Din slujba Regelui la 22 de ani, în serviciul țării la 33. Povești cu regi și etichetă de la Sandra Gătejeanu-Gheorghe, diplomat și fosta șefă a protocolului Casei Regale a României

Sandra Gătejeanu-Gheorghe are 33 de ani, a terminat studii de drept și științe politice, iar de la 22 de ani a devenit șefa Protocolului Casei Regale a României, timp în care s-a ocupat, în proximitatea Regelui Mihai și a Familiei Regale, de toate marile evenimente care au implicat ceremonii oficiale, de la întoarcerea Regelui Mihai la Palatul Peleș (pentru prima dată după 1947), până la nunta de diamant a Majestăților Lor și funeraliile Reginei Ana și ale Regelui Mihai.

Sandra Gătejeanu-Gheorghe are doi băieți, care i-au schimbat radical viața, și lucrează în corpul diplomatic după ce a trecut de un examen de admitere care i s-a părut cel mai greu din câte a avut de susținut până acum.

Urmează să citești un interviu-poveste despre un om pentru care eleganța a devenit o meserie.

De ce ai ales să intri în Ministerul Afacerilor Externe?

După zece ani la Palat, în slujba Casei Regale, m-am gândit că aș vrea să fac mai mult pentru țară. Așa încât, în urmă cu doi ani, m-am înscris în procesul de admitere în corpul diplomatic. A fost o procedură de selecție destul de dificilă și îndelungată, a durat aproape un an, și a presupus foarte multe probe, cu o bibliografie foarte stufoasă: din zona juridică, din istorie, geopolitică, drept internațional, afaceri externe și europene. Mi s-a părut cel mai dificil examen pe care l-am susținut până acum în toată cariera universitară și nu numai.

Miza însă era una foarte importantă pentru mine: admiterea în corpul diplomatic, un grup foarte restrâns de profesioniști care are ca principal obiectiv până la urmă promovarea țării noastre în exterior. Iar asta a fost și miza mea, dorința de a putea să fac mai mult pentru România și să pot să reprezint țara așa cum cred eu că este posibil în afara granițelor ei.

Dragostea de țară, patriotismul au ajuns niște concepte desuete pe care tu le asumi și le promovezi cu toată inima. Cum ai reușit să ți le însușești și spune-mi dacă a fost un moment în care ai simțit că sunt niște noțiuni din alte vremuri?

Nu, nu am simțit. Am reușit să înțeleg mai bine ce înseamnă și patriotismul și dragostea de țară în perioada în care am lucrat pentru familia regală. Am fost alături de Regele Mihai timp de 9 ani, din 2008 până în ultimele zile ale vieții Majestății Sale și am reușit să văd cum, de cele mai multe ori, dragostea pentru patrie este mai importantă decât orice. Și poți trece peste foarte multe lucruri tocmai mânat de această dragoste de popor și de români. Am văzut cum a reușit să facă asta Majestatea Sa, după 1997 când a primit dreptul de a se întoarce în țară, prin toate acțiunile pe care le-a întreprins în favoarea țării, adică toate acțiunile prin care a încercat să reprezinte România în interesele ei de integrare NATO și în Uniunea Europeană. Și nu numai acestea, ci și toate acțiunile de reprezentare a țării și în interior, și în exterior. Toate acestea m-au făcut să înțeleg existența acestei iubiri de patrie și de popor.

E drept că atunci când am început să lucrez pentru Familia Regală aveam o vârstă destul de fragedă, 22 de ani, iar aceste concepte, exact cum spuneai și tu, poate mi se păreau un pic perimate, într-o viață modernă, tehnologizată, super reprezentată în social media, dar am văzut ulterior cum, inclusiv în acest context, poți găsi modalități prin care să încerci să promovezi ce crezi că este important, iar exemplul personal al Regelui și al Familiei Regale a funcționat foarte bine.

