În România bolile psihice şi dependenţele sunt printre cele mai stigmatizate lucruri. Oamenii care suferă de vreuna dintre ele sunt puşi la zid, acuzaţi şi cu foarte puţine soluţii care să le fie cu adevărat de ajutor. Mai mult, politicienii au decis să înăsprească legile pentru dependenţii de droguri, în ciuda avertismentelor repetate transmise de medicii psihiatri, care se tem că în aceste condiţii, în 10 ani vom avea de-a face cu un peisaj absolut dezastruos. L-am invitat la o discuţie pe Eugen Hriscu, psihiatru şi psihoterapeut, specialist în prevenirea şi tratamentul dependenţelor, la o discuţie despre legislaţie, mentalităţi şi soluţii pe care le au sau nu persoanele dependente în România.
Domnule doctor, e o avalanşă de ştiri pe tema aceasta în ultima perioadă, aşa că vă întreb pe dumneavoastră: avem în România o problemă a drogurilor?
În momentul de față mi se pare foarte complicat de răspuns la această întrebare. Da, sigur că avem o problemă, așa cum orice țară are o problemă cu drogurile. Orice țară europeană, orice țară din lume.
Dar mi se pare că sunt 2 aspecte care sunt destul de particulare situației românești. Pe de o parte, de când a apărut această problemă în spațiul public și am devenit conștienți de ea – asta însemna sfârșitul anilor 90 – eforturile noastre de a o gestiona au fost minimale. De exemplu, primele 2 secții de detox, cele care funcționează în momentul de față în Obregia, au apărut când a fost o criză a heroinei pe piață, cauzată de războiul din Afganistan și practic am avut sute de consumatori care s-au prezentat la Obregia în sevraj. Practic au fost forțați să deschidă aceste secții. Dar niciodată nu a existat un efort coerent și consistent din partea statului român de a aborda problemele legate de consumul de droguri.
Singura inițiativă, să zicem așa de durată și consistentă, inclusiv financiar este constituirea Agenției Naționale Antidrog, al cărei singur merit este că reușește de 20 de ani să aibă pe statul de plată 300 de oameni. Ceea ce e o performanță în România, să ai o instituție nou formată, cu 300 și ceva de oameni și un buget consistent şi care este parte din Ministerul de Interne. Practic, investiția a fost în Poliție și foarte puțin în prevenire și tratament.
A 2-a particularitate a României și este o particularitate care se manifestă în momentul de față, este că problema asta a consumului de droguri a devenit material de propagandă și de imagine pentru anumiți politicieni care vor să câștige puncte așa cum au făcut-o și republicanii în America, în anii 80, pe această idee că ei sunt duri cu drogații și că îi bagă pe toți la pușcărie.
Lucrul acesta s-a concretizat în mai multe propuneri legislative, dintre care una a trecut și care ajunge să pedepsească traficul de canabis cu până la 10 ani de pușcărie și cel de alte droguri decât canabisul, până la 15 ani de pușcărie. În condițiile în care paragraful respectiv nu promovează nicio cantitate, iar definiția este atât de largă încât dacă eu vă dau dumneavoastră un joint sau o pastilă sau orice altă substanță, eu sunt traficant. Dar sunt și alte elemente acolo și dacă o să aveți curiozitatea să citiți articolul acela de lege o să vedeţi că sunt menţionate şi procurarea, experimentarea. Astfel definiţia este atât de laxă încât un judecător, fără să fie neapărat răuvoitor, poate să ajungă să dea niște pedepse uriașe pentru pentru o faptă extrem de puțin periculoasă din punctul de vedere al societății.
Am fost de curând la Iaşi, iar o colegă care lucrează în penitenciar îmi povestea de cazul unui băiat de 18 ani, care la petrecerea lui de majorat a vrut să facă rost de ceva, să împartă cu prietenii lui, a intrat poliția pe fir și acum are pedeapsă cu executare, la 18 ani. Pentru ce, până la urmă?
O altă problemă este povestea asta cu testarea șoferilor în trafic pentru care iar, nu sunt niciun fel de praguri de consum, în condițiile în care canabisul rămâne în organism până la o lună de zile după consum, fără să mai aibă efecte psihoactive. Avem în momentul de față sute, dacă nu chiar mai mulți, peste mia de oameni, care au dosare penale pentru condus sub influență, pentru că legea nu face diferența între a conduce sub influență și a avea o substanță care rămâne în organism.
Oamenii care iau medicație psihiatrică sunt şi ei vizați de această poveste. Lucrurile au degenerat foarte tare. Există un proiect de lege în care un deputat vrea să testeze băncile copiilor la școală, un altul propunea închisoare pentru copiii care consumă în școli. Mi se pare că există un fel de spirală a nebuniei, în care diferiți oameni: politicieni, deputați, senatori, se întrec care mai de care să fie văzuţi la știrile de la ora 19 ca propunând cea mai groaznică pedeapsă posibilă pentru acest lucru, pentru că oamenii care sunt speriați și dezinformați au impresia că în felul ăsta poți controla fenomenul.
Dumneavoastră aveți o experiență largă în domeniul acesta. Ce ar trebui să facem, efectiv, ca să aducem conștientizare în rândul oamenilor. Mă refer şi la prevenţie şi la cei care deja consumă, să fie ajutaţi.
