De la Salvador la Dali - LIFE.ro
Sari la conținut

De la Salvador la Dali

Share this article

În Liege, al treilea oraş ca mărime din Belgia, are loc în această perioadă o expoziţie care merită văzută, dacă sunteţi prin apropiere, sau aveţi drum pe acolo. Sigur, pe afiş scrie că are loc până pe 32 august, ceea ce te face din start să înţelegi cu cine ai de-a face: Salvador Dali, cel care scria cândva că ştie că va veni o zi în care va muri de o doză mare de autosuficienţă!  Expoziţia merită toată atenţia. Şi asta pentru că, atât locul în care are loc această expoziţie, cât şi ea însăşi, sunt extrem de interesante, chiar legate într-un fel…

Locul este gara din oraş. Da, gara. Nu e, după  cum lesne vă puteţi da seama, o gară obişnuită. Station Guillemins este a treia gară pentru trenuri de mare viteză din oraş, dar este un loc special pentru că a fost creată de arhitectul Santiago Calatrava, o mare personalitate a lumii designului şi arhitecturii internaţionale. Are birouri la New York, Doha şi Zurich. Este creatorul celor mai futuriste clădiri din Atena, Valencia, Liege, etc. Liniile pe care acesta le-a gândit, întregul proiect de altfel, sunt astfel realizate încât clădirea pare că urmează conturul dealurilor între care se află, fără a le sfida în vreun fel. Materialele folosite sunt doar beton alb, oţel şi sticlă. Gara a fost deschisă în 2009. Are spaţii expoziţionale largi. Unul dintre ele este şi cel care găzduieşte expoziţia pe care v-o prezentăm.

Pe 2000 de metri pătraţi se află expuse lucrări ale marelui suprarealist, structurate pe trei perioade: copilăria, mişcarea suprarealistă şi perioada celebrităţii, mondenităţii uriaşe a artistului.

Chiar dacă vizitatorii nu sunt specialişti în pictură sau sculptură, chiar dacă nu ştiu nimic despre geniul flamboiant al lui Salvador Dali, nimeni nu rămâne indiferent la felul în care operele artistului sunt puse în valoare. Spre exemplificare, iată câteva fotografii în galerie. Da, am avut voie. Credit foto: eu cu telefonul din dotare.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora