Despre muzică și viaţă cu artistul spaniol Josu de Solaun: „Eram în pragul abandonului vieții mele de muzician, Concursul George Enescu în 2014 m-a salvat”

Josu de Solaun este un pianist de muzică clasică Spanish-American. A fost apreciat de presa internațională pentru „simțul poetic al sunetului, viziunea artistică și abilitățile sale de virtuozitate strălucitoare, puse în întregime în slujba lucrărilor interpretate”.

În 2014 se gândea să-și încheie cariera artistică, dar premiul obținut la Concursul George Enescu l-a făcut să-și schimbe radical gândul. I-a salvat și i-a dat aripi unei cariere care astăzi este una fabuloasă. Supranumit un fenomen internațional, Josu de Solaun a fost invitat la o recepție privată cu Regele și Regina Spaniei la Palatul Regal. A fost profesor în Statele Unite ale Americii și în Spania natală. 

Poeziile sale sunt inspirație și bucurie pentru mulți spanioli. Iar anul acesta face parte din juriul Concursului George Enescu, la secțiunea de pian alături Nelson Goerner, Dana Borșan sau Hyoung-Joon Chang. 

În acest interviu, Josu de Solaun ne vorbește despre trecutul lui, atât cel muzical, cât şi cel personal, precum şi despre devotamentul său faţă de lucrările lui George Enescu.

Josu de Solaun: „Eram în pragul abandonului vieții mele de muzician”

Josu de Solaun, aţi câştigat Concursul George Enescu în 2014. Cum a fost pentru dumneavoastră această experienţă?

A fost începutul unei epoci chiar și în propria mea biografie. Eram în pragul abandonului vieții mele de muzician, Concursul George Enescu în 2014 m-a salvat. Datorită câștigului pe care l-am avut în 2014 am primit o încurajare psihologică importantă și necesară să nu fac asta. Mi-a dat speranță, o speranță foarte personală.

Cât de mult a însemnat acest premiu pentru cariera dumneavoastră?

Pentru cariera mea a însemnat foarte mult să cânt în România, cu orchestrele și muzicienii săi minunați, dar și să mi se ofere o mulțime de oportunități noi de a cânta în restul lumii. Acest lucru a venit, de asemenea, la pachet cu legarea de noi și frumoase prietenii într-o țară nouă.  

Și ce sfat le puteți da tuturor artiștilor care participă anul acesta la Concursul George Enescu?

Să cânte cu pasiune, cu devotament și să se abandoneze pe sine muzicii.  

Sunteți unul dintre puținii artiști care a refăcut întreaga operă pentru pian a lui Enescu. Care este relația dumneavoastră cu muzica lui George Enescu?  

Au mai fost și alți artiști care au înregistrat integral toate lucrările pentru pian ale lui George Enescu. Eu sunt una dintre cele patru persoane care au făcut-o. Cu siguranță, singurul non-român care a făcut-o. Mă simt mândru de acest lucru. 

Muzica lui Enescu este unul dintre fundamentele spirituale ale vieții mele. Ar fi de prisos să spun mai mult decât atât. El este unul dintre referințele mele de viață.  

Când l-ați descoperit?

Când aveam 16 ani, în anul 1998.

Vă simțiți deosebit de apropiat de o lucrare a lui Enescu?

Pentru mine, mișcarea a doua a Primului Cvartet de Pian sau mișcarea a doua a Sonatei a Treia de Pian sunt coloane sonore ale sufletului meu.  

După ce ați câștigat râvnitul premiu de la București, ați fost invitat la o recepție privată cu Regele și Regina Spaniei la Palatul Regal. Cum a fost această experiență pentru dumneavoastră?

A fost o onoare și un moment frumos să fiu recunoscut și în propria mea țară pentru meritele mele artistice. M-am simțit foarte recunoscător că maiestățile lor au făcut acest lucru. Un moment cu adevărat magic.

Cum ați început cu muzica clasică?

Am început la vârsta de patru ani, în 1986, la o academie privată de muzică pentru copii, specializată în metoda Kodaly. Primul meu instrument, timp de mulți ani, a fost chitara clasică spaniolă pe care încă o iubesc foarte mult.   

Ați început să studiați la New York la vârsta de 17 ani, obținând doctoratul la Manhattan School of Music. Cum a fost această experiență pentru dumneavoastră?

Am locuit în New York 15 ani din cei 20 de ani petrecuți în SUA și, în multe privințe, acest oraș m-a făcut ceea ce sunt. New York este Roma modernă, în sens metaforic: un fel de axis mundi, cum ar spune Mircea Eliade. Este un vârtej de tradiții, de influențe și este foarte interesant să fii acolo și să acumulezi toate acestea când ești tânăr. 

A fost o emoție să fiu înconjurat de atât de mulți artiști, mentori și prieteni creativi atât de diferiți și de inspirați.  

Ați avut o educație bilingvă, studiind în școli americane toată viața. Sunt curioasă, de ce?

Mama mea a crezut că m-ar ajuta, în lumea de după Războiul Rece, să învăț engleza. Este atât de simplu. Engleza devenise deja lingua franca a lumii occidentale.  

Întorcându-mă la New York, sunt sigur că acum este ușor să trăiţi pe un alt continent. Dar cât de repede ați reușit să vă adaptați la viața newyorkeză?  

Mi-a luat ceva timp deoarece viața mediteraneană este extrem de diferită. Într-un fel, nu m-am adaptat niciodată pe deplin și, în cele din urmă, am ajuns să mă întorc la origini și să mă mut înapoi în Spania. Dar, pe parcursul unei anumite perioade de timp, am dus o viață foarte fericită și productivă în New York.