Din Miercurea Ciuc, la Harvard. Ramona Albert: „perfecțiunea nu există fără greșeli”. Povestea unei arhitecte de succes la New York - LIFE.ro
Sari la conținut

Ramona Albert este încă o dovadă că românii pot avea succes oriunde. A plecat peste ocean în ultimul an de liceu și a rămas pentru că acolo a simțit că are acces la nenumărate oportunități și proiecte diverse. A terminat un master la prestigioasa Universitate Harvard, iar compania sa, Ramona Albert Architecture, a ajuns să fie certificată Women Owned Business Enterprise.

Arhitecta Ramona Albert este din Miercurea Ciuc, părinții sunt amândoi arhitecți, iar pentru ea România este strâns legată de natură. Simte că peste ocean a ajuns să se descopere, a învățat să se descurce singură și a putut să-și urmeze pasiunea pentru arhitectură și design. Tot de aici a învățat că în viață trebuie să ai „un nivel ridicat de încredere în sine și ideea că perfecțiunea nu există fără greșeli”, o gândire pe care vrea să i-o arate și fiului său. 

Dar cine este Ramona Albert? Cum a ajuns o arhitectă de succes în New York? Care sunt cele mai frumoase lucruri pe care le-a luat din România și care este locul din țară pe care și-ar dori să îl redeseneze. Vă invităm să o cunoașteți pe Ramona Albert, o româncă de succes din America.

Ramona Albert, când ți-ai dat seama că vrei să devii arhitect?

Pentru mine, arhitectura este un mod de a contribui la cultură și la felul în care trăim, în general. Când eram mică, am petrecut mult timp înconjurată de munți și aproape de natură, ceea ce și-a pus amprenta destul de mult asupra mea. Pe lângă acest lucru, părinții mei sunt arhitecți, așa că pentru mine a fost natural să îmi dezvolt cariera în această direcție.

Te-ai născut în Transilvania. Cum a fost copilăria ta în țară?

Am avut o copilărie foarte fericită și frumoasă, conectată din plin cu natura. Am petrecut foarte mult timp cu bunicii mei care m-au învățat multe lucruri despre viață, în general, dar și un mod foarte simplu de a trăi, în care suntem din plin conectați de tot ceea ce ne înconjoară.

Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai din România?

Pentru mine viața din România este strâns asociată cu natura, în general. Îmi aduc aminte cu multă plăcere de lucrurile pe care le-am învățat de la natură și felul în care noi depindem de ea. Deși, din păcate, societatea modernă ne-a îndepărtat de ea, trebuie să ținem cont că, din cele mai vechi timpuri, oamenii au trăit în comuniune cu mediul înconjurător, și așa ar trebui să se întâmple și acum.

Ramona Albert
Ramona Albert, povestea unei arhitecte de succes la New York

Viața ta este acum peste ocean, însă România pare să fie încă o parte importantă. Povestește-ne cum ai ajuns în America…

Am venit în SUA în urma unui schimb de experiențe în ultimul an de liceu. Părinții mei au fost destul de curajoși să mă lase să urmez acest program, la o vârstă atât de fragedă, dar recunosc acum și propriul meu curaj și curiozitatea de a descoperi lucruri noi.

După anul în care am făcut schimbul de experiențe, am rămas în SUA pentru continuarea studiilor. Am realizat că îmi doresc să rămân aici datorită accesului pe care-l aveam la nenumărate oportunități și proiecte diverse.

Îmi place foarte mult să descopăr locuri noi și mai ales să mă îmbogățesc din punct de vedere cultural, astfel că pentru mine a fost foarte interesant să mă descurc singură. Totodată, aveam un scop clar de îndeplinit, acela de a-mi urma pasiunea pentru arhitectură și design.

Câți ani sunt de când ești în New York?

Am venit în New York în 2006. Eram așa fericită să fiu într-un loc atât de captivant, încât am reușit din plin să profit de ceea ce avea orașul să ofere. New York este un oraș atât de fascinant, mai ales din punct de vedere cultural, așa că ești forțat, într-un fel, să evoluezi continuu.

Când ai ajuns în SUA știau oamenii ceva despre România?

Aceasta este o întrebare interesantă și cred că va trebui să răspund cu diplomație. În New York și Boston oamenii sunt foarte educați și mulți provin din alte țări, așa că este o plăcere să fii printre ei și să ai acces la un mix de culturi foarte frumos și interesant, cu multe de învățat.

