De la ”Forma apei” la forma viitorului sau cum vrea Guillermo del Toro să-i ajute pe tinerii cineaşti
Nu a trecut mai mult de o săptămână de când s-a întors acasă cu patru Oscaruri – primite pentru fantasy-ul său, ”The Shape of Water” -, că regizorul şi scenaristul mexican Guillermo del Toro şi-a oferit deja sprijinul unor mii de cineaşti aspiranţi. Prezent la Guadalajara International Film Festival, ce se desfăşoară chiar zilele acestea în oraşul său natal Guadalajara, del Toro promovează o serie de master classe-uri gratuite, dovedindu-şi astfel încă o dată altruismul pentru care este demult cunoscut. Primele locuri la aceste cursuri au fost completate imediat după ce un număr impresionat de 30.000 de cereri au fost făcute în prima jumătate de oră (aflăm din Variety), aşa încât del Toro s-a oferit să susţină încă unul, care a atras un număr la fel de impresionant de înscrişi, ceea ce l-a determinat să se ofere voluntar şi pentru un al treilea curs.
Iar asta nu e tot. Guillermo del Toro a anunţat, la acelaşi festival, lansarea unei burse ce-i va purta numele, Jenkins-Del Toro International Film Scholarship, şi care va consta în oferirea, anual, a 60.000 de dolari unui regizor aspirant mexican care să poată studia astfel la cele mai prestigioase şcoli de film din lume. „Dacă schimbăm o viaţă, schimbăm o istorie, schimbăm o generaţie„, a declarat del Toro, care crede că „primul impuls este foarte important„.
Şi, dacă nu ştiaţi cumva, del Toro mai are şi alte talente, printre care şi acela de colecţioar. Expoziţia ”At Home With Monsters”, un uimitor cabinet de curiozităţi, o colecţie ce dezvăluie procesul său creativ prin intermediul unor desene, cărţi şi recuzită, sculpturi înfricoşătoare, o dovedeşte din plin. Inaugurată anul trecut la Los Angeles, expoziţia va fi itinerată anul viitor în Guadalajara şi Mexico City.