Ai fost într-o proximitate privilegiată. Sigur, cineva ar putea să spună că Majestatea Sa era un om politic până la urma urmei, iar Casa Regală, și ea, o instituție cu rol politic, iar dintr-un calcul politic puteau să își asume această strategie. Știm cu toții că era mai mult decât politică acolo și aș vrea să știu de la tine, care ai fost lângă ei cum se reflecta această profundă dragoste de patrie în gesturile mici, de rutină și în viața de zi cu zi a Majestăților Lor?

Această perspectivă politică este cumva limitată, iar dacă ne uităm în monarhiile constituționale, vedem că suveranul este apolitic și cumva deasupra intereselor politice, așa încât această componentă eu nu am resimțit-o atât de mult. Dar da, dragostea de popor o vedeam în gesturile cele mai mărunte, de la atitudinea pe care membrii Familiei Regale o aveau față de oamenii obișnuiți, considerația și aprecierea pentru fiecare dintre români.

Cum te-a schimbat pe tine acest job?

Foarte mult, pentru că am crescut efectiv în preajma Familiei Regale, iar pentru mai bine de 10 ani a fost, să zicem, a doua mea casă, deși în realitate petreceam mai mult timp la serviciu decât acasă.

Slujba asta a contribuit fundamental la formarea mea profesională și umană. Pe de o parte pentru că stând alături de Rege este ca și cum devii parte din istoria noastră modernă, dar și dacă mă raportez la personalitățile cu care Majestatea Sa, Regele, a interacționat, de la Hitler, Musollini, până la regii, reginele și șefii de stat ai zilelor noastre.

Foarte mult din ce am învățat în zona protocolului era direct de la Rege și aflam astfel cum se întâmplau lucrurile înainte de 1947. În plus, am fost acolo într-o perioadă foarte intensă în primii ani ai mei la Casa Regală și am avut norocul să asist la ceremonia de întoarcere a Regelui la Castelul Peleș, prima revenire după 1947, apoi la Nunta de Diamant a Regelui și Reginei, aniversarea de 90 de ani a Regelui, dar și evenimente în care am însoțit Familia Regală în afara țării.

Toate acestea au fost evenimente care m-au format, fiindcă am venit la Casa Regală practic direct de pe băncile școlii, iar tot ce știu acum în materie de protocol se datorează acestei slujbe. Sigur că sunt și eu un tip de autodidact și am încercat să citesc foarte mult, să iau cursuri de specialitate. În plus, de dinainte de a lucra la Palatul Elisabeta aveam un interes pentru Casele Regale ale Europei și citeam foarte mult despre ele, de la monografii și biografii la știri legate de subiect. Dar, dacă le cântăresc acum, proximitatea Majestăților lor m-a învățat cel mai mult din ce știu acum.

Ce am învățat? Am învățat cât de importantă este puterea exemplului personal și cât de mult cântărește ca tu să ai o anumită conduită prin care reușești să transmiți celor din jur, mult mai mult decât printr-o atitudine de conducător. Apoi am învățat că trebuie să existe un soi de echilibru în tot ce faci și că este foarte important să îi tratezi pe cei din jur într-un mod egal, fără discriminare și cu respect.

Cine ți s-a apropiat cel mai mult de suflet, cine te-a influențat cel mai mult?

Atât Regele Mihai, cât și Margareta, Custodele Coroanei Române, pentru că Regele avea un mod de a fi și o blândețe pe care o regăsesc foarte frecvent și în ochii și sufletul Majestății Sale, Custodele Coroanei și sunt foarte multe momente în care seamănă incredibil cu Regele Mihai și atunci ei sunt cel mai aproape de suflet.