În mijlocul țării unde am fost la început este o altă cultură, iar oamenii nu prea ies din acea zonă. A fost un șoc să realizez că există zone în SUA unde nivelul de confort este atât de mare, încât ideea de a avea cunoștințe de bază și cultură generală nu este văzută ca o necesitate.

Care a fost prima lecție pe care ai învățat-o peste ocean?

Ceva ce încerc din plin să îi insuflu fiului meu – ideea de a avea un nivel ridicat de încredere în sine și ideea că perfecțiunea nu există fără greșeli.

Ramona Albert Architecture
The Hamptons Glass House, proiect realizat de Ramona Albert Architecture

Ai terminat Master of Architecture la Harvard University Graduate School of Design. Cât de greu a fost să intri la Harvard? Și cât de mult ți-ai dorit asta?

Crescând în orașul Miercurea-Ciuc, întotdeauna am visat să explorez și să văd cât mai multe lucruri. Din punct de vedere profesional, am avut idealul de a putea învăța de la anumiți profesori și de a lucra cu anumiți arhitecți. Pentru mine, admiterea la Harvard a fost o componentă importantă a evoluției din punct de vedere profesional.

Câte uși îți sunt deschise pentru că ai terminat Harvard?

Eu cred că materializarea fiecărei oportunități depinde de cum este primită. Harvard a fost doar un pas înainte de mulți alți pași care au trebuit făcuți pentru a avea succes.

Ramona Albert Architecture
Kitchen, proiect realizat de Ramona Albert Architecture

Ai lucrat pentru clienți extrem de mari, St Patrick’s Cathedral NYC, TWA, JFK Airport, Louis Vuitton sau Holt Renfrew. Care a fost cel mai greu proiect pe care l-ai realizat? 

Cred că cel mai greu proiect a fost crearea firmei. Proiectele în sine sunt foarte fascinante și complexe, iar echipele sunt create din experți în fiecare domeniu. 

Însă, din punct de vedere personal, crearea firmei și organizarea tuturor lucrurilor, plus a proiectelor, reprezintă în sine un proiect complex, pentru că trebuie să descoperi din nou lucrurile care îți plac și la care te pricepi. 

Dar cel de care ești cea mai mândră? 

Cred că același răspuns se aplică și la această întrebare. Pentru că realizarea unor lucruri care par grele și dificile sunt cele mai frumoase proiecte.

Ramona Albert Architecture
Hybrid House, proiect realizat de Ramona Albert Architecture

Cât de greu este să lucrezi cu clienți atât de mari?

Cu cât sunt mai mari clienții, cu atât mai mare este echipa de lucru, deci totul devine mai ușor. Proiectele mai mici, cele rezidențiale, sunt mai greu de realizat, cred eu, pentru ca implică mult mai multe elemente personale.

Care este cel mai mare vis al tău profesional?

Bineînțeles că îmi doresc să îmi pot pune amprenta pe cât mai multe clădiri și orașe, dar cel mai important lucru pentru mine este să pot contribui la felul în care trăim și ocupăm spațiile, într-un mod în care să putem fi aproape de natură.

Idealul meu este de a transforma compania mea într-un loc ce poate oferi educație și posibilitatea experimentării diverselor proiecte de arhitectură și lifestyle și de a putea pătrunde în viața mai multor oameni. În mod ideal, aș dori ca afacerea mea să se extindă și să încorporeze și un mod de a preda design. Simt că rolul meu cel mai mare nu constă în a crea o singură clădire, ci în a crea o companie, care prin structura ei devine un laborator de explorare pentru design.

Ramona Albert Architecture
Hybrid House, proiect realizat de Ramona Albert Architecture

Peste ocean conduci o companie, Ramona Albert Architecture certificată Women Owned Business Enterprise. Cât de greu este să fii antreprenoare în marele New York? 

Ceea ce atrage mulți oameni la această țară este faptul că există multe oportunități pentru cei care vor să devină antreprenori, iar faptul că oricine poate să-și deschidă o firmă este minunat. 

Singurul lucru care mi se pare curios este că nu există o apreciere pentru expertiză, așa că devine dificil de făcut diferența între informațiile într-adevăr bune, oferite de experți, și informații mediocre. Este un proces continuu de educare a clientului.

Cum arată comunitatea antreprenorială de peste ocean? 

