Dr. Alexandru Filipescu: „10-15% dintre sarcini se pierd fără o cauză anume. Şi aceste sarcini pierdute fără cauză sunt mult mai frecvente după 30-35 de ani”

Nu se vorbeşte prea des despre pierderea unei sarcini. Este un eveniment pe cât de neaşteptat şi nedorit de nimeni, pe atât de dureros. Cauzele unei sarcini oprite în evoluţie sau ale unui avort spontan au, de cele mai multe ori, explicaţii medicale. Dar sunt şi unele situaţii care rămân fără răspuns, iar mamele în cauză – cu mii de întrebări. Cum privesc medicii aceste evenimente, care sunt cauzele care duc la o pierdere de sarcină şi cum putem preveni astfel de situaţii?, l-am întrebat pe dr. Alexandru Filipescu, conferenţiar universitar, medic primar, obstetrică-ginecologie.

Este (sau devine) un tabu pierderea unei sarcini pentru femei?

dr. Alexandru Filipescu: Nu. Din punct de vedere medical, din punctul nostru de vedere, al ginecologilor. Sunt nişte cauze bine cunoscute, care acoperă, în principiu, 80% – 85% din aceste sarcini pierdute. Restul, într-adevăr, de 10-15 la sută sunt sarcini care se pierd fără o cauză anume. Aceste sarcini pierdute fără cauză sunt mult mai frecvente după 30 sau 35 de ani. Până la vârsta asta cam toate sarcinile pierdute au o cauză relativ „acoperită” din punct de vedere medical. Şi, în general, lucrurile acestea se întâmplă în momentul în care femeile rămân gravide fără să aibă nişte analize indicate de medic, analize care trebuie făcute şi afecţiuni tratate, dacă apare ceva la respectivele analize, înainte ca femeia să rămână gravidă. Adică sunt foarte puţine femei care vin şi spun „Aş vrea să rămân gravidă. Ce trebuie să fac pentru asta?” Majoritatea vin după ce au rămas gravide, adică cu testul de sarcină pozitiv şi zic „ce facem de acum încolo?” Şi, dintre aceste sarcini, se pierd unele ale căror cauze noi le depistăm. Şi spunem „uite, e posibil ca sarcina asta să se fi pierdut din cauza asta, sau asta, sau asta”. Sau dintr-un cumul de cauze.

Care sunt cele mai frecvente cauze?

Femeia trebuie investigată din mai multe puncte de vedere. Se fac analizele basic, pe partea infecţioasă, analizele pe partea de genetică, pe partea de cuplu. Şi, ulterior, dacă există un număr de una-două sarcini pierdute, atunci investigaţiile se completează şi pe partea de coagulare – trombofilii şi aşa mai departe, unde sunt nişte analize care, într-adevăr, costă mai mult. Prin urmare, acestea din urmă nu se fac pe un protocol standard pentru fiecare doamnă în parte care a rămas gravidă sau care vrea să rămână gravidă, ci se fac, fiind costurile mai mari, la un număr de sarcini pierdute. Bun, asta şi în funcţie de dorinţa pacientei, pentru că sunt şi paciente care vin şi zic (sunt cele mai drăguţe paciente!): „să facem totul ca să fie bine!”

Atunci, dacă ea vrea să facă totul, acoperim toată această paletă de analize. Şi atunci suntem în proporţie de peste 90% siguri, mai ales dacă şi vârsta doamnei ajută, că sarcina va merge bine.

Dar de ce există, totuşi, această diferenţă până la 30 şi ceva de ani şi după?

Dr. Alexandru Filipescu: Pentru că după o anumită vârstă (statistic e vorba despre 30-35 de ani) calitatea ovulelor scade.

Ovocitul este în general de calitate mai proastă. Şi atunci ce se poate întâmpla? Există întâlnirea între spermatozoid şi ovul,  apare embrionul, dar embrionul acela are nişte probleme. Nu aşa de mari ca să nu supravieţuiască până pe la 7-8 săptămâni, dar el ar da o sarcină cu probleme. Şi atunci, majoritatea se opresc din evoluţie. Ca să spun aşa, există şi o parte fericită acestui eveniment nefericit: pierderea unei sarcini mici este (din toate punctele de vedere – psihologic şi ca urmări) mult mai bună decât situaţia în care am afla noi de nişte probleme la o vârstă mult mai mare, la o sarcină mai înaintată.

