Designerul francez Olivier Lapidus devine director artistic al casei de modă Lanvin
Designerul francez Olivier Lapidus, în vârstă de 59 de ani, a fost numit director artistic al casei Lanvin, una dintre cele mai vechi şi renumite case de modă pariziene. Aceasta a fost fondată de Jeanne Lanvin în 1889 şi este condusă astăzi de femeia de afaceri Shaw-Lan Wang, PDG şi principal acţionar al firmei.
Despre noul director artistic Lanvin, Shaw-Lan Wang a declarat că „marea sa viziune asupra universului acestei case de modă, a lumii modei şi a designului, precum şi abordarea sa modernă incontestabilă vor conduce Lanvin către noi orizonturi”, precizează News.ro.
Prima colecţie a lui Olivier Lapidus pentru casa de modă Lanvin va fi de prêt-à-porter pentru femei pentru vara lui 2018, iar noile sale modele sigur vor purta amprenta sa unică, Lapidus fiind un designer interesat de noile tehnologii, care priveşte cu un ochi atent aspiraţiile societăţii.
Precursor în materie de modă high-tech, Olivier Lapidus îl înlocuieşte pe Bouchra Jarrar, care a fost numit director artistic pentru colecţiile feminine în martie 2016.
Potrivit unor surse Casa Lanvin s-a aflat în degringoladă după plecarea în octombrie 2015 a creatorului israelian Alber Elbaz, care a lucrat aici 14 ani. Lanvin a făcut cu greu faţă dificultăţilor financiare. Situaţia nu a fost redresată sub conducerea artistică a lui Bouchra Jarrar, chiar dacă colecţiile sale sobre în eleganţă au fost apreciate de presă.
Numele lui Olivier Lapidus este celebru în industrie. Acesta şi-a creat propria casă de modă digitală botezată Création Olivier Lapidus, şi a oferit clienţilor o paradă sub forma unul film online, în fiecare anotimp şi de-a lungul întregului an, pe principiul „see now, buy now/ vezi acum, cumperi acum”.
Olivier este nepotul unui croitor rus imigrant, el este fiul lui Ted Lapidus, care a marcat anii 1960 şi 1970 cu moda sa unisex şi stilul safari. Licenţiat al Camerei sindicale de modă pariziană, Olivier Lapidus a fost timp de 11 ani directorul artistic al casei Lapidus, până la încetarea activităţii haute couture în 2000. El a plecat apoi în China, unde a participat la concursuri de stat şi unde a îmbrăcat aviaţia civilă. A revenit în Franţa în 2003, unde a creat diverse game de obiecte, mobilier, materiale luminoase, ochelari, lucrând pentru Pronuptia şi a proiectat un hotel.