fbpx

Căutare

Share this article

Delia Peteu consiliază femei care se luptă cu infertilitatea, o problemă din ce în ce mai des întâlnită în vremurile noastre. Și ea, la rându-i, a devenit mamă la 46 de ani, nepierzându-și niciodată speranța, deși călătoria până aici a fost presărată cu multe încercări, eșuări, autosabotări și presiuni multe.

„Dacă nu mai speram, nu mai luptam.” îmi mărturisește Delia într-una din serile trecute atunci când am purtat dialogul. Toată conversația noastră a guvernat în jurul lui Zeno și a drumului anevoios până să-l țină în brațe. Diagnosticul de infertilitate pe care l-a primit la un moment dat l-a perceput ca pe o învinovățire, neputință, dezamăgire, eșec, dar și multă credință. A apelat la fertilizare în vitro. I-a luat cam 3 ani și 4 astfel de proceduri până să ajungă să-l cunoască pe cel care i-a oferit titulatura de „mamă”, apelativul care o onorează cel mai mult în prezent.

Trăim într-o societate predispusă încă la prejudecăți și judecăți, unde infertilitatea este văzută încă, din păcate, ca pe un subiect tabu și în care femeile se eschivează și se rușinează să împărtășească despre drama vieții prin care trec. Aici intervine Delia Peteu, care din rolul de coach de infertilitate, este lângă toate femeile care își doresc copii și încă nu reușesc să rămână însărcinate. Le sprijină emoțional și psihologic în mod profesionist pentru a ajunge la un echilibru interior fără de care nu poți construi un drum lin către maternitate. Este ca o călăuză pentru ele, mai ales că înțelege pe fiecare în parte ce înseamnă să-ți dorești copii, să te zbați cu propriile gânduri și sentimente, să bați din ușă în ușă la doctori, să întrebi, să te întrebi „de ce tocmai mie mi se întâmplă asta?”. 

Cum e timpul cu Zeno, Delia?

Parcă de la o zi la alta, se schimbă și de vreo 2-3 săptămâni abia se dezlipește de mine. Înainte, când plecam de acasă, nu avea o problemă cu asta când ieșeam din casă, dar acum vrea într-una numai la mine. E foarte drăguț, dar și foarte provocator 🙂

Delia Peteu: „ Acum vreo 2 săptămâni am căzut și fizic și psihic.”

Apropo de jongleria aceasta între atribuțiile tale de mamă, parteneră, coach, cum gestionezi timpul?

Cu sinceritate îți spun că uneori gestionez bine, alteori, nu prea bine. Mă încarc cu foarte multe lucruri și chiar acum vreo 2 săptămâni am căzut și fizic și psihic. În primul rând, îi acord timp mult lui Zeno, sunt și studentă în anul II la facultate, am și cliente, am și blogul întrucât, la un moment dat, a fost prea mult pentru mine. 

Pui singură prea multă presiune pe tine?

Nu știu cine m-a învățat de mică, dar eu cred că funcționez după vorba: „Nu sta în loc, că-ți stă norocul.” E foarte greu să iau pauze, deși sunt extrem de benefice pentru fiecare dintre noi. 

Cum drămuiești iubirea pentru Zeno? 

Nu o drămuiesc. Când l-am ținut prima dată în brațe la maternitate, mi s-a umplut inima de iubire și de-o grijă permanentă. 

Apropo de grijă, te-a urmărit des întrebarea „tu când vei fi mamă?”

M-a urmărit, da. Primeam și rugăminți din partea tatălui meu. Îmi zicea să fac un copil și să-l cresc singură, asigurându-mă că voi avea multă implicare din partea lui, cel puțin. E o întrebare pe care, sunt convinsă, că ea este adresată din intenții bune, dar în foarte multe cazuri are impactul invers. Sunt femei care se chinuie să aibă un copil, care nu fac panouri cum că ele fac tratamente și întrebarea aceasta vine ca un pumnal. Aș interzice-o, sincer. 🙂

Delia Peteu:„Speranța nu mi-am pierdut-o.”

Ai avut momente când ți-ai pierdut speranța cum că nu îți vei ține propriul copil în brațe?

Am avut momente de întrebare, dar speranța nu mi-am pierdut-o. Am avut momente în care m-am întrebat dacă oare o să reușim. Speranța nu a murit. Tot am sperat, că dacă nu mai speram, nu mai luptam. 

Citește și: Mamă de gemene la 43 de ani: Povestea Oanei Grigore, cel mai longeviv purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății

Ai simțit că te autosabotezi odată cu aceste întrebări, odată cu urmele acestea de indoială?

Da. Femeile care trec prin procesul acesta se autosabotează, iar eu nu am făcut excepție de la treaba asta. Într-o perioadă, mi-am autosabotat relația pentru că vorbeam numai despre asta. Am noroc de un partener care a înțeles și mi-a zis să ne rezervăm o zi din săptămână să vorbim despre acest subiect, dar nu în fiecare zi. După aia, cred că am adoptat un comportament în care m-am refugiat în muncă și nu eram prea disponibilă, ca să nu mă gândesc la ce mă măcina. 