Cum a fost prima întâlnire cu Majestatea Sa, Regele?
Tocmai venisem la Palat, trecusem și acolo prin toate testele pentru a putea lucra pentru Casa Regală, și eram în toiul pregătirilor pentru ceremonia de întoarcere a Regelui la Peleș. Am avut atunci un briefing cu toți colaboratorii și angajații Familiei Regale, iar ședința a fost prezidată chiar de Rege și atunci am avut ocazia să îl întâlnesc pentru prima dată.

M-a marcat profund întâlnirea, ca și fiecare întâlnire de după. Chiar dacă te obișnuiești la un moment dat cu ideea că lucrezi pentru Regele Mihai, fiecare întâlnire este unică.

La fiecare ceremonie de decorare pe care Regele o susținea și la care participam, în momentul în care Majestatea Sa își făcea apariția în sala tronului și se intona imnul regal eram emoționată și aveam lacrimi în ochi. Deci am rămas cu o impresie foarte profundă și sentimentele erau foarte puternice.

De ce?

Este un lucru incredibil pentru că simpla prezență a Regelui provoca emoție și nu cred că mi se întâmpla doar mie. Prezența te transfigura într-un fel. Erai emoționat și privilegiat că erai în aceeași încăpere cu Majestatea Sa.

Care era cea mai mare spaimă cu care ai intrat în serviciul regal și cum ai depășit-o?

Nu îmi amintesc să fi trăit vreo spaimă, dar cred că a ajutat și vârsta aici. Cred că vorbim și un pic de inconștiență, de fapt.

Când am început să lucrez pentru Casa Regală eram consilier al Alteței Sale Regale, Principele Radu. Apoi, la câteva luni, undeva în toamna anului 2008, mi-au propus să devin Director al Protocolului Casei Regale. Era o poziție destul de complicată, dar nu am stat nicio secundă să cântăresc dacă accept sau o consider prea dificilă pentru mine. Nu am analizat, ci am spus pur și simplu da. Mi s-a părut o provocare incredibilă, suplimentată de încrederea pe care Familia Regală mi-o acorda, așa încât am spus da, lucru pe care, probabil, la altă vârstă nu l-aș fi făcut tot atât de spontan.

Cum a fost despărțirea de Majestatea Sa, Regele Mihai?

A fost foarte dificilă. Evident că atunci când vorbim despre o persoană mai în vârstă, ai zice că așteptarea o face să fie mai simplă. Nu a fost deloc așa. Inclusiv pregătirea funeraliilor și desfășurarea acestora, în afară de componenta legată de job, a avut și o încărcătură personală. Și pentru mine, și pentru colegii mei a fost foarte dificil, fiindcă vorbeam despre Regele Mihai, era vorba despre șeful nostru și de persoana față de care aveai foarte multe sentimente și respect.

A fost un moment încărcat, plin de emoții, din care am văzut și o latură pozitivă, pentru că lumea a avut o atitudine atât de solidară. Îmi amintesc străzile pline din zona Palatului Regal și pe tot parcursul traseului până la Patriarhie, îmi amintesc murmurul de tristețe al mulțimii.

Cât de complicat a fost job-ul tău în acest context?

A fost destul de complicat, dar pentru că îmi plăcea mult ce făceam toate dificultățile care au apărut pe parcurs au fost uitate.

A fost dificil pentru că a trebuit să facem o cercetare a modului în care au fost organizate ultimele funeralii Regale în România, adică cele ale Regelui Ferdinand și ale Reginei Maria, pe care trebuia să le adaptăm la realitatea contemporană, adică să ținem cont de faptul că România nu mai este o monarhie în funcțiune, dar Regele Mihai era un fost șef de stat care merita onorurile respective. Apoi ne-am raportat la ceremoniile organizate în monarhiile funcționale, de pildă în Marea Britanie, Belgia ori Luxembourg.

Iar dincolo de aceste detalii, remarcabilă a fost și implicarea autorităților locale și centrale, cu care am colaborat atunci: Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne și Ministerul Afacerilor Externe, dar și Primăria București, Curtea de Argeș ori Sinaia. A fost un efort simultan și am simțit că toată lumea își dorea ca lucrurile să iasă așa cum trebuie pentru Rege.

De ce ai plecat din slujba Casei Regale și cum ai simțit tu acest moment?

Nu m-am despărțit total de Casa Regală, sunt și acum, cumva legată, exista această legătură dintre MAE și Casa Regală, deci nu o simt ca pe o ruptură definitivă.

Am decis să încerc și altceva pentru că mi s-a părut că o carieră diplomatică ar putea să vină în completarea celor 10 ani în slujba Familiei Regale, iar toată experiența acumulată în această perioadă am considerat că mă ajută foarte mult în cariera diplomatică. M-am specializat cumva și lucrez în continuare în zona de protocol dar am simțit că pot să încerc să explorez mai mult și să intru în zona diplomației.

Ce înseamnă munca de protocol?

Înseamnă foarte multă organizare, grijă pentru detalii, atenție la oamenii din jur, grijă pentru tradiții și ceremonial. Mie mi se pare că este una dintre cele mai frumoase slujbe din lume.

Protocolul este foarte important și de multe ori nu ne dăm seama de importanța lui. Eticheta este ca rama unui tablou, fără de care conținutul artistic de acolo nu ar avea aceeași frumusețe și greutate.

Sunt mici detalii la care, dacă nu ești atent, pot genera efecte nebănuite. Lumea nu își dă seama pentru că lucrurile funcționează în cele mai multe cazuri. Și dacă merg bine, nimeni nu are nimic de reproșat, dar dacă apar mici erori, atunci încălcarea protocolului poate ține prima pagină a ziarelor. Și aici aș zice de nerespectarea anumitor tradiții atunci când vorbim despre invitați din regiuni cu obiceiuri și cutume specifice, Orientul Mijlociu, Asia, până la arborarea unui drapel într-o variantă incorectă, servirea unui meniu inadecvat. Sunt elemente de care este esențial să ținem seamă.

Cine te-a instruit?

Familia Regală. Am învățat de la Rege, de la Regină la care ajungeam atunci când ne aflam în impas. Dacă nu știam cum să procedăm la o anumită ceremonie, mergeam la Rege și Majestatea Sa își amintea cum se proceda pe vremuri. Plecam de la acele amintiri, de pildă ceremonia de decorare, și de acolo le aduceam în vremuri moderne.

Apoi am citit foarte mult în domeniu și am încercat să urmez și cursuri și așa s-a conturat profilul meu în acest job.

Eticheta impune multă rigiditate într-o lume în care mizăm mult pe familiaritate și spontaneitate, pe o prietenie dincolo de limitele politeții riguroase. Tu cum te-ai format, erai așa sau disociezi bine job-ul de viața de acasă?

A venit destul de natural acest set de reguli, îmi palce eticheta și în viața de fiecare zi. Eu eram așa și mi s-a potrivit perfect acest job.

Este adevărat că lumea evoluează, iar eticheta o dată cu ea. Sunt reguli care funcționau bine acum 30 de ani, dar care astăzi nu mai sunt aplicabile. Există reguli noi, generate de tehnica secolului XXI și spun aici despre netiquette, eticheta în mediul online.

Ce este important este că eticheta nu a fost creată ca să distanțeze oamenii, ci să îi aducă împreună și să îi ajute să trăiască armonios. Eticheta nu mi se pare un concept perimat, își va găsi în continuare aplicabilitate și doar raportându-ne la acest set de norme putem să trăim armonios.

Cine din familia ta te-a ajutat să te formezi așa?

Cred că rolul covârșitor l-a avut mama, care a încercat întotdeauna să îmi dea o imagine în acest sens și să mă facă să înțeleg cât de importante sunt aceste norme elementare de bune maniere în fiecare zi.

Mama este medic și prin tot ce a făcut zi de zi, pentru mine, m-a influențat profund: de mică am mers cu ea la Operă, la balet, la teatru. Am făcut cursuri de balet, apoi în clasele primare am mers la Liceul de Muzică, unde am studiat vioara și pianul. Mama a încercat să îmi educe și contureze un profil cultural.

Pe partea cealaltă, tata, care este avocat, a încercat să mă ducă înspre sport și datorită lui am jucat tenis, handbal și am ajuns la mai toate meciurile de fotbal la care mergea și el.

Tata a fost influența covârșitoare în alegerea carierei?

Cumva da, dar am ales să studiez și Științe Politice și cred că asta mi-a dat o altă perspectivă. La drept se mergea pe învățarea unui volum foarte mare de informații, la Științe Politice profesorii ne dădeau foarte mult de citit și ne încurajau să ne exprimăm opiniile. Așa încât, din îmbinarea celor două zone academice am reușit foarte bine în cariera ulterioară.

Tata cred că și-ar fi dorit pentru mine o carieră în barou, dar când am ales să intru în slujba Casei Regale, apoi să dau admitere în corpul diplomatic el m-a susținut. Dar în sinea lui cred că și-ar fi dorit mai mult să fiu avocat.

Cum te-au schimbat copiii?

Fundamental. Alături de ei retrăiesc perioada copilăriei. Sunt băieți amândoi și au 5 ani și respectiv 3 (sau aproape). Fiind amândoi băieți m-au făcut să fiu mult, mult mai curajoasă. Alături de ei nimic nu mi se mai pare imposibil, dar până să îi am pe ei eram destul de serioasă, nu aș fi zis da la orice încercare. Dar acum, pentru că îi am pe ei și sunt băieți nu aș vrea să fiu în situația în care ei să își dorească ceva, iar eu de teamă să îi refuz. Așa că da, m-au schimbat foarte mult.

Mărturisesc că am auzit de spaime care au apărut după nașterea copiilor, dar despre un curaj excesiv nu am mai auzit până acum!

Spaime nu am, culmea că sunt o persoană destul de relaxată, chiar și la creșterea lor. M-am întors și foarte repede la serviciu după fiecare naștere. Îi las liberi și îi încurajez în ce fac și nu încerc să îi influențez, doar să le dau cât mai multe opțiuni.

Și cum a fost să înveți pentru examen cu copii atât de mici lângă tine?

Oooh, am învățat noaptea. M-a ajutat foarte mult pregătirea mea juridică, pentru că foarte multe întrebări din teste veneau din zona aceasta. Apoi proximitatea Familiei Regale m-a ajutat mult pe partea istorică, dar dincolo de astea a fost un examen teribil de greu și chiar luasem decizia să nu mă mai înscriu a doua oară în cazul în care nu treceam din prima încercare.

Ți-ai făcut un bilanț de 30 de ani și dacă da, cum arată?

Nu l-am făcut, pragul de 30 de ani nu m-a speriat deloc. Dar dacă mă uit în urmă, la cei 33 de ani cât am acum, sunt destul de mulțumită cu ce am făcut și profesional și personal, cu toate experiențele pe care le-am avut în acești ani.

Intensifici ritmul mai departe sau îl relaxezi?

Ultimele 6 luni, legate de pregătirile și derularea Președinției României la Consiliului Uniunii Europene au fost extrem de intense, pentru că m-am ocupat îndeaproape de protocolul acestui eveniment.

Eram obișnuită cumva cu un ritm alert, dar aceste 6 luni au fost incredibile, nu doar pentru ritmul despre care îți spuneam, ci și pentru că a fost o experiență cu care nu mă mai confruntasem înainte. Așa că tot ce îmi doresc acum este o relaxare până în toamnă, urmând ca atunci să pot să revin cu forțe proaspete. Mi-ar plăcea să scriu un manual de protocol, pe lângă cel legat de protocolul regal de care m-am ocupat deja într-un volum.