Din ”Sex and the City”, în fotoliul de guvernator al New York-ului?
Cynthia Nixon reprezenta, în ”Sex and the City”, stilul de viaţă cosmopolit al New York-ului. Acum, actriţa, recompensată cu un Emmy pentru rolul Mirandei Hobbes din seria amintită dar şi cu un Tony pentru rolul din piesa lui Lillian Hellman, ”The Little Foxes”, vrea să reprezinte metropola americană în cu totul alt fel: din fotoliul de guvernator. Cunoscută, nu doar pentru talentul ei actoricesc, ci şi pentru cel de activist politic (a fost implicată în nenumărate proiecte legate de educaţie la nivelul oraşului şi al statului), Cynthia Nixon şi-a mărturisit intenţia de a candida la postul de guvernator al New York-ului încă din august, anul trecut.
Acum, se zvoneşte însă că actriţa a început să-şi facă o echipă pentru o campanie competitivă ce va avea loc în septembrie, când îl va avea ca adversar principal pe actualul deţinător al funcţiei, democratul Andrew Cuomo.
Potrivit CNN, Nixon – deşi nu şi-a declarat oficial candidatura – ar fi început să selecteze personal pentru campanie, printre profesioniştii care-i vor sta alături regăsindu-se Rebecca Katz şi Bill Hyers (veterani de la prima campanie a primarului Bill de Blasio).
Cynthia Nixon şi-a susţinut mereu punctul de vedere îndemnând oamenii la implicare civică, aşa cum a făcut-o, spre exemplu, anul trecut când a primit premiul Tony: „Este un privilegiu să joc în piesa de prestigiu a lui Lillian Hellman, în acest moment specific al istoriei. Cu 80 de ani în urmă, ea scria că există oameni care mănâncă pământul…iar alţi oameni care stau şi se uită la ei„, spunea actriţa adăugând: „Dragostea mea, recunoştinţa mea şi respectul meu neobişnuit se îndreaptă către toţi oamenii care refuză să stea în picioare şi să se uite la ceilalţi cum fac asta„.
Nixon nu a pregetat nici să-şi critice adversarii atunci când a crezut de cuviinţă: ”Guvernatorul Cuomo nu alocă suficienţi bani pentru copiii din statul New York. Nu este împotriva şcolilor publice, dar nu îi place să plătească pentru ele„, declara ea într-o emisiune tv.
Oameni precum Billy Easton, director al Alianţei pentru Educaţie de Calitate, este convins că Nixon este „un candidat extraordinar, cu acreditări progresive, care ar incita oamenii„.
Voi ce credeţi, are actriţa din ”Sex and the City” şanse să devină guvernatorul New York-ului?