La ce ai apelat pentru a fi bine emoțional?  Unii apelează la yoga, la meditație, la terapia Bowen. Tu la ce ai apelat? La iubire?

Am apelat la citit. M-am întors cu fața către pasiunile mele. Am citit cărți de dezvoltare personală care să mă ajute să trec peste toată nebuloasa asta. Am apelat la meditație ghidată pe care o fac în fiecare zi. Cam astea au fost lucrurile pe care m-am sprijinit. M-am sprijinit pe mama, pe prieteni, pe Mircea. 

Ai purtat, poate fără să-ți dai seama, o ușoară invidie pe alte mămici? Poate în perioada când nu-ți ieșise primul proces de FIV. 

Nu există femeie care nu poate să aibă copii și să nu poarte această invidie. 

Este normală?

Este absolut normală. Asta le spun și fetelor mele, clientelor mele. E o chestie normală care se reglează. Am o clientă care este educatoare și la serviciu, într-o zi, a aflat că alte două colege sunt însărcinate, iar ea s-a dus în baie să plângă. 

Delia Peteu:„Infertilitatea este un subiect tabu.”

Apropo de fetele tale, începi în fața lor prin povestea ta? Contează foarte mult în fața lor?

Ele ajung la mine tocmai pentru că mi-au citit povestea și pentru că au auzit împărtășirile mele. Am trecut și eu prin ceea ce trec ele. Poate pentru că atunci când vorbești de infertilitate, este un subiect tabu, și ca să vorbești trebuie să fie cineva în fața ta care să înțeleagă. 

Ai sesizat în zilele noastre rata mai mică la femei de a da viață pe cale naturală și din ce în ce mai multe apelează la FIV? De ce? Care sunt cauzele?

Vorbesc de România acum și menționez că femeile stau foarte mult până să ajungă la medic. La noi nu este educație și informație pe tema asta și nu ajung la doctor. Nici eu până să ajung la călătoria asta nu știam care este diferența între medicul ginecolog și medicul de infertilitate.

Femeile, să zic așa, amână foarte mult momentul din motive de carieră, de relaționare, de lipsă de partener. Odată cu amânarea, scade calitatea materialul nostru genetic. Pot să ajungă la FIV. Există și varianta asta pe care o recomand de a-ți congela ovocitele. 

Te-ai pus în ipostaza de a da o mână de ajutor. Ajuți femeile care se luptă cu infertilitatea. Cum le ajuți într-un mod profesionist?

La început, după ce l-am născut pe Zeno, mă tot sunau cunoștințe și cunoștințe de-ale cunoștințelor și-mi puneau tot felul de întrebări. Mircea, partenerul meu, mi-a zis să fac treaba asta în mod profesionist. Am adăugat și experiența mea, dar și studii pe specialitate. Am găsit o tipă în UK, pe partea asta de susținere la nivel emoțional, am făcut cursuri cu ea. Îmi iau și certificatul acum. 

Vin din vorbă în vorbă, nu?

Da, pentru că atunci când ai rezultate, vin către tine oameni. Nu a fost ușor la început. Unele încă sunt reticente să mă contacteze, ori poartă rușine, ori se emoționează când își spun povestea. 

Delia Peteu:„ Eu sunt o călăuză. Le arăt un drum și le recomand niște lucruri.”

Ești pentru ele colacul lor de salvare sau doar în ele se găsește soluția? Ce le transmiți?

Le spun în felul următor: „fetelor, dacă vreți să lucrați cu mine să știți că cele 60 de minute sunt doar un ghid. Dacă voi nu doriți să lucrați cu voi și să alocați timp, nu lucrăm împreună.” Eu sunt o călăuză. Eu le arăt un drum și le recomand niște lucruri, dar resursele sunt în ele. Trebuie să-și dorească ele. În ele se află curajul. 

Ai simțit femei care apelează la tine, și este o întrebare și pentru tine, care simt că nu se mai iubesc și nu se mai acceptă?

Da, marea majoritate se învinovățesc. Își învinovățesc corpul, ba că nu reacționează la un tratament, ba nu se mai iubesc pentru că e o chestiune de eșec personal. 

Și eu mi-am găsit mai multe vini. M-am tot învinovățit că acum vreo 10 ani nu am găsit 6500 Ron pentru a congela ovocitele, bani de împrumut, pe care să-i înapoiez vreme de 10 luni. Nu aveam bani pe vremea aceea. M-am gândit și eu că aș fi putut face mai multe. În rest, n-am ce să-mi reproșez. Mi-am zis să stau în pat, nu m-a mișcat nimeni nici cu buldozerul de acolo. 

M-am mai simțit vinovată, uitam să-ți spun, la primul FIV. Eram praf emoțional și nu trebuia să-l fac atunci. 

Delia Peteu:„Tata murise cu două săptămâni înainte să fac primul proces de FIV.”

Nu erai conectată?

Da, murise tata cu două săptămâni înainte să mă apuc de tratament. Era o încrâncenare care mi-a fost o lecție. 

Cumva, dorința tatălui tău de a avea un nepot sau nepoată, te-a determinat să fii atât de încăpățînată și să faci atunci tratamentul, deși nu era momentul oportun?

Se spune că pleacă unul, vine altul. Un suflet e înlocuit cu un alt suflet. M-am gândit că tata a plecat în Ceruri ca să vină un alt suflet. 

A umplut golul lăsat de tatăl tău Zeno al tău?

Nu. (printre lacrimi mari). 

Iubirea pentru tată este diferită față de cea pe care o porți propriului copil.

Da. Evident că am iubirea aia de la Zeno iubirea necondiționată, de cea mai pură formă de iubire, dar mi-aș fi dorit ca tata să-l cunoască pe Zeno. 

Cât contează tatăl în procesul de schimbare al femeii în mamă?

Tatăl contează foarte mult și pe parcursul luptei de a avea un copil, dar și mai departe, la creștere el să contribuie. Eu am noroc că am foarte mare susținere din partea lui. Eu nu m-am lăsat pe mine deoparte pentru că vreau să fiu fericită și să fac multe lucruri cu care Zeno să se mândrească când va fi mare. Asta este viziunea mea de mamă și de femeie. Ca mamă, trebuie să dai un exemplu. 

Delia Peteu:„Luasem în calcul și adopția.”

Ai luat în calcul adopția?

Noi ne-am gândit la tot drumul și la un moment dat, în caz că nu ne reușea, am luat în calcul și asta. Pentru mine e important să devii părinte, nu contează în ce fel. 

Spune-mi apropo de cazurile tale, treci dincolo de bariera profesională cu ele?

Cu unele dintre ele, da. Cu marea majoritate, după ce am terminat programul, ne sunăm și ne împărtășim idei. Mă bucur pentru reușita lor atunci când rămân gravide, căci știu că am contribuit și eu acolo. 

E o reușită împreună, nu?

Da, că am și eu o bucățică de copil, undeva ( râde Delia). 

Cât de mult te-a schimbat pe tine rolul de mamă? Ai descoperit ceva nou la tine?

Mie mi-a dat un sens în viață. Am muncit întotdeauna ce am vrut, ce mi-a plăcut, am învățat și studiat ce am vrut, dar nu era suficient pentru mine. Nu aveam un vis măreț. Pot să și ajut acum, e extrem de important pentru mine. 

Delia Peteu:„Aș dori să reprezint un ghid pentru Zeno cum a reprezentat și tata pentru mine.”

Ai avut o relație foarte inchegată cu tatăl tău. Dorești să închegi și tu cu fiul tău la rându-ți același tip de legătură?

Cu siguranță că mi-aș dori să reprezint pentru copilul meu ce reprezintă tata pentru mine. Cu tatăl meu am învățat să schiez, să înot, cu tata am făcut meditație, cu tata am mers la munte, cu tata mergeam la 6 dimineața și ne aruncam la 2 Mai în apă. Tatăl meu m-a învățat o grămadă de lucruri pe lumea asta. Lui îi datorez ceea ce sunt eu. Îmi doresc ca Zeno să zică și el cândva că cu mine, respectiv tatăl lui, a făcut ba un lucru, ba altul. Aș dori să reprezint și eu un ghid pentru el cum a reprezentat tata pentru mine. 

Cui îi mulțumești pentru forța interioară pe care o deții?

Femeilor din familia mea. Mama mea, care e o tipă foarte puternică, bunica mea care a avut provocări crunte pe care le-a trecut. Niște femei care mi-au arătat că poți să muți munții din loc și că nu trebuie să te lași afectată de intemperii. Bunica mea din unul dintre cei mai buni avocați din București a ajuns femeie de serviciu. Ea, ele mi-au arătat că se poate să depășești greutățile. 

Ai căzut de șapte ori și te-ai ridicat de opt, nu?

E, cam așa ceva. 

Ce proiecte ticluiești pe viitor?

Am două proiecte, unul ce abia l-am demarat. Se numește „Vino la mama. Poveștile noastre în lumea infertilității”. Îmi doresc să fac o poveste despre femei care au avut o călătorie anevoioasă spre maternitate. O colecție de povești și fotografii care să dea speranță altor femei. 

Al doilea proiect este un ghid de supraviețuire, varianta online. Sunt încă femei care încă nu se arată și au nevoie de suport și dacă nu au curajul să se arate, aș vrea să știu că le pot ajuta în vreun fel. 

Lasă-ți un gând pe care să-l citești peste ani. 

Să cad de șapte ori și să mă ridic de opt. Asta vreau să-mi aduc aminte pentru că, recunosc, am avut multe momente când am crezut că nu o să reușesc. 

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO