spre Uniunea Europeană, spre Vest, pentru a adopta toate aceste principii și valori, cred că doar se va mișca spre bine și sunt sigur că (sau sper) că în câțiva ani Republica Moldova să fie o țară în care toți să vrea să trăiască și să revină acasă. 

Ți se face dor de casă… și ce faci atunci când se întâmplă asta?

Mi se face dor de casă, însă te dai cu asta, te desprinzi cu timpul – știi că ai de muncit, acasă este foarte complicat să am atâtea concerte, eu oricum călătorind atât, nu pot să am o casă mai exact. Mi se face dor, mă duc să-mi văd părinții – când pot, mai des, când nu pot, ceva mai rar – asta este singura soluție, mai vorbim. Nu este o tragedie că am plecat, că vreau acasă și că nu mai pot în străinătate – nu sunt genul, știu că unde sunt eu e cel mai bun loc pentru mine, sau caut acel loc în care va fi cel mai bine pentru mine. Iar dacă se numește Republica Moldova, România, Danemarca sau America, mai puțin contează. 

Radu Rățoi: „Mama e mamă și ea mereu m-a susținut, m-a ajutat mereu în toate, în tot ce mi-am propus. Cu tata e o relație prietenoasă, nu a fost așa de prezent în viața mea, însă știu că îmi vrea binele”

Care este relația pe care o ai cu părinții tăi? Te-au văzut pe scenă?

Cu părinții mei am o relație bună, pe părinții mei îi cataloghez puțin diferit pentru că eu am trăit doar cu mama – mama e mamă și ea mereu m-a susținut, m-a ajutat mereu în toate, în tot ce mi-am propus – a făcut practic imposibilul posibil și pentru asta îi mulțumesc foarte mult. Deși nu îi spun mereu asta. Cu mama comunic foarte des, cu bunica… bunica e foarte aproape sufletului meu, chiar dacă în ultimul timp atât de mult fiind plecat mai rar ne auzim, ea nu se descurcă cu telefonul performant și costă scump să o sun pe telefonul vechi, de acasă, însă încerc să ne auzim cât mai des. Cu tata e o relație prietenoasă, nu a fost așa de prezent în viața mea, însă știu că îmi vrea binele, comunicăm, ne vedem, am o atitudine foarte ok cu toți și … îi iubesc! 

Citește și: Povestea tinerei crescute de bunici cu ambiții mari: Ella Gondoș a intrat cu 10 la facultate, după ce a fost nevoită să renunțe la visul de a învăța la Viena

Cine este persoana care te-a încurajat, care te-a ajutat cel mai mult în carieră?

Este complicat de spus, cred că totuși mama în primul rând. Și prima mea profesoară de acordeon, care mi-a demonstrat că pot, m-a ajutat să pot – este foarte important să ai o educație bună care să te ajute și pe viitor. Chiar și acum, când am colaborări noi și am foarte multe lucruri de făcut, mă ajută foarte mult educația pe care am primit-o, sunt la nivel. Am avut și mulți alți oameni care m-au încurajat, care au crezut în mine – în primul rând mama și doamna profesoară, însă le mulțumesc și altor oameni care de-a lungul timpului au crezut în mine și s-au implicat. E foarte important, ca muzician, să vezi că lumea apreciază ceea ce faci, te susține, te ajută, este foarte important – altfel, îți vine foarte greu singur să mergi prin toate greutățile. 

Ce face Radu Rățoi atunci când nu este pe scenă sau nu repetă? Ce-ți place să faci în timpul liber, ce pasiuni ai?

Eu nu văd muzica fiind ca toată viața mea, văd muzica fiind ca parte a vieții mele, însă nu doar muzică. Dacă studiezi mult, toată ziua, ajungi acasă, vrei ceva diferit, nu vrei să auzi muzică, vrei liniște, vrei să cuprinzi patul – deoarece acordeonul este un instrument destul de greu și te obosește fizic. Iubesc mult fotbalul, când am ocazia mă uit la fotbal. De asemenea, aviația – deci dacă mă uit pe Facebook, pe feed-ul meu cred că găsesc 70% aviație, 15% fotbal și 15% muzică – deci nu sunt chiar obsedat de muzică, mereu spun că dacă nu eram muzician sigur eram controlor de trafic aerian. Mă pasionează mult aviația, face parte din ceea ce fac, zburând atâta, când mai văd pe cineva că are frică de zbor încep să-i explic fiecare fază a zborului, să-i explic cât e de sigur – am și alte pasiuni, însă muzica e partea principală și îmi ocupă foarte, foarte mult timp din viață.  

Ce asculți? Ce muzică găsim în playlist-urile tale?

În special ascult muzică clasică, iubesc muzica clasică – nu doar pentru că sunt eu focusat pe ea, însă e o muzică ce te dezvoltă, te învață ceva – pentru mine muzica nu e mereu ceva relaxant. Câteodată este, dar nu mereu. Pentru mine, muzica trebuie să fie ceva mai mult de-atât: să te dezvolte, să înveți, să fii mai bun. Ascult și jazz, ascult și pop, îmi plac diferite stiluri, însă oricum muzica clasică ocupă în playlist-ul meu o majoritate. 

Radu Rățoi: „Dacă mă uit pe Facebook, pe feed-ul meu cred că găsesc 70% aviație, 15% fotbal și 15% muzică”

Ai un sunet inedit, special al acordeonului și asta pentru că reușești să integrezi elemente din muzica tradițională, moldovenească, în interpretările tale. Cum și de ce faci acest lucru?

Muzica nu poate fi luată doar – muzică clasică, muzică tradițională, jazz – fiecare aparte. Oricum, este muzică. Elementele din jazz vin din muzica clasică, multe elemente tradiționale le putem găsi în muzica barocă – chiar dacă poate părea straniu, sunt la 300 de ani distanță. Trebuie să fie cu gust, calculat, foarte bine gândit și nu trebuie să fie un kitsch atunci când combini muzica. 

Acordeonul pentru mine este un instrument cu posibilități practic nemărginite și poate cânta foarte multe stiluri, iar câteodată o mică cireașă de pe tort cântând muzică clasică și punând un detaliu ceva mai diferit – va atrage publicul, asta am observat. Să cânți doar după reguli sau să cânți cum au cântat alți 100 înaintea ta – nu mai este în ziua de astăzi interesant, toată lumea caută ceva nou, iar dacă vii cu ceva inovativ și special lumea te va plăcea. 

Citește și: A plecat la 16 de ani de acasă, iar astăzi a ajuns să cânte pe cele mai importante scene ale lumii și să vorbească 7 limbi. Cristina Păsăroiu: „Mi-aduc aminte că doi ani după plecarea mea plângeam în fiecare zi de dorul părinților mei. Nu știam să gătesc, să mă îmbrac, să mă descurc. Am învățat încercând și făcând greșeli”

Dacă ai putea cânta pe orice scenă a lumii, alături de orice artist, pe cine ai alege? Și care este cel mai mare vis al tău?

Cred că nu am o sală favorită, cânt în săli mari și niciodată nu m-am focusat pe asta. Câteodată pentru mine este mai important să cânt pentru 30 de oameni, dar 30 de oameni care pur și simplu sunt acolo și își doresc atât de mult ca eu să cânt. Îmi amintesc că acum mai puțin de 1 an am fost în Ucraina, la Odessa și am cântat un recital solo pe timp de război, pare un pic straniu, sinucigaș poate, însă eu am simțit că vreau să fac asta și chiar nu îmi pare rău. Senzația din sală sau emoțiile pe care le-am primit sunt inconfundabile. Desigur, vreau să cânt cât mai des pe scene mari precum Berlin Philharmonic, Elbphilharmonie din Hamburg, Carnegie Hall din New York și altele, însă pentru mine este mai important cui cânt, cât de tare mă apreciază publicul și cât de tare își dorește ca eu să fiu acolo. 

Totuși, un concert este un schimb de energie între public și artist, iar dacă ai un public bun, și tu te vei dedica cu totul altfel decât atunci când, câteodată se mai întâmplă – nu ai publicul perfect în sală. Însă eu iubesc să cânt pentru toți și cu drag, cânt concerte peste tot. 

Și, ultima întrebare, ce ți-ai dori să știe lumea despre Radu Rățoi. Ce le-ai răspunde la întrebarea „Cine este Radu Rățoi”?

Radu Rățoi este un băiat din Chișinău care și-a dorit mult să cânte la acordeon și să schimbe percepția lumii asupra acordeonului. 

Câteodată pentru mine este mai important când vine cineva și-mi spune „mamă, nu știam că acordeonul poate face asta!” decât „ce fain ai cântat!”, pentru mine este mai important pentru că asta înseamnă că am convins oamenii că este un instrument de luat în considerare, încă acordeonul nu este acolo unde mi-aș dori eu, pe scenele cele mai mari, constant, zi de zi să vedem un concert într-o sală mare, însă va ajunge acolo.

Radu Rățoi sper că este un băiat simplu, încerc să fiu cu picioarele cât mai pe pământ, indiferent de ce rezultate am, prieten cu toți, binevoitor și săritor la nevoie. Nu iubesc să vorbesc despre mine și sper să spună alții cine este Radu Rățoi.