Domnica Mărgescu, fashion director Elle, provine dintr-o familie de boieri de la 1600: „Educaţia nu se transmite doar pentru că faci parte dintr-o familie veche”

Fashion directorul  Elle, Domnica Mărgescu, se trage dintr-o familie numeroasă şi veche. Este considerată a fi una dintre cele mai rafinate persoane din industria modei româneşti.

În cămaşă Dion Lee, pantaloni Brunello, pulover Michael Kors, cu zâmbetul perlat ca cerceii Dior din urechi, Domnica Mărgescu, fashion editor la Elle România, mă aştepta în apartamentul ei, la 9 dimineaţa. Copiii, Ion şi Lia, erau în vacanţă. Se jucau cu celebrele kendame care azi inundă toate casele şi obsedează toate generaţiile world wide. I-am solitat Domnicăi un interviu, fiind fascinată de drumul pe care ea a mers şi a evoluat de când o cunosc. Lucrează la revista de modă amintită, de 10 ani. Înainte a fost fashion editor la revista „20 de ani” şi apoi la „Viva”.

Domnica este un personaj. Nu-i place să i se spună aşa, dar nu pot altfel, pentru că pare că joacă mereu rolul principal într-o piesă bine regizată, bine plasată în timp şi spaţiu. Piesa se numeşte elita românească cea adevărată şi destinul ei.

Arborele genealogic al Domnicăi îşi are rădăcinile în anul 1600. Din boieri pământeni i se trage familia, iar educaţia i se simte în felul în care se poartă: impecabil de fiecare dată, corect mereu. Trăsăturile ei fizice se rafinează pe măsură ce înaintează în vârstă, metamorfoză care se întâmplă mai ales la reprezentantele pur sânge ale unei rase nobile. E lesne de înţeles din ce scriu că îmi place Domnica. Mă relaxează prezenţa ei, îi apreciez munca. Grija sa pentru detalii este anacronică, plăcerea cu care munceşte fără oprire este uimitoare, energia pe care o are este atomică. Vorbeşte despre ea roşind, cu modestie şi bun simţ. Este autentică fără să deranjeze, fără să agreseze. Ştie cine este şi asta derutează. Are 37 de ani şi nu are frustrări. Lucru rar astăzi, oh, atât de rar!

Domnica, ce scrie în CV-ul tău la „educaţie”? Ce ai absolvit, câte limbi vorbeşti?

Domnica Mărgescu: Jurnalism şi un master de comunicare şi relaţii publice. Vorbesc trei limbi: germană, franceză şi engleză. Am făcut şi un curs foarte interesant de modă la Paris, la Esmod, un curs de vară. Şi un internship la revista „Vingt ans”, tot la Paris, pe vremea când lucram la revista „20 de ani” din România.

Gândeşti totul prin prisma modei?

Da… Nu ştiu dacă este bine, sau rău, dar acesta este modul meu de a gândi lumea şi viaţa. Uneori e rău, mai ales atunci când am de-a face cu oameni care nu au legătură cu moda, pentru că îmi dau seama că nu am acelaşi limbaj cu ei, ceea ce nu e în regulă, pentru că trebuie să fii în stare să comunici cu oricine, nu numai cu cei din lumea ta…

Un fashion editor este obligatoriu a fi educat!

Domnica Mărgescu: Da! În primul rând să aibă cultură vizuală. Are nevoie de resurse, pentru că el este ca un mic regizor şi, atunci când realizează shootinguri de modă, are nevoie să acceseze bagajul lui cultural pentru a/se inspira. Contează deci tot ce a văzut de-a lungul vieţii, ce a citit, pe unde a călătorit, pentru că toate aceste informaţii se depun undeva, în mintea lui, devin filtre, iar trendurile care apar, se adună şi trec prin personalitatea lui, sunt decantate de criteriile lui de valoare. Fiindcă sunt mulţi care cred că fac modă, designeri, sau chiar stilişti care fac shootinguri, dar care nu spun nicio poveste cu ele. Ceea ce iese este plat, fad. Nu au nimic de spus.

Eşti o sursă de inspiraţie pentru foarte mulţi oameni şi eşti considerată una dintre cele mai rafinate persoane din industria modei româneşti. Asta se datorează mult faptului că vii dintr-o familie veche şi ştiu că nu vrei să vorbeşti despre asta, dar încearcă te rog, măcar un pic…

Familia mea a apărut cam pe la 1600 din boieri pământeni, cel puţin din partea mamei. Au fost două familii Florescu şi Costescu-Comăneanu care s-au unit. Erau, într-adevăr, două familii foarte vechi. Iar tata face parte din familia Rosetti. Nu ştiu cât contează asta, nu cred că e cel mai important. Adică educaţia nu se trasmite doar pentru că faci parte dintr-o familie veche, vine de la părinţii tăi, de la bunici, e drept, dar contează şi ce decizi tu să faci cu ce ai primit…

Cum au fost bunicile tale?

Au fost persoane cu totul speciale. Mai ales bunica din partea mamei mele. Ea a fost o adevărată inspiraţie pentru mine. A trăit mereu împotriva vremurilor sale. A făcut medicina, ceea ce pentru o femeie din acele timpuri era complet neobişnuit. Aduna mereu oameni în jurul ei, era vocală împotriva comunismului de pildă, ceea ce s-a dovedit a fi foarte periculos, pentru că atât ea, cât şi cealaltă bunică, de fapt, toţi bunicii mei au avut probleme cu securitatea. Străbunicul meu a fost arestat, iar ambele mele bunicile au fost obligate mereu să meargă la securitate. Ba chiar nu erau lăsate să plece din Bucureşti. Bunica din partea mamei locuia într-o casă superbă din care a fost dată afară împreună cu toţi ai casei într-o noapte! Şi au plecat aşa cum erau. Pierzând totul: casă, bijuterii, totul! Şi au luat-o de la capăt, dar nu numai atât! S-au bucurat de fiecare zi, nu au lăsat ca tristeţea să îi copleşească. Erau foarte tineri în perioada aceea, aşa că şi-au trăit tinereţea şi, deşi nu puteau ieşi din ţară, au călătorit mult în România, le plăcea în natură, mergeau cu cortul, aveau un alt mod de a se bucura decât noi azi. Aveau alt gen de raportare la viaţă. S-au legat prietenii foarte strânse aşa cum azi nu se mai întâmplă.

Şi tu ai foarte mulţi prieteni…

Nu ştiu dacă foarte mulţi, dar cei pe care îi am, îi consider apropiaţi. Asta tot din copilărie mi se trage. Noi, fiind o familie mare şi întâlnindu-ne în fiecare duminică la masă, ne adunam 20, 30 de persoane… familia, prietenii, eram mulţi! Şi am fost mereu uniţi, ne-am simţit bine împreună… La noi acasă era mereu cineva. La bunica mea, ţin minte că se întâmpla la fel. Avea totdeauna câte o prietenă invitată. Era o femeie foarte activă şi medic fiind, dar şi un om special, cum am spus, trata pe oricine, nu conta starea materială sau situaţia socială a pacientului sau a celui care avea pur şi simplu nevoie de ea… Se ducea şi la ţigani acasă (pe atunci nu se numeau rromi) să-i trateze.

Dar cum se distrau cei din familia ta?

Domnica Mărgescu: Ţin minte că făceau baluri mascate, petreceri cu costume, de Revelion şi nu numai… Odată, bunica a apărut costumată în ţigancă autentică, costum împrumutat chiar de la o ţigancă ai cărei copii fuseseră trataţi de bunica. Şi aşa a apărut la petrecere: cu bani în păr, cu tot ce trebuia. A făcut senzaţie!

Ce întâlniri profesionale ai avut tu în 2016?

Multe, a fost un an bogat! Am avut un interviu cu Roland Mouret, un interviu într-un cadru restrâns cu Gigi Hadid după colecţia cu Tommy Hilfiger care m-a impresionat, pentru că am văzut o fată cu aspect natural şi foarte emoţionată, ceea ce nu se prea vede la modelele mari… Apoi a fost întâlnirea cu Michael Kors… De asemenea shootingurile pe care le-am făcut în alte ţări, pentru mine au fost extraordinare ca experienţă. Au fost grele, dar a fost important să văd cu această ocazie cum se lucrează afară.

Şi cum se lucrează?

Domnica Mărgescu: Cam ca la noi acum sau cel puţin asemănător cu ce se întâmplă în Elle România care nu e departe de Elle International. Poate că în afară am observat o mai bună organizare, sunt parcă mai atenţi la producţie, au resurse mai mari… Noi lucrăm cu Dan Beleiu şi cu Gabi Hiriţ la shootingurile de modă şi de coperţi, iar ei sunt exact ca fotografii mari de afară. Sigur, nu avem resursele celor de afară, dar cu toate acestea shootingurile noastre sunt cumpărate de ediţii internaţionale ale revistei din Turcia, Thailanda… Chiar de curând Luisaviaroma.com a dedicat shootingului nostru de modă cu tema „jeans couture” realizat pentru numărul din decembrie în care am avut şi piese de la ei, un spaţiu generos de apreciere…

A fost poate unul dintre cele mai frumoase shootinguri pe care le-am văzut…

Mulţumesc. Cred că asta vine din faptul că eu lucrez mereu cu echipa mea, cu Cristina Crăciun şi cu Maurice Munteanu despre ce avem de făcut, spunem mereu ce ne trece prin cap, ne întâlnim pe aceeaşi idee sau, dimpotrivă, schimbăm ideile mereu…Vorbim, vorbim multe despre orice este legat de procesul acesta de creaţie, ceea ce este important. Ideea se construieşte din multe capete, din multe minţi…

Ce se întâmplă în fenomenul modei actual?

Domnica Mărgescu: Moda e într-o viteză prea mare care nu are cum să fie bună şi, din păcate, observ că nu s-au prea mai inventat multe lucruri noi aşa cum se întâmpla chiar şi acum 10 ani de pildă, când am început eu să lucrez. Atunci mi se părea că apăreau noutăţi care şocau, acum parcă le reinventează pe cele create de alţii, sau se mixează idei… De ce, mă vei întreba? Poate pentru că prea s-a inventat tot sau poate din cauza vitezei, cum spuneam… Vânzările, marketingul au avut un cuvânt de spus. Uite, cel mai bun exemplu este brandul Vetements creat de Demna Gvasalia, da, e misto, e cool, îmi place la nebunie, are atenţie la detalii, totul e actual, mâneci lungi, blugi, e foarte actual, supradimensionat, dar până la urmă el a mixat nişte piese pe care le avem toţi acasă, care există. Îţi poţi construi lookul pe care l-a creat el cu ce ai tu în garderobă sau te duci la un vintage, îţi iei un bomber de aviator, îţi pui pe dedesubt un hood din anii ’90 pe care sigur îl ai, îţi tai blugii cu foarfeca, îţi pui platforme că sigur ai pe acasă tot din anii ’90 şi ţi-ai construit lookul. Adică nu a inventat nimic, deşi… e adevărat că şi asta este o invenţie, stylingul acesta… Şi uite cum a apărut această isterie cu acest brand, Vetements, care a adus anii ’90 în 2017…

Deci până la urmă stylingul devine noul trend, noua invenţie, noua direcţie în modă.

Da, mi se pare foarte important stylingul astăzi! O colecţie proastă poate deveni colecţia anului dacă are parte de un styling bun, aşa cum o colecţie bună poate fi anulată din cauza unui styling prost. Este extrem de important cum pui o curea, cum înnozi nişte mâneci, cum creezi nişte detalii care pun în valoare colecţia. Asta cred că este cel mai important în moda lui 2017: stylingul.

Şi aici intervine cultura vizuală a stilistului.

Da, categoric. Trebui să vezi muzee, tablouri, orice, orice să vezi, să citeşti. După părerea mea acesta este lucrul cel mai important pentru un stilist.

Cum vezi luxul azi?

Deşi e mai accesibil ca altă dată, el are totuşi locul lui. Acest loc e dat de valoarea lui. Luxul rămâne scump, asta nu se va schimba niciodată. Dar da, devine mai accesibil, în sensul în care social media facilitează accesul la vieţile luxoase ale celor pe care îl urmăreşti, de pildă. Asta da, înainte nu exista. Înainte mulţi oameni nici nu ştiau ce este luxul, cum arată el, cum se poate defini un lifestyle uxos. Datorită internetului, drumurile spre lux s-au înmulţit, dar şi sansa să îl testezi. De pildă, poţi urmări un hotel care îţi place sau o piesă pe care vrei să o ai şi, dacă eşti perseverent şi aştepţi sau le vânezi, le poţi încerca sau avea pentru mult mai puţini bani. Dar acesta este luxul episodic…

