Depresia postnatală. Sau balaurul cu șapte capete ce sperie mamele
Prima dată când am avut de-a face cu depresia postnatală era într-o zi de început de vară, când toată lumea ieșea la terase și părea că nimănui nu-i pasă de soarta mea. Eu ieșeam din spital, cu bebelușul în coșuleț și priveam viața frumoasă a celorlalți de pe geamul mașinii. Aveam impulsul de a mă opri la prima terasă, la un cocktail de vară, însă realizam că, cel puțin pentru o vreme, nu voi putea face asta. Trebuia să merg acasă și să mă ocup de copil.
Din fericire, am scăpat repede de gândurile negre, însă depresia postnatală avea să mă lovească din nou.
Ani mai târziu, stând de vorbă cu alte mămici, mi-am dat seama că nu am fost singura, că fiecare dintre noi am încercat o formă sau alta de depresie postnatală. Doar că unele dintre noi nu am fost la fel de norocoase.
Ce este depresia postnatală?
Depresia postnatală este un mix complex între transformările fizice, emoționale și de comportament, ce apar la unele femei după naștere. Conform specialiștilor, depresia postnatală este o formă majoră de depresie ce începe în mai puțin de patru săptămâni după naștere. Diagnosticul acestui tip de depresie se bazează nu numai pe durata de timp dintre naștere și debut, ci pe gravitatea depresiei.
Depresia postnatală este legată de schimbările chimice, sociale și psihologice care au loc atunci când apare copilul. Termenul descrie o serie de schimbări fizice și emoționale pe care multe noi mame le experimentează. Depresia postnatală poate fi tratat cu medicamente și consiliere.
Transformările chimice implică o scădere rapidă a hormonilor după naștere. Legătura reală dintre această scădere și depresie nu este încă clară. Dar ceea ce se știe este că nivelurile de estrogen și progesteron, hormonii reproductivi feminini, cresc de zece ori în timpul sarcinii. Apoi, scad brusc după naștere.
Pe lângă aceste modificări chimice, schimbările sociale și psihologice asociate venirii pe lume a unui copil creează un risc crescut de depresie.
Majoritatea proaspetelor mame experimentează „baby blues” după naștere. Aproximativ una din 10 dintre aceste femei vor dezvolta o depresie mai severă și mai durabilă după naștere. Aproximativ una din 1000 de femei dezvoltă o afecțiune mai gravă numită psihoză postpartum.
Tații nu sunt nici ei imuni. Cercetările arată că aproximativ 1 din 10 proaspeți tătici suferă de depresie în cursul anului în care se naște copilul lor.
Depresia Postnatală. Semne și simptome
Semnele unei depresii postnatale pot fi greu de detectat, însă trebuie reținut că multe dintre proaspetele mămici se confruntă cu următoarele simptome:
- Au probleme cu somnul
- Suferi modificări ale apetitului alimentar
- Oboseală severă
- Un libido scăzut
- Trec prin transformări frecvente ale stării de dispoziție.
Pe lângă cele de mai sus, există câteva alte simptome ale depresiei majore, care nu sunt tipice după naștere și pot include:
- Lipsa de interes pentru copil sau sentimentul că nu te leagă nimic de el
- Mama pare că plânge tot timpul, adeseori fără nici un motiv
- O stare depresivă permanentă
- Crize de furie severă
- Lipsa plăcerii
- Sentimentul de inutilitate, de lipsă a speranței și de neajutorare
- Gânduri sinucigașe
- Gânduri legate de a-i face rău altcuiva
- Probleme de concentrare și imposibilitatea de a lua decizii.
Simptomele tulburării obsesiv-compulsive (TOC) apar rar în perioada postnatală (aproximativ 1% -3% dintre femei). Obsesiile sunt de obicei cauzate de îngrijorările legate de sănătatea bebelușului sau de fricile iraționale de a-i face rău copilului. Trebuie să știi că în același timp, poți suferi și de atacuri de panică, iar o depresie postnatală netratată poate fi periculoasă pentru proaspetele mămici și chiar și pentru copiii lor. Se recomandă ajutor profesionist atunci când:
- Simptomele persistă mai mult de două săptămâni
- Mamele simt că nu pot funcționa normal
- Mamele nu reușesc să facă față situațiilor zilnice
- Au gânduri de a-și face rău lor sau bebelușilor lor
- Se simt extrem de anxioase, speriate și panicate pe parcursul întregii zile.
Depresia postnatală. Variante de tratament
Depresia postnatală este tratată diferit, în funcție de tipul de simptome și de cât de severe sunt. Opțiunile de tratament includ medicamente anti-anxietate sau antidepresive, psihoterapie și participarea la un grup de suport pentru sprijin emoțional și educație.
În cazul psihozei postpartum, se adaugă de obicei medicamente utilizate pentru tratarea psihozei. Spitalizarea este adesea necesară.
Dacă alăptezi, nu presupune că nu poți lua medicamente pentru depresie, anxietate sau chiar psihoză. Trebuie să discuți toate aceste aspecte cu medicul tău. Sub supravegherea unui medic, multe femei iau medicamente în timp ce alăptează.
Există o listă cu ce să faci atunci când simți primele semne ale depresiei postnatale, după revenirea acasă, de la maternitate. Gânduri, comportamente și atitudini constructive, menite să te ajute să depășești cât mai bine situația. Până la urmă, faptul că ești mamă trebuie să fie cel mai minunat lucru de pe pământ și vei vedea că nimic nu se compară cu zâmbetul copilașului tău și cu dragostea ce ți-o poartă.
- Atunci când simți că îți e greu cere ajutor. Spune-le celorlalți cum te pot ajuta
- Fii realistă cu privire la așteptările tale, atât pentru tine, cât și pentru bebeluș.
- Fă sport, atâta cât ai voie sau pur și simplu încearcă să te plimbi puțin în fiecare zi.
- Așteaptă-te la zile bune și la zile proaste.
- Urmează o dietă sănătoasă și evită alcoolul, cafeaua și tutunul.
- Încurajează relația cu partenerul tău – făceți-vă timp unul pentru celălalt.
- Păstrează legătura cu familia și prietenii – nu vă izolați.
- Limitează numărul vizitatorilor în primele săptămâni.
- Dormi sau odihnește-te când bebelușul doarme.