De Crăciun cu părintele Damaschin, omul lui Dumnezeu, „tată” a peste 10.000 de copii: „Niciodată un bărbat și niciun sfânt nu s-ar ridica la înălțimea jertfei pe care o mamă o face pentru copilul ei"

Părintele Damaschin este preotul cu har care a devenit tată pentru 10.000 de copiii de-a lungul misiunilor sale umanitare. Întortocheate sunt căile Domnului…Tânărul Dan a făcut liceul sanitar, apoi facultatea de Teologie, pentru că aceasta i-a fost chemarea. În primii ani, după ce a devenit preot în mediul rural ajuta oamenii care se îmbolneveau trupește și sufletește datorită dublei sale specializări. Provine dintr-o familie cu 4 frați, iar veniturile familiale l-au împiedicat să aibă o vacanță la mare, pe litoralul românesc. După ce a devenit slujitorul lui Dumnezeu și-a promis că toți cei pe care îi întâlnește vor vedea luciul mării, vor înota lângă delfini și vor avea parte de vitamina D, direct de pe plajă.

Omul lui Dumnezeu, după cum mulți îl numesc are în grijă mii de oameni cărora le oferă grăuntele de lumină. Alungă sărăcia, motivează copiii să continue studiile și le permite să se bucure de o vacanță pe litoralul românesc. De unde are energie ne întrebăm noi. De la Dumnezeu ne spune părintele care trebuie să răspundă la un nou telefon prin care era anunțat că cineva de la capătul firului vrea să dăruiască.

A înființat Asociația „Glasul Vieții” prin care oferă adapost, speranță și încredere pentru mii de mame pe care le convinge să nu avorteze. Părintele Damaschin este firul de legătură dintre omenire și Dumnezeu.

Dan Damaschin: „În anul 1988 m-am îmbolnăvit de diabet și nu mai puteam gândi că voi urma liceul militar”

Ce vă visați în copilărie să deveniți? Ați avut mereu o chemare pentru partea spirituală?

În copilărie, ca orice copil, îmi permiteam să visez mult. O bună perioadă de timp mă visam preot, se întâmpla în ciclul primar, apoi, la început de gimnaziu mă visam securist pentru că doream să pun cumva punct nedreptăților pe care le vedeam în societate și credeam că așa voi avea acea putere, ba chiar am cochetat cu gândul de a da la Liceul Militar pentru a putea fi mai târziu polițist economic care să investigheze mita și corupția de la acel moment. În anul 1988 m-am îmbolnăvit de diabet și nu mai puteam gândi că voi urma liceul militar. Atunci am decis să dau la liceul sanitar și așa m-am trezit în clasa a XII-a, în primul semestru că vreau să devin medic, iar în al doilea semestru, după ce luasem legătura cu spiritualitatea nemțeană (părintele Cleopa, părintele Ioanichie Bălan și alți mai duhovnici ai Moldovei) am luat decizia să dau la teologie, chiar dacă nu aveam un nivel minimal de cunoștințe pentru a putea da un concurs care, la vremea respectivă era unul destul de serios. Cert este că după toate aceste așezări în diverse ipostaze, Dumnezeu a îngăduit și binecuvântat alegerea mea. În septembrie 1993 am fost admis la teologie și am combinat o bună perioadă de timp, în anii de facultate, profesia de asistent medical cu cea de student aspirant la preoție, fapt care mi-a fost de mare folos pentru că în primii ani de studenție, am profesat în mediul rural într-o măsură combinată ca asistent medical.

Citește și: Părintele Vasile Boldeanu, omul ce s-a ambiționat să-l slujească pe Dumnezeu în cel mai sărac sat din județul Galați. Și cum a trecut de la necredință la puterea de oferi toată dragostea oamenilor, fiind popă, profesor, asistent medical și voluntar al Crucii Roșii

Ce gust a avut copilăria dumneavoastră?

Copilăria mea a avut un gust de mult, mult verde, pentru că m-am născut într-o zonă cu păduri seculare, într-o zonă în care eram străjuiți efectiv de o cetate dacică, înconjurat de multe livezi și vii. Chiar dacă lipsurile pe care mama le simțea cel mai mult în familia noastră ar fi trebuit să ne afecteze, totuși dragostea și grija părintească alocată celor 4 copii a făcut să ne dăm seama că indiferent de limite, se poate face educație, indiferent de barierele pe care le punea societatea din timpul regimului comunist, oamenii puteau străbate și ajunge acolo unde-și doresc. A fost ca mai toate copilăriile de pe vremea de atunci. O copilărie plină de energie, cu încercări de a fenta sistemul, în sensul că nu ne plăceau nicidecum tablourile lui Ceaușescu din sălile de curs, nici paginile cu care începea orice manual, cu glume despre sistemul politic spuse în ascuns, în serile lungi de vară sau în nopțile în care ne dădeam cu sania pe dealurile din frumoasa zonă natală. A fost o copilărie cu gust de fericire.

Când ați știut exact că veți deveni doctor de suflete?

Am știut că voi ajunge preot în semestrul II din clasa a XII-a. Am fost chemat să-mi schimb viața și să fac ceva care să se poată înveșnici. Cum veneam dintr-un mediu mai libertin, așa se vedea atunci liceul sanitar, am decis să nu mă fac monah pentru că nu vedeam sub nicio formă supraviețuirea mea departe mediul acesta feminin cu care mă obișnuisem. Am avut binecuvântarea unui sfânt părinte să pot să las deoparte orice gând de a amâna o relație cu Dumnezeu autentică și dacă vrea să fiu de folos bisericii lui Iisus Hristos, atunci să-mi dea binecuvântare pentru a sluji și în altă ipostază decât cea de monah, respetiv să merg către cea de preot, fapt care s-a și întâmplat.

Câtă muncă și câte studii stau în spatele unui preot? Este vorba doar de chemare?

Studenția la teologie este una frumoasă pentru că pe lângă disciplinele istorice, lingvistice, dogmatice și liturgicale, Sfântul teolog are contact cu oamenii și cu sacrul într-un mod foarte intim, aș spune eu. Afli că tu ca preot ai în fața ta sufletul omului, adică întreaga ființă care se deschide ca o carte. Afli că tu ca preot, ai șanse să fii lângă om în cele mai importante momente ale existenței sale. Desigur, pentru că toate acestea le aduci în fața Divinității crează un sentiment de dorință pentru a fi preot. Această trăire mistică ține de Hristos. Pentru mine a fost o reușită combinarea cunoștințelor medii din domeniul medical cu domeniul teologic. Am fost respectat și admirat pentru această viziune asupra ființei umane, viziune care ajută să înțeleg cumva suferința umană, cauza bolilor sufletești și trupești crează un tablou mai amplu și mai realist asupra teologiei.

Părintele Damaschin: „În primii ani de preoție am avut râvna și starea de neoboseală”

Cum au fost primii ani de preoție?

În primii ani de preoție am avut râvna și starea de neoboseală pentru că văzând frumusețea, căldura, dragostea oamenilor simpli de la țară, nu poți să nu te dăruiești. Și asta pentru că ei vor atât de puțin de la tine și oferă atât de mult sacrificiu din viața, familia lor bisericii și preotului. Eram un copil, vă dați seama, aveam 22 de ani, iar eu trebuia să am în fața ochilor mei oameni care îmi puteau fi bunici sau străbunici, oameni care au trecut prin războaie, secetă, înfruntaseră comunismul. Veneau în comunitatea locală copii care au trecut prin ani grei și erau personalități importante în capitală, în orașul Iași, Vaslui. Se armoniza totul.

Dan Damaschin:„Nu exista o mare sărbătoare fără spectacol, aveam o revistă parohială, în biserică orice slujbă începea și se termina cu copiii”

Ce v-a determinat să deveniți mai mult decât un preot, să deveniți tată pentru mii de copii?

De la începutul preoției mi-au fost dragi familiile cu mulți copii. Țin minte că de la început am eliminat aceste funcții de personal neclerical: clopotar, pălimar, dascăl și au fost înlocuite repede, repede cu copiii de la școală care mă umpleau și pe mine cu bunătate și dor pentru Dumnezeu. Ani mai târziu, la parohia Cozia, acolo unde am slujit alți 6 ani, comunitatea parohială, școala, biserica deveniseră un tot al copilăriei. Nu exista o mare sărbătoare fără spectacol, aveam o revistă parohială, în biserică orice slujbă începea și se termina cu copiii, activități cu sporturi de vară, cu corturi, cu peripeții. Acolo au început și bursele pentru copii, acolo am înființat un club al copiilor, iar familiile cu mulți copii erau în atenția mea pentru că am observat că în comunitățile rurale, familiile cu mulți copii erau excluse din tot ceea ce înseamnă proces de integrare a unui copil spre om mare. Încetul cu încetul, ajungând la Iași unde m-am trezit în mijlocul copiilor și al mamelor lor, a devenit un lucru firesc să adun în jurul bisericii și al familiei mele, o mulțime de copii. O mulțime care a crescut tot mai mult, iar acum vorbim de 100 de copii bursieri, 600 de copii în proiectul Dăruim Speranță, vorbim de aproape 10.000 de copiii în toate misiunile noastre. Este o binecuvântare și un privilegiu pe care Dumnezeu mi l-a oferit, acela de a fi în slujba copiilor.

Dan Damaschin:„Asociația Glasul Vieții, înființată în 2012 nu este decât o interfață juridică și contabilă a muncii a mii de oameni”

Când și cum ați decis să înființați Asociația Glasul Vieții?

Asociația Glasul Vieții, înființată în 2012 nu este decât o interfață juridică și contabilă a muncii a mii de oameni. A trebuit să aveam această formă juridică pentru a ne descurca în lumea aceasta contabilă și plină de acte, iar asta pentru că eu sunt preotul Maternității Cuza Vodă, sunt un angajat al Ministerului Sănătății și acest statut nu-mi permitea în mod administrativ să am și alte activități. Mesajul asociației duce binele mamei și al copilului pe un făgăș corect. Glasul Vieții este comunitatea creștinului din jurul bisericii, maternității, familiei, prietenilor, angajaților și fostelor paciente care au fost lângă noi. Între timp viziunea noastră a fost dusă de către internet peste munți, văi, oceane, iar asta este lucrarea lui Dumnezeu care a îngăduit să aducem cât mai mulți copii sărmani și pe mamele lor greu încercate pe un drum lin.

Părintele Damaschin: „Când ajung în fața unei mame, mă gândesc la mulțimea nopților nedormite”

Cunoașteți mamele care abia devin mame, mergeți și le binecuvântați. Cum simțiți că le ajutați? Pentru că o faceți…

Fără îndoială, maternitatea este fundamentul universului nostru. Acum, iată, sărbătorim nașterea Sa. Fără maternitate, viață, nu îl avem pe Dumnezeu lângă noi. Nu ne-am putea gândi la mântuire, veșnicie. Când ajung în fața unei mame, mă gândesc la mulțimea nopților nedormite, nenumărate de când pruncul s-a întrupat în pântecele ei, mă gândesc la sacrificiile pe care le face în sala de naștere, care nu pot fi contabilizate sub nicio formă, nici fizică, nici materială și mă gândesc la crucea pe care mama o are de dus o viață. Sunt mame cu mulți copii care nu au pus capul pe pernă o noapte întreagă de 20 de ani, care au dormit pe un colț de pat o viață întreagă și unitatea de somn este la câteva ceasuri, pentru că toți acești copii trebuie să fie ocrotiți, ajutați să se odihnească. În fața unei mamei nu găsesc decât recunoștință pentru jertfa ei și multă smerenie, gândind că niciodată un bărbat și niciun sfânt nu s-ar ridica la înălțimea jertfei pe care o mamă o face pentru copilul ei.

Părintele Damaschin:„Totdeauna, atunci când oamenii au refuzat să mă ajute, nu am fost critic”

Cum încasați refuzurile, pentru că nu toți sunt dornici să dăruiască?

De-a lungul timpului am încasat și refuzuri din partea oamenilor solicitați să ajute, dar același om care a refuzat atunci, vine acum, la diferență de atâția ani și își oferă generos participarea, dorința de a fi alături în misiunea mea. Asta mi s-a întâmplat de foarte multe ori. De la colaboratori din spital care mă priveau cu multă reticiență și care acum sunt implicați în misiunea noastră. Acești oameni s-au transformat în Apostoli la biserica noastră. Totdeauna, atunci când oamenii au refuzat să mă ajute, nu am fost critic, nu am fost purtat de mânie sau alte sentimente, ci m-am gândit că acel om a pierdut șansa, momentan, de a face o faptă bună, șansă care îl poziționează, efectiv, foarte aproape de viața curată la care ne cheamă Hristos.

Dan Damaschin: „O tabără adevărată pentru copiii din Moldova”

Cum au luat naștere vacanțele la mare ale copiilor?

Orice copil își dorește să petreacă o vacanță frumoasă pe malul mării. În copilăria mea nu am avut această șansă. Eram 4 frați acasă, veniturile părinților care munceau nu erau atât de mari pentru a-și permite luxul unei astfel de recompense, astfel că atunci am avut puterea să coagulez niște energii, mi-am spus că acești copii trebuie să ajungă la mare. La început am plecat cu câteva zeci de copii, acum sunt mii. O tabără adevărată pentru copiii din Moldova. De-a lungul anilor am cunoscut oameni care nu au fost niciodată la mare și-mi dădeau în mână puțin din bănuțul lor din pensie, cu lacrimi în ochi și îmi spuneau că își doresc ca toți acei copii care au dus-o mai greu decât ei la vremea respectivă să ajungă la mare. Timp de o săptămână ei trăiesc în condiții umane decente, cu lenjerie albă, băi, dușuri, mâncare zilnică, dulciuri, răsfăț. Așa cum ar trebui să fie orice copilărie.

Cum putem ajuta?