SUA este un loc excelent pentru a fi antreprenor. De pildă, unele locuri ca Silicon Valley și New York sunt hub-uri antreprenoriale foarte puternice. Aici este un elan foarte mare, și, fiind înconjurat de un mix de oameni de peste tot în lume, este imposibil să nu vrei să evoluezi în mod continuu. Atmosfera foarte competitivă și oportunitățile creeaza constant noi idei și posibilități.

Ți-a fost greu ca româncă să conduci o firmă de arhitectură de succes peste ocean?

Românii, în general, dau dovadă de reziliență și au o etică de lucru excepțională, aspecte care m-au ajutat mult. Totodată, simt că ceea ce am învățat de mic copil, plus curiozitatea, sunt elemente care mă ghidează în continuare. Sunt foarte fericită când cunosc alți români care au succes și au o atitudine deschisă. 

De asemenea, recent am pus bazele unui magazin de design de lifestyle și bijuterii, un proiect pentru care am primit deja câteva premii. În crearea bijuteriilor mă inspir tot din natură, materialele folosite fiind, în general aur și, mai nou, pietre prețioase și semi-prețioase.

Ramona Albert Architecture
The Shell Bracelet, bijuterie de Ramona Albert

Studioul tău se află în Brooklyn. De ce ai ales zona aceasta?

Noi locuim în Brooklyn și ne place foarte mult. Este o zona foarte potrivită pentru antreprenori, prietenoasă și cu multe birouri care găzduiesc profesioniști tineri din domenii precum arhitectură și artă.

Lucrezi sau ai lucrat vreodată cu români?

Îmi place mult să colaborez cu tatăl meu. Părinții mei au o firmă de arhitectură în Miercurea-Ciuc și în trecut am colaborat cu ei. Unul din primele proiecte a fost făcut în țară: Capela din Mădăraș (Harghita). Mi-aș dori mult să mai fac proiecte în România.

De unde îți găsești inspirație?

Natura este cea mai mare sursă de  inspirație pentru mine. Într-un fel, fiecare proiect este legat de natură sau de un mod de a o include. Acest lucru mă inspiră să descopăr ceva nou cu fiecare proiect și să folosesc sau să creez materiale care au o valoare ecologică.

Ramona Albert
Ramona Albert, povestea unei arhitecte de succes la New York

Lăsând munca la o parte, ce îți place să faci în timpul liber?

În ultimii ani, am revenit la crearea și amenajarea grădinii, o activitate pe care o făceam cu bunicii la Miercurea-Ciuc, iar acum simt că apropierea de plante este ceva ce-mi vine în mod natural. Pe lângă arhitectura și design-ul clădirilor în sine, îmi place să lucrez la amenajarea grădinilor. De asemenea, îl învăț pe fiul meu să cânte la pian și mergem împreună la călărit. Mă bucur să facem așa multe împreună.

De ce ți-e cel mai dor din România?

Cred că de natură, în general, și de posibilitatea să te pierzi în ea.

Mai vii în țară? Te mai leagă ceva de România?

Da, bineînțeles. Părinții mei sunt în Miercurea-Ciuc, iar soțul meu este din București. Ne leagă multe de țară.

Care este locul din România pe care ți-ai dori să îl redesenezi? 

Am început acum câțiva ani o conversație despre Borsec și izvoarele de apă minerală, și despre creație. Tatăl meu lucrează la proiecte în zonă, dar mi-ar plăcea mult să realizez un proiect care celebrează într-un fel imaginea țării ca pe o capsulă vie a naturii.

De ce ești cea mai mândră?

Cred că orice mamă este mândră de copilul ei. De asemenea, sunt foarte mândră de a avea oportunitatea să creez lucruri noi, și, în același timp să pot educa o persoană. Are doar 4 ani și deja mă învață multe.

Ramona Albert Architecture
Biserica din Madaraș, proiect realizat de Ramona Albert Architecture

Și, la final, care este lucrul pe care ai vrea să-l știe românii despre tine. Cum ai vrea să te cunoască și să te țină minte 🙂

Eu cred că activitatea mea nu mă reprezintă doar pe mine, ci într-un fel, reprezint o putere a culturii noastre de a persevera. Deci suntem într-un fel, legați pentru că depindem unii de alții. 

Follow us on Instagram: Architecture – @ramonaalbert  & Products –  @designedbyramonaalbert

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora