Delia, cum nu ai mai văzut-o până acum, în cea mai recentă piesă a sa!
Delia scoate hit după hit, sau aşa pare din afară. Orice piesă apare pe radio ajunge în top şi înregistrează zeci de milioane de vizualizări pe Youtube.
Cea mai recentă piesă a sa, „Du-te-mă”, o prezintă pe Delia nonconformist, cameleonică şi mereu surprinzătoare.
Delia are atitudine şi este autoironică în acest videoclip plin de culoare. De imaginea artistei s-au ocupat Alexandru Abagiu (make-up), Sorin Stratulat (hair) şi Hilke Muslim (styling).
„Într-o lume perfectă, femeile au senzaţia că trebuie să se încadreze în şabloanele inventate de alţii. Dragi femei, cereţi-vă drepturile! Şi nu vă mai înfometaţi! Pofta de mâncare înseamnă poftă de viaţă! Iubiţi-vă mai mult! Şi hrăniţi-vă sufletele! Nu vă mai persecutaţi de dragul şabloanelor! Cereţi sex şi mâncare atunci când aveţi nevoie! Poftă bună”, a declarat Delia.
Piesa a fost compusă integral de artistă şi produsă de Alex Cotoi, care a produs majoritatea hiturilor Carla’s Dreams, dar şi single-ul anterior al Deliei, „Fata lu’ tata”.
Videoclipul piesei „Du-te-mă” a fost filmat şi regizat de NGM Creative (Bogdan Păun şi Alex Mureşan), scenariul îi aparţine Deliei, iar producţia video Loops Production.