fbpx

Căutare

Share this article

Tragedia de la Colectiv a fost probabil una dintre cele mai triste poveşti a ultimilor 25 de ani. Şi nu a fost o poveste. E o realitate. Zeci de tineri au murit, şi mult mai mulţi au suferit arsuri îngrozitoare. Unii dintre ei au stat multe luni bune în comă prin spitalele din Europa, iar când s-au trezit, s-au confruntat cu realitatea zdrobitoare. Pe lângă aspectul fizic, vor trebui să se lupte de aici înainte cu traumele psihice prin care vor trece.

Pentru câţiva dintre ei a apărut un înger păzitor la momentul potrivit. Nimeni nu va putea vreodată să le redea ce au pierdut. Dr. Felix Popescu a încercat să le aline măcar puţin suferinţa, aşa că a deschis uşa cabinetului şi i-a chemat pe toţi cei care aveau nevoie să le facă implant de păr şi de sprâncene. A operat mai mult de 10 pacienţi şi urmează să mai opereze. Costurile sunt destul de mari, le suportă singur pentru că îi simte pe toţi cei care au fost atunci în Colectiv ca pe nişte apropiaţi de-ai săi, ca pe „copiii” săi, căci aşa vorbeşte despre ei. Au fost operaţii grele ce s-au lăsat cu complicaţii dar şi cu premiere: a făcut primele operaţii de transplant de păr din lume pe grefe de piele.

În viaţa de zi cu zi este unul dintre cei mai cool medici pe care i-am întâlnit. Cu părul lung, cu o bonetă de medic cu sigla Harley Davidson, fost motociclist este mare pasionat şi practicant al sporturilor de apă. Şi rocker!

Deşi am vorbit despre o tragedie, a fost unul dintre cele mai interesante interviuri pe care le-am înregistrat vreodată, căci omul, medic cu două specializări (chirurgie plastică şi obstetrică-ginecologie) este un domn. Nu o să-i placă titulatura de domn, dar când o va citi va fi prea târziu. L-am catalogat deja.

A operat o mulţime de vedete de la noi şi oricât l-ar ajuta asta la imagine şi oricât s-ar fotografia cu ele, probabil, cei mai de suflet pacienţi ai săi vor rămâne „copiii” de la Colectiv.

Foto: Laszlo Raduly

Câte operaţii de transplant aţi făcut pentru răniţii de la Colectiv?

E greu să vă spun. Ca şi pacienţi, fiecare a fost operat de vreo două ori, cel puţin. Chiar am pacienţi care au venit şi trebuie să vină şi a treia oară. Sunt mai mult de 10 copii pe care i-am operat şi sunt programaţi şi alţii noi.

Adică aţi deschis uşa şi aţi zis: cine a fost acolo, în Colectiv….

Da, cine a fost, să vină la mine. Problema nu s-a pus că nu au venit, ci că au alte tratamente în desfăşurare care multe dintre ele pot interfera cu transplantul de păr. Până la urmă nu este o interveţie care să salveze vieţi transplantul de păr, este o chestie pentru resocializare, pentru recăpătarea aspectului. Iar asta, de obicei, se face mai târziu când întreg organismul poate suporta operaţia fără să existe complicaţii.

Care a fost cel mai complicat caz?

Toate sunt complicate dintr-un anumit punct de vedere, cel emoţional. Este extraordinar de greu să lucrezi cu nişte copii cărora li s-a întors destinul într-o secundă. Este foarte greu să treci peste momentul acesta, chiar şi medic fiind, după ce toată viaţa am văzut numai necazuri, diferite accidente, diferite drame. Cei de la Colectiv nu au avut nici o boală, nu au avut nici o problemă în trecut care, din neatenţie să-i fi penalizat. Pur şi simplu au fost la locul nepotrivit în momentul nepotrivit. Unul dintre cele mai grele cazuri, a fost şi una dintre pacientele care a suferit cele mai grave arsuri, cred, a avut şi unul dintre cele mai grave accidente emoţionale. Spun asta pentru că a fost primul transplant pe care l-am făcut pe grefe de piele şi cred că este primul transplant de păr realizat în lume pe grefe de piele. Am avut şi complicaţii. Vă daţi seama că ei nu vin „extraordinar de curaţi”, ca un om care nu a călcat niciodată într-un spital. Ei vin dintr-un mediu spitalicesc şi până să ajungă acolo, au fost infectaţi cu bacterii foarte agresive. Nu ştiam nici la ce să ne aşteptăm din punct de vedere al reacţiei organismului. Am avut astfel nişte complicaţii destul de urâte, am avut răbdare şi am trecut peste ele. Îi mulţumesc mereu pacientei că a avut răbdare şi încredere şi am trecut împreună peste. Acum are nişte rezultate extraordinar de frumoase şi se şi mândreşte.

De când aţi început să operaţi răniţii de la Colectiv?

Aproape după un an de la tragedia de la Colectiv puteam să intrăm în intervenţii. Ei au venit şi mai devreme şi au revenit apoi. A trebuit să aşteptăm să se recupereze toată zona respectivă. Până la urmă vorbim de arsuri care sunt nişte injurii foarte urâte asupra organismelor vii.

De ce faceţi asta? De ce aţi făcut asta?

Păi… eu cred că oricare dintre noi ar fi făcut asta. Nu sunt eu…

Dar nu a făcut oricare…

Mai sunt medici care lucrează, medici cu care ne-am coordonat astfel încât să fim complementari în tratamentele respective. Sunt sigur că oricare, dacă ar fi avut ocazia i-ar fi ajutat. Poate sunt eu ceva mai emotiv şi poate toată echipa noastră e ceva mai empatică şi am reacţionat ceva mai mult pentru a sări în ajutorul lor. Răniţii de la Colectiv fac parte din grupul meu de oameni pe care îi văd cel mai des în viaţa mea, ascult acelaşi tip de muzică şi, ne vedem în aceleaşi zone, de la Vama Veche până pe munţi şi pentru mine a fost aşa… ca şi cum i s-a întâmplat asta unui apropiat.

Dar este costisitoare intervenţia, nu?

Da, ca orice intervenţie chirurgicală, este costisitoare. Vorbim de materiale, vorbim de timp, vorbim de costurile care ne duc pe noi până la îndeplinirea unui rezultat final. Nu numai operaţia înseamnă un cost ci şi tratamentele ulterioare, vizitele, intervenţiile ulterioare înseamnă costuri.

Asta este ca un fel de donaţie din partea dumneavoastră…

Da, puteţi să o numiţi donaţie. Pe de altă parte, ce să fac? Cui să dau?

La biserică…

Nu. Nu au fost pe fază imediat după accidentul de la Colectiv şi cred că au pierdut puţin din încredere.

Dr. Felix Popescu împreună cu Tedy Ursuleanu

Cum aţi ales această meserie? De ce nu v-aţi făcut cardiolog, de exemplu?

(Râde) Înainte de toate trebuie să vă spun că am două specializări în medicină. Prima este obstetrică-ginecologie, a doua este de chirurgie plastică. Amândouă specializările se referă şi la pacienţi care nu sunt bolnavi. Jumătate din pacienţii de la ginecologie, cei care vin pentru naşteri, sunt pacienţi perfect sănătoşi. Amândouă sunt ramuri care se ocupă şi de oameni sănătoşi. Chirurgia plastică se poate referi şi la tratamente de înfrumuseţare pentru oameni sănătoşi. Acum, pentru cei care au fost la Colectiv, vorbim de cazuri patologice în care foarte puţine clinici de transplant de păr îşi permit „luxul” sau riscul să facă transplant de păr pentru aşa pacienţi.

Pe ginecologie aţi practicat?

Da, bineînţeles. Şi la Spitalul Pantelimon şi la Elias.

Nu aţi lucrat pe afară?

Nu, ginecologie nu. Cine „scapă” cu ginecologia afară, nu cred că se mai întoarce.

Ce presupune o operaţie de transplant de păr?

În primul şi în primul rând, tehnica pe care o aplicăm noi în transplantul de păr este o tehnică minim invazivă. Spre deosebire de alte tipuri de operaţii ce presupun sală chirurgicală, anestezii etc., în care se fac excizii de piele sau de ţesuturi, transplantul de păr prin metoda pe care o aplicăm noi, folicular unity extraction, este cea în care se extrag firele de păr individual. Minim invazivă înseamnă că noi nici măcar nu depăşim bariera dermică. Noi doar zgâriem puţin epidermul ca să extragem foliculul, iar implantarea sa se face prin intermediul unor ace, astfel încât trauma este minimă, iar supravieţuirea lor este maximă. Vorbim de o garanţie de peste 95% din firele implantate, spre deosebire de alte tehnici sau alte clinici din ţările orientale sau mai ştiu eu de unde, unde supravieţuirea abia ajunge la 60%.

Cine suferă mai mult de alopecie, bărbaţii sau femeile?

Aici e o problemă, cred, individuală. Într-adevăr avem probleme foarte mari şi cu femeile, nu ştiu dacă aşa era şi în trecut, însă problema lor se accentuează. E adevărat că şi adresabilitatea către noi a crescut şi ajungem astfel să vedem mai multe cazuri de doamne care suferă de alopecie. Majoritatea cazurilor apar pe o disfuncţie hormonală, spre deosebire de bărbaţi unde totul merge pe o informaţie genetică, cea a creşterii testosteronului odată cu vârsta şi a căderii părului sub o anumită hartă. De alopecie suferă cine nu se obişnuieşte cu aspectul său. Cea mai mare problemă psihologică care există apare la tinerii de 18-20 de ani care încep să piardă părul, care nu acceptă această schimbare şi pot intra în depresie. Pentru doamne, resocializarea reprezintă un factor care le poate deranja foarte mult, deoarece oamenii nu înţeleg că o femeie poate să piardă păr, iar la noi imaginea din societate contează foarte mult, mai mult decât imaginea din interior sau valoarea reală a persoanei repsective.

În viaţa personală, ce pasiuni aveţi?

Îmi plac lucrurile puţin mai extreme. De curând am descoperit şi aviaţia, îmi place foarte mult, însă sunt mare împătimit al sporturilor de apă, de la surf până la kitesurf. Fac parte dintre primele persoane care au făcut sporturile acestea în România. E un sport care dă dependenţă. Dacă te-a prins virusul, e greu să scapi. E un sport extrem de costisitor, trebuie să urmăreşti unde bate vântul, unde sunt valurile, te deplasezi acolo, de cele mai multe ori sunt în afara ţării şi asta înseamnă bani.

Păi aveaţi pe ce să daţi banii, că spuneaţi că dacă nu dădeaţi la Colectiv, cui să-i daţi…

Nu, asta e altceva. Luxul şi prostia se plătesc, într-adevăr.

Mergeţi şi cu motocicleta?

Nu, am copii, nu mai am voie. De când am copii, nu mai am voie.

Am văzut că multe vedete v-au trecut pragul…

Ştiţi care e treaba? Operaţia de transplant de păr presupune timp îndelungat. Stăm în sală 8-10 ore. Ajungem acasă şi vrem să mai petrecem ceva timp cu cei dragi sau cu hobby-urile noastre. E greu să mai stai să te mai uiţi şi la televizor să vezi cine mai e vedetă. Astea le aflăm când vin ei la noi şi ne spun că sunt vedete. Dar, din cei foarte cunoscuţi au fost şi Cătălin Botezatu, Cornel Păsat, Andrei Duban, dintre sportivi, jumătate din echipa de cupa Davis a fost la noi, Florin Mergea şi Dominic Inglot, Adrian Ungur, nici nu mai ştiu, spuneţi-mi dumneavoastră cine a mai fost… Din designul vestimentar, cam toţi au venit la noi.

Mihai Trăistariu?

Da şi el. A venit să se repare aici. A încercat pe afară cu nişte clinici orientale, dar tot aici a venit să se repare.

Cu Băsescu nu aţi reuşit nimic, nu?

Ba am avut o discuţie cu el. A zis că-i place mai mult aşa. (râde)

Am văzut că mergeţi pe la televizor…

Am mers când m-au chemat.

Adică sunteţi cel mai bun.

Mulţumesc, sărumâna, să vă dea Dumnezeu sănătate (râde). Nu, cred că ne facem cel mai conştiincios treaba. Pe de altă parte, noi am adus această tehnică în premieră în România. În şcoala românească de chirurgie plastică nu se ştie această tehnică, aşa că am şi ţinut primele cursuri pentru specialişti, am explicat-o. Nu e un secret. Vreau ca acest know how să îl împărtăşesc tuturor.

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO