De la actorie la ASE și apoi la operă: Ramona Zaharia și o carieră începută într-un oraș fără operă sau teatru muzical

Ramona Zaharia, născută în Brăila, și-a început parcursul artistic într-un oraș fără operă sau teatru muzical. Deși a urmat un liceu teoretic, pasiunea ei pentru muzică a prins contur la Școala populară de arte, sub îndrumarea profesoarei Mariana Iordache. În primul an la Conservator, a fost angajată în corul Operei Naționale Române din Iași, dar nu a îndrăznit să viseze că va deveni solistă. Drumul ei a luat o turnură neașteptată după o audiție cu maestrul Corneliu Murgu la Opera din Timișoara, iar de acolo, talentul și munca asiduă au propulsat-o pe scenele mari ale lumii, precum Metropolitan Opera din New York și Royal Opera House din Londra.

Muzica a fost mereu o parte esențială din viața Ramonei Zaharia. Încă din copilărie, arta a fost „pânza” pe care și-a pictat viața, iar dragostea pentru scenă s-a extins inițial spre actorie. După o scurtă perioadă la Academia de Studii Economice, și-a găsit adevărata chemare în operă, continuând să își dezvolte atât abilitățile vocale, cât și pe cele interpretative. Fiecare rol pe care îl abordează reflectă minuțiozitate și o profunzime artistică influențată de anii de studiu în domenii variate precum filosofia și teatrul.

Pe 11 octombrie 2024, la Sala Radio din București, Ramona Zaharia va urca pe scenă alături de Orchestra Națională Radio, sub conducerea dirijorului Sascha Goetzel, pentru a interpreta Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven. Evenimentul marchează deschiderea celei de-a 96-a stagiuni a orchestrei și îi va aduce pe scenă și pe soprana Luiza Fatyol, tenorul Remus Alăzăroae și basul Adrian Sâmpetrean. Ramona își exprimă entuziasmul de a cânta această lucrare monumentală pentru prima dată la Sala Radio, considerând-o o nouă provocare în repertoriul său simfonic.

Ați urcat pe marile scene ale lumii, la Metropolitan, Royal Opera House, Covent Garden. Cum a fost drumul dvs. artistic?

Acum, amintindu-mi de traseul meu artistic, este surprinzător chiar și pentru mine. M-am născut și am crescut în Brăila, un oraș în care nu exista Operă și nici acum nu există Operă sau Teatru muzical. Nu am absolvit un liceu de artă, ci unul teoretic (secția istorie – științe sociale), dar în paralel cu liceul am urmat cursurile unei Școli populare de arte – secția canto clasic, la clasa unei fantastice profesoare: Mariana Iordache. 

Încă din primul an de Conservator, am fost angajată în corul Operei Naționale Române din Iași, timp în care nu am îndrăznit să sper să devin vreodată solistă. Apoi, în urma unei audiții neprevăzute, cu maestrul Corneliu Murgu, am devenit solista Operei Naționale Române din Timișoara, inițial pentru o perioadă de o stagiune. 

Primul contract internațional pentru rolul titular din „Carmen” l-am primit în urma unei audiții, în care speram să primesc măcar rolul Mercedes (un rol mult mai mic din aceeași operă). Primul contract la MET (Metropolitan Opera – New York) – în calitate de cover (dublură de rol) – l-am primit pentru că domnul Ioan Holender m-a văzut pe scena Operei din Timișoara, în rolul Carmen, și, plăcându-i foarte mult prestația mea, m-a recomandat la MET. Sincer, inițial, am crezut că e o glumă! De aici lista continuă, nu atât de surprinzător, ci doar cu multă muncă, audiții, mereu departe de familie și multă dorință de autodepășire.

Ramona Zaharia: „Muzica și arta în general au fost „pânza” pe care mi-am „pictat” viața”

Cum a ajuns muzica în viața dvs.? De cât timp cântați?

Pentru mine muzica și arta în general au fost „pânza” pe care mi-am „pictat” viața. Dintotdeauna am cântat! La grădiniță, eram considerată un copil supradotat: cântam  și dirijam corul de copii, deși nu aveam nici patru ani! Aveam voce, auz perfect și simț ritmic foarte bine dezvoltat. Știam toate cântecele și poeziile tuturor copiilor. Pictam și îmi imaginam propriile spectacole în care eram regizor și actriță, era singurul joc de care nu mă plictiseam niciodată! 

Înainte să ajungeți la operă, v-ați dorit un alt drum profesional. Tot pe scenă, dar dintr-o altă postură, cea de actriță. Și apoi, ați mai avut o oprire scurtă la Academia de Studii Economice. Cum ați ajuns de la actorie la ASE și apoi la operă?

În liceu, m-am îndrăgostit iremediabil de teatru: eram nelipsită din sala de spectacole a teatrului „Maria Filotti”, din Brăila. Iar apoi am avut șansa să o văd pe doamna Cătălina Buzoianu lucrând la premiera spectacolului „Chira Chiralina”, o montare fenomenală, (în care am avut bucuria să fac figurație). 

Acea perioadă mi-a dat încredere să mă înscriu la facultatea de teatru, la U.N.A.T.C. București (pe atunci I.A.T.C.). Din nefericire, nu am trecut examenul și cred că a fost prima mare dezamăgire a vieții mele. Îmi aduc aminte cu drag, acum, de o întâmplare chiar de la proba de monolog, de la examenul de admitere la Facultatea de teatru. Domnul Gelu Colceag, care era în comisia de examinare, cu flerul caracteristic și experiența multor generații de studenți,  m-a întrebat dacă am luat lecții de canto și dacă aș dori să cânt ceva, orice. 

Foarte mirată, că doar era o probă de monolog, și cam gâtuită de emoții, i-am cântat partitura Azucenei. Era tot ce puteam sa-mi amintesc în acel moment. Un fragment din duetul final cu Manrico, din „Trubadurul” de Verdi. 

Se pare că l-am impresionat, cred, și m-a întrebat de ce nu am încercat mai întâi la Conservator, că așa aș fi putut să însumez talentele. În acel moment nici nu puteam să îmi imaginez altceva pentru viitorul meu, decât actoria. Din nefericire, dezamăgirea m-a făcut să trag o concluzie greșită, că poate nu am talent și că poate mi s-ar potrivi mai bine o facultate de profil realist, adică A.S.E.-ul. 

După aproape un an și jumătate de studii la A.S.E., mi-am dat seama că și dacă voi absolvi, ca prin minune, această facultate, nu voi profesa niciodată,  deci ar fi fost o pierdere de vreme. Am renunțat la A.S.E., deși părinții mei nu știau, iar la scurt timp m-am întâlnit cu d-na Iordache, fosta mea profesoară de canto, care m-a întrebat ce am mai făcut în ultimii aproape doi ani în care nu ne văzuserăm. 

I-am povestit totul, și mai ales faptul că era un moment de cotitură în viața mea în care nu știam ce să fac! Mă gândeam dacă n-ar fi mai bine să mă îndrept spre Filosofie. Imediat, dumneai mi-a propus să mă pregătească și peste două luni să dau admitere la Conservator. Mi se părea ireal să îmi ajungă doar două luni pentru pregătirea examenului de admitere! Însă, se pare că au fost de ajuns pentru ambele facultăți. Așa că, la scurt timp, am devenit studenta ambelor instituții. Acum trebuia să aleg: o alegere destul de grea, însă, după lungi frământări, am ales Conservatorul.

Ramona Zaharia: „Cele două iubiri ale adolescenței mele – filozofia și actoria – nu s-au „stins” niciodată”

Ați fost admisă și la Filosofie în anul în care ați dat admitere la Conservator… cum a fost alegerea către Conservatorul „George Enescu” din Iași?

Consider că e foarte importantă orice experiență în viață, de orice natură, în cariera de artist. Ea pune o amprentă asupra personalității tale ca artist, o „șlefuiește” devenind ceva unic, irepetabil. Cele două iubiri ale adolescenței mele – filozofia și actoria – nu s-au „stins” niciodată, vor rămâne cu mine pentru tot restul vieții. 

Cât de mult au contat aceste opriri pe care le-ați făcut în alte domenii înainte de cariera impresionantă pe care o aveți astăzi?

Abordez fiecare rol cu minuțiozitate, creez o fișă a personajului (ca și cum ar fi un personaj dintr-o piesă de teatru). Cred în metoda marelui regizor de teatru Stanislavski și în „munca actorului cu sine însuși”, care de altfel este și titlul faimoasei lucrări scrise de Stanislavski, lucrare care mi-a rămas întipărită în minte. În paralel, în sala de studiu, desăvârșesc rolul din punct de vedere tehnic sau cel puțin încerc. Întotdeauna descopăr valențe noi, de-a lungul anilor, la orice personaj pe care l-am interpretat.

Citește și: De ce spune primul moldovean care a câștigat Cupa Mondială la acordeon că nu mai vorbește atât de mult cu bunica sa? Radu Rățoi: „Dacă mă uit pe Facebook, pe feed-ul meu cred că găsesc 70% aviație, 15% fotbal și 15% muzică”

Cum arată omul Ramona Zaharia și cât de diferit este de mezzosoprana Ramona Zaharia?

Cred că artistul Ramona Zaharia este un alter-ego pentru omul Ramona Zaharia. Uneori e tot ceea ce nu sunt eu în viața personală. Eu sunt o persoană retrasă, chiar timidă, căreia îi place ca viața personală să rămână privată și sunt într-o continuă căutare a echilibrului interior. Pe când, ca artist, cineva într-o recenzie a unui spectacol scria că sunt flamboaiantă, ceea ce nu sunt în viața de zi cu zi.

Ce faceți atunci când nu sunteți pe scenă și cum arată viața dvs. la Düsseldorf?

Când nu sunt pe scenă, pe cât se poate, îmi place să stau acasă și să mă relaxez, să gătesc, să merg la sală, să descopăr cărți și filme noi. De 10 ani, de când am devenit solistă în ansamblul Operei din Düsseldorf (Deutsche Oper am Rhein), orașul german a devenit a doua mea casă. Este un oraș frumos, care mi-a adus multe împliniri personale și profesionale. Aici îmi „încarc bateriile”. M-aș bucura și mai mult de Düsseldorf, dacă vremea ar fi altfel; din nefericire, plouă mai tot timpul anului, fără să ai parte de prea mult soare.

Ce muzică ascultă Ramona Zaharia? Ce o să găsim în playlist-ul dvs?

Ascult orice fel de muzică, dacă mi se pare mie că este de calitate. Cred că ține de starea mea de spirit din acel moment. De exemplu, ascult Concertele Brandenburgice semnate de Bach când merg cu trenul, jazz – când călătoresc cu avionul, Amy Winehouse – când șofez,  Maria Tănase – când îmi e dor de casă, de România.

Care este cel mai mare vis al artistei Ramona Zaharia?

Sunt într-o continuă luptă cu mine însămi în a mă autodepăși și a deveni ceea ce simt și știu că pot să fiu. Sunt foarte drastică cu mine însămi, de aceea visul meu e să termin un spectacol și să fiu mulțumită 100%, de tehnica mea vocală, dar și de cea interpretativă. Cunoscându-mă, știu că e un vis utopic. Un alt vis ar mai fi (și cred că acesta e mai ușor de realizat decât primul), să devin regizor de operă.

Ramona Zaharia: „Mă întorc cu mare bucurie acasă, în România, de care mi-e dor și o port tot timpul în suflet”

Vi se face vreodată dor de România? 

Mă întorc cu mare bucurie acasă, în România, de care mi-e dor și o port tot timpul în suflet.

Pe 11 octombrie o să vă putem asculta în L. van Beethoven: Simfonia a IX-a în re minor, op. 125. Alături de Orchestra Națională Radio, dirijată de Sascha Goeztel vor urca pe scenă, alături de dvs, și Luiza Fatyol (soprană), Remus Alăzăroae (tenor) și Adrian Sâmpetrean (bas). Ce așteptări aveți de la acest spectacol? Cu ce gânduri veniți la București?

Aștept cu nerăbdare reîntâlnirea cu publicul meloman al Sălii Radio, pe care l-am revăzut ultima oară în aprilie, anul trecut, la Messa de Requiem, de Verdi. Mă bucur că acum, cu ocazia acestui concert de deschidere de stagiune (pe 11 octombrie 2024, la Sala Radio) voi adăuga în repertoriul meu vocal simfonic și această lucrare extraordinară de Beethoven (Simfonia a IX-a) și voi avea prilejul să cânt pentru prima dată această partitură în fața unui public cunoscător.

Citește și: Sînziana Mircea, singura româncă din istorie inclusă de Universitatea Bocconi din Milano în topul celor mai de succes absolvente: „Studiatul este o chestie sută la sută personală. Nu poate nimeni să studieze în locul tău!”

Și, ultima întrebare, invitați-ne pe 11 octombrie, la Sala Radio…

Pe post de invitație am să uzez de cuvintele maestrului Sergiu Celibidache, care spunea, referindu-se la Simfonia a IX-a: „Beethoven, fiind surd atunci când a scris simfonia, a avut nevoie de o putere mare de spiritualizare pentru a fi sigur de frumusețea simfoniei lui”. În același timp, mai spunea tot despre Simfonia a IX-a că „este cea mai frumoasă muzică scrisă vreodată”. Așadar, vă aștept cu drag, pe 11 octombrie, începând cu orele 19:00, la Sala Radio, să ne bucurăm live,  de muzica genialului Ludwig van Beethoven.