Care este atitudinea în modă în 2017? Ştiu că naturaleţea e apreciată şi nu de azi…

Domnica Mărgescu: Ai să râzi, acum mă uit la diverse shootinguri de modă ale revistelor pe care le iubesc, Vogue Uk, sau Vogue Paris, şi fetele nu mai poartă machiaj deloc. Machiaj zero! De fapt, lumea este împărţită în două: pe de o parte sunt folosite la maximum artificiile exagerate cum sunt botox, colagenul, operaţiile, pe de alta- dacă mă întrebi pe mine asta este lumea pe care eu o apreciez, este cea în care naturaleţea, lipsa oricărui semn de intervenţie, ba chiar plăcerea unui rid, a unei expresii noi, sunt adevărate valori.

Pe cine urmăreşti pe Instagram?

Pe Carine Roitfeld care mi se pare că a schimbat mult moda, ea a fost cea care a adus sexualitatea în paginile unor reviste comerciale cum este Vogue Paris şi a avut îndrăzneală mai mult decât alţii. Apoi Inna, care mi se pare că poate inspira acum mai mult ca înainte, mă refer la styling, ţinute, locurile în care merge… urmăresc Elle Uk pentru că tot ce se întămplă acolo are o notă puternică de realism, o urmăresc pe Grace Coddington pentru că este extraordinară, este chiar stilista mea preferată, pentru că totdeauna a creat poveşti, pe Peter Lindberg, pe fata lui Cindy Crawford care acum e mică, dar seamănă mult cu mama ei şi multă lume îşi pune speranţa în ea.

Unde călătoreşti cu plăcere?

Domnica Mărgescu: La Paris. Uite că nu m-am plictisit după atâţia ani de cînd mă duc acolo la săptămâna modei. Chiar vorbeam cu Roxana (Voloşeniuc, redactor-şef Elle România – n.r.) şi îi spuneam că, deşi nu am invitaţii la absolut  toate showurile la care aş vrea să mă duc, ador să fiu în perioada aceea la Paris. Atunci atmosfera este total specială, îţi iei inspiraţie de oriunde, vezi o expoziţie, intri într-un restaurant, simţi vibraţia străzii altfel… Mă întâlnesc în perioada aceea cu oameni cu care altfel nu aş avea cum să mă întâlnesc, avem un breakfast Elle Internaţional unde schimbăm idei şi unde ne întâlnim toţi fashion editorii şi redactorii-şefi ai revistelor Elle care se află în acel moment la Paris… Şi mai trebuie să spun că îmi place să călătoresc cu Roxana. De câte ori merg cu ea, ajungem unde e cea mai hot petrecere, ajungem la showurile la care nu visam să intru, ea are un al 7-lea simţ pentru lucrurile astea, nu ştiu cum să definesc…

De ce vă implicaţi şi în cauze sociale?

Fiindcă ne interesează şi fiindcă are legătură cu moda. Tendinţele sociale schimbă tendinţele modei. Este inevitabil. Moda reflectă societatea.

Lucruri care te definesc:

Unde mănânci?

La Unico Vero. Este aproape de casă şi mergem des acolo. E un fel de a doua casă pentru noi, fiindcă de obicei duminica ne adunam acasă, acum însă nu mai e timp şi mergem cu toţii acolo.

Unde călătoreşti:

Domnica Mărgescu: Iarna la schi cu copiii şi cu familia. Sigur şi cu prietenii, dar îmi place enorm să petrecem timp împreună toţi 4. Iar vara, de câţiva ani încoace mergem cu copiii în Corsica. Este o insulă absolut superbă, plaje sălbatice, nu e nimeni, este fabulos… Aşa cum am fost şi în Grecia, de pildă, unde am închiriat o casă în mijlocul unei pustietăţi, unde nu era nimic, absolut nimic… Apoi, îmi place să călătoresc în interesul revistei şi să organizez şedinţe foto în lume: la New York, în Mauritius, oriunde se iveşte o oportunitate…

Ce citeşti?

Romane.

Ce ai spune repede despre tine?

Că îmi place să comunic şi să rezolv situaţii. Şi conflicte.

Te plângi de ceva?

Nu-mi place să mă plâng. Nici nu aş avea timp.

Dacă ţi s-ar lua moda?

Aş fi tristă. Mi-ar lipsi foarte tare. Aş supravieţui, dar aş fi tristă.