Ajutorul pentru oamenii care iubesc copilăria, care iubesc maternitatea, capătă diverse valențe în viziunea noastră. De la pachetul de scutece și cutia cu lapte praf, care pot fi donate unei mame cu mulți copii acasă și care nu-și permite aceste produse de maximă necesitate într-o familie cu mulți copii, la hăinuțele pe care le putem dona pentru ca acești copii înfrigurați să aibă mai multă îngrijire corporală și mai multă căldură în casă. Avem nevoie de lemne, de materiale de construcție, de voluntariatul pe care îl facem atunci când, stăm câteva ceasuri într-un depozit, pe drumurile noastre desfundate, către aceste familii, sau în centrele noastre pentru mame și copii, în teatrele noastre. Și sigur, un bănuț pe care putem să îl dăm, pentru că așa ne învață Scriptura, pentru a arăta iubirea noastră față de Dumnezeu și aproapele nostru. Toate aceste forme reprezintă o manifestare reală a bunătății, într-o lume din ce în ce mai manipulată și condusă doar către nevoile noastre imediate.

Părintele Damaschin: „În momentul de față avem 120 de locuințe construite, cumpărate, sau făcute pentru familiile cu mulți copii”

Ce campanii ați avut și câți oameni frumoși v-au însoțit?

În momentul de față organizăm cu ajutorul exclusiv al donațiilor și al voluntarilor mai multe activități denumite în mod profesional, deși nu imi place cuvântul, proiecte. În realitate facem tot ceea ce trebuie pentru ca mamele și copiii sărmani care necesită ajutor, să primească tot ceea ce au nevoie.

Vorbim de acest grăunte de muștar de unde am ajuns la 10.000 de copii și aproape 2.500 de familii, când copiii primesc haine noi la Nașterea Domnului, Învierea Domnului și la începutul anului școlar, vorbim de dăruit speranță, acolo unde familiile și copiii care colaborează frumos, sau care sunt mai greu încercate, devin… Copiii adoptați la distanță cu donatorii permanenți pentru a le asigura toate cele necesare. Mergem la casele vieții, asta pentru că în momentul de față avem 120 de locuințe construite, cumpărate, sau făcute capital pentru familiile cu mulți copii, pentru mamele de pe stradă, pentru toți cei afectați grav de sărăcie, mergem la casele tip internat, CTC, unde iată pașim in 2022 cu al treilea internat pentru copiii care au rezutate bune și foarte bune la învățătură, copii proveniți din familii greu încercate de sărăcie, avem casele vieții, sau casele mamei. Susținem oferind sprijin pentru copii, recuperare medicală și mamelor fără asigurare, pentru asistență medicală obstetricală și ginecologică, sprijinul medical dorindu-se a fi transformat în policlinica Veronica, centrul medical special, care în câteva luni va avea documentația și aprobările necesare. Marea vieții de care am vorbit mai sus, lemnul vieții de care vom vorbi lunile viitoare, pentru că iarna este lungă și friguroasă și trebuie să avem ce ne trebuie în centrele pentru mame și copii. Drumul speranței în fiecare vineri, mamele, copiii, vin la Iași pentru a lua alimentele și produse de igienă necesare. Și sigur putem continua cu aceste politici pentru mame și pruncii din maternitate către alte și alte zări, unde este nevoie de noi.

Dan Damaschin: „Am ajuns la 10.000 de copii și aproape 2.500 de familii, când copiii primesc haine noi la Nașterea Domnului”

Părintele Damaschin: „A dărui iubire, a dărui speranță, a dărui lumină, a dărui tot ceea ce dorești tu pentru cei din jurul tău, înseamnă a-ți crea un confort emoțional”

Ce trebuie să facem în această perioadă?

În această perioadă, dar nu numai, trebuie să fim buni, nu?! Trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putință, pentru ca în jurul nostru, toți copiii sărmani, toate mamele greu încercate de sărăcie, de lipsuri, de nevoi, să primească dragostea noastră, pentru ca într-o formă finală, acești copii să ajungă oameni mari, să nu se transforme în cerșetori sau infractori.

A dărui iubire, a dărui speranță, a dărui lumină, a dărui tot ceea ce dorești tu pentru cei din jurul tău, înseamnă a-ți crea un confort emoțional, spiritual, mental în lumea în care trăiești, înseamnă a împlini cuvântul lui Dumnezeu, de a-l iubi pe aproapele ca pe noi înșine, și nu în ultimul rând, înseamnă a fi om.

A fi om, ține în primul rând de o relație sănătoasă cu cei din jurul tău.. Pentru că iată a venit și Crăciunul, marea sărbătoare a Nașterii Domnului. Să nu uităm că Dumnezeu e cel care ne umple de iubire, prin dragostea cu care ne copleșește, născându-se ca om, Dumnezeu nemărginit, prin minunile pe care le-a făcut și le face permanent, prin învățătura pe care ne-a dat-o și sfințirea cu sfintele taine.

Să ne ocrotească Domnul Iisus Hristos, Cel ce in peșteră s-a născut, să ne dea Dumnezeu sănătate și mântuire, Amin!