Şi, totuşi, mămicile sau posibilele mânici cărora li se întâmpla un astfel de eveniment au tendinţa de a simţi vinovate…

Dr. Alexandru Filipescu: Vinovăţia lor este adesea legată de faptul că nu au făcut tot ce trebuiau să facă înainte de momentul rămânerii însărcinate. Dar există sarcini care sunt planificate şi sunt sarcini care nu au fost planificate. La cele planificate toate femeile ar trebui să-şi facă toată această paletă de investigaţii înainte de momentul concepţiei. Noi înţelegem sarcinile neplanificate şi încercăm pe cât posibil să facem tot ce se poate, cât de repede se poate, odată cu prezentarea ei la medic.

Numai că analizele – ca timp fizic de rezolvare – pot să dureze. Atunci, această perioadă de la recoltarea analizelor până la rezultat şi tratamentul unor eventuale rezultate pozitive ale acestor analize pot fi în detrimentul sarcinii.

Din experienţa dumneavoastră de la cabinet, cam care este frecvenţa pierderilor de sarcină?

Este strâns legată de vârsta mămicii. Până în 35 de ani rata este mult mai mică, după 35 de ani rata este mult mai mare.

Cum trecem peste un eveniment din acesta, şi din punct de vedere medical, şi din punct de vedere psihic?

Dr. Alexandru Filipescu: Din punct de vedere medical trecem cu toate explicaţiile de rigoare şi, dacă găsim cauza, ne va fi mai uşor tuturor, şi nouă medicilor şi pacientei respective, vom şti de ce s-a întâmplat lucrul pe care nu şi-l dorea nimeni, oprirea în evoluţie sau pierderea sarcinii. Din punct de vedere psihologic este foarte important ajutorul familiei. Ajutorul familiei şi echilibrul interior al pacientei în cauză.

Bun, şi cum poate fi ajutată. Ce poate face partenerul ei de viaţă, tatăl copilului?

Trebuie să fie foarte aproape de ea! Şi s-o înţeleagă în toate demersurile legate de o viitoare sarcină.

Ce urmează din punct de vedere medical? E nevoie de tratament pentru anumite cazuri?

Bineînţeles că toate analizele care ne vor ieşi pozitive, adică toate problemele care vor fi depistate în cadrul acestor investigaţii vor trebui tratate. Tratamentul este în general în cuplu, mai ales dacă este vorba despre ceva infecţios, care nu a dat niciun fel de simptomatologie decât în momentul în care femeia a rămas gravidă. Iar apoi problema se rezolvă. O sarcină ulterioară nu necesită o perioadă foarte lungă după un astfel de eveniment. Două luni sunt suficiente pentru refacerea organismului, iar partea asta psihică şi psihologică, având în vedere că timpul este relativ redus, eu personal nu cred că e o problemă.

Pentru că timpul este scurt, putem să lăsăm o marjă de două luni până în momentul în care îi dăm ok-ul să rămână gravidă din nou. În aceste două luni sunt discuţii cu noi, partea medicală, în care noi îi explicăm posibilele cauze ale pierderii sarcinii, se aplică sau nu nişte tratamente, deci eu zic că timpul trece repede, iar pe partea cealaltă, dacă are familia lângă ea şi se bucură de ajutorul soţului, lucrurile decurg relativ normal, fără mari incidente şi traume în viitor.

De ce sunt aceste pronosticuri „rezervate” în primele săptămâni de sarcină? Niciun medic n-o să spună sigur e bine până când… De fapt, nu se spune concret nimic până la 12 săptămâni…

Dr. Alexandru Filipescu: Aici avem două categorii de paciente. Avem categoria pacientelor bine investigate, cărora putem să dăm oarecare asigurări. Să le spunem „doamnă, pentru că avem toate analizele făcute şi suntem la punct din toate punctele de vedere cred că nu, o să avem probleme cu această sarcină”. Nu pot să garantez sută la sută pentru că, v-am mai spus, există acel procent de 10% -15 % de sarcini oprite în evoluţie fără niciun fel de explicaţie. Sarcina, teoretic, iese de sub risc după 12-15 săptămâni.

Şi de aceea anunţarea aceste sarcini pentru prieteni, pentru colegii de serviciu şi aşa mai departe este bine să se facă după ce se depăşesc cele trei luni. Fiindcă până în trei luni frecvenţa unor astfel de fenomene de sarcină oprită în evoluţie sau alte aspecte nedorite este mai mare. După 12-15 săptămâni este mult mai mică.

Când putem vorbi deja despre infertilitate, după câte astfel de experienţe? Sunt corelate pierderile de sarcină cu infertilitatea?

Câteodată da, câteodată nu. Despre infertilitate putem vorbi cam după 4-6 luni de încercări, în care pacienţii respectivi – că aici vorbim despre cuplu – au făcut tot ce trebuia, fără să aibă rezultat. Şi atunci investigaţiile pentru acest cuplu, să zicem „infertil”, necesită o paletă mai largă de investigaţii.

În principiu, când un cuplu se prezintă la medic şi spune „noi am vrea să avem o sarcină”, noi, medicii, le lăsăm aceste 4-6 luni în care le explicăm, în general, ce ar trebui să facă pentru a obţine o sarcină spontan naturală, fără foarte multe imixtiuni exterioare. După 4-6 luni în care ei vin şi spun că au făcut tot ce a trebuit, adică conform ciclului menstrual, când sunt perioadele ideale pentru concepţie, şi aşa mai departe, şi am respectat, să zicem, această schemă, în momentul ăsta noi putem interveni şi putem să facem nişte investigaţii mai elaborate.

Recomandaţi acest gen de investigaţii genetice sau investigaţiile aprofundate?

Investigaţiile genetice şi investigaţiile de trombofilie, având în vedere preţurile, le indicăm, de obicei, în momentul în care fie apar probleme (sarcina fiind deja existentă), fie există un număr de unul-două avorturi neexplicate, cu analizele basic realizate la zi.

Care sunt aceste analize basic?

Dr. Alexandru Filipescu: Există o paletă de analize serologice, adică care se recoltează din sângele viitoarei mămici, o paletă de analize care se recoltează din secreţia vaginală, asta fiind analizele de tip infecţios. În general există un protocol clar în care toate aceste analize sunt trecute. Repet, este optim ca ele să se facă înainte ca femeia să rămână gravidă, mai ales în cazul unei sarcini planificate.

Mai e astăzi o problemă RH-ul negativ?

Dacă este cunoscut acest aspect, şi femeia cu RH negativ vrea să procreeze, să conceapă un copil cu un soţ cu RH pozitiv, se iau toate măsurile necesare dinaintea rămânerii ei gravide sau chiar pe parcursul sarcinii. Nu e niciun fel de problemă. Există vaccinul care se face fie imediat după naştere, în cazul unui copil cu RH pozitiv cu o mamă cu RH negativ, sau în momentul în care există sângerări pe parcursul sarcinii, pentru o doamnă care nu a beneficiat de acest vaccin la una din sarcinile anterioare.

Revin cu aceeaşi întrebare, nu vi se pare că există un fel de secretomanie în jurul unei sarcini pierdute? Nu vi s-a întâmplat să aveţi paciente care să-şi dorească să ţină acest lucru secret?

Nu, fiindcă este un adevăr medical pe care noi trebuie să-l cunoaştem de la bun început, pentru că altfel sunt reacţiile noastre în momentul care ştim acest lucru. Pentru că una este să vină o doamnă şi să spună „vreau să am un copil şi n-am fost gravidă niciodată” şi cu totul şi cu totul altceva când vine şi spune „am trei sarcini pierdute şi aş vrea să am un copil şi o sarcină pe care s-o duc la bun sfârşit”. Altele sunt investigaţiile care se fac şi alta este grija pe care o acordăm acestei viitoare mămici.

Sfatul dumneavoastră pentru mămicile în devenire sau pentru femeile care au trecut printr-o astfel de experienţă care este?

Dr. Alexandru Filipescu