Dr. Ioana Drăgoicea, medic chirurg estetician: „Anii trecuţi se cereau sânii Baywatch, dar am început şi noi să avem paciente care solicită sâni naturali” - LIFE.ro
Sari la conținut

Implantul mamar reprezintă în continuare cea mai importantă ramură a chirurgiei estetice, cel puţin din punct de vedere al cererii venite din partea pacientelor. Dacă în urmă cu 15-20 ani se foloseau acele implanturi cu ser despre care apăruseră o mulţime de glume, iată că tehnologia avansează cu paşi repezi, iar acum o pereche de sâni cu implanturi pot arăta foarte naturali. Ultimele inovaţii în materie de implant mamar au adus pe piaţă acele implante cu gel coeziv ce au o structură şi o consistenţă asemănătoare „ursuleţilor gumaţi”, astfel încât dacă sunt tăiate în secţiune, nu-şi pierd forma. În plus, un implant se poate face în maxim o oră, cât durează o sesiune de manichiură, iar a doua zi, pacienta îşi poate vedea de viaţă, poate merge la restaurant, se poate ocupa de activităţile cotidiene, recuperarea fiind extrem de rapidă şi foarte puţin dureroasă.

Am vorbit despre implantul mamar, despre ce aduce el nou, despre beneficii şi despre riscul de cancer mamar care poate apărea în urma implantului cu Dr. Ioana Drăgoicea, medic primar chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă şi estetică. Dr. Drăgoicea practică de mai bine de 15 ani această meserie, a fost medic la Spitalul de urgenţă Floreasca din Bucureşti şi mânată fiind de pasiunea pentru chirurgia estetică a decis să lasă în urmă spitalul de stat şi să-şi deschidă un cabinet în care să „le facă frumoase” pe pacientele sale. Astfel, Uptown Esthetics este unul dintre acele locuri intime, cu atmosferă primitoare unde intri ca să pleci apoi simţindu-te mai tânără, mai frumoasă şi mai încrezătoare.

Care sunt la ora actuală cele mai importante inovaţii în implantul mamar?

În ultimii 10 ani pe piaţă au apărut implantele mamare cu gel coeziv. Au fost mai multe generaţii, deja suntem la a treia generaţie de implant mamar cu gel coeziv. Avantajul acestor implante este faptul că materialul din care este făcut are nişte proprietăţi aşa încât dacă capsula ce conţine acest gel se sparge în anumite circumstanţe, practic gelul nu curge şi nu se poate răspândi în organism. Plus, foarte important este senzaţia pe care o ai la palparea unui astfel de implant cu gel coeziv, senzaţia e de ţesut normal, de sân natural. Implantele acestea noi, pot avea anumită formă anatomică, forma de picătură, iar în cazul în care cineva îţi cere un implant cu o formă naturală îi propui implantul anatomic care încearcă să reconstituie forma sânului normal. Implantele rotunde, totdeauna vor arăta ca un sân într-un sutien push-up, evident fără push-up.

În SUA, se spune că numărul femeilor care apelează la chirurgia estetică, în special la implantele mamare, este în creştere. Este valabil şi pentru România?

Absolut. Şi numai în cazul chirurgiei de sân, ci şi în celelalte ramuri ale chirurgiei estetice, fie că este vorba de injectabile, de intervenţii la faţă, lifting-uri faciale, lipoaspiraţii, numărul pacientelor care se adresează chirurgului estetician a crescut semnificativ în ultimii ani. E drept că pe primul loc rămâne chirurgia sânului, apoi urmează lipoaspiraţia, procedurile neinvazive injectabile şi apoi restul.

Tot în America, comportamentul pacientelor pare că este altul şi anume în ultimul timp cerinţele se îndreptă mai degrabă către sâni de mărime şi formă cât mai naturală. În România cum stă treaba?

Noi mai avem încă un rest, o coadă a fenomenului Baywatch. Anii trecuţi se cereau cei mai mari sâni posibili, dar am început şi noi să mergem pe curba descendentă şi am început să avem paciente care solicită sâni naturali. Însă suntem în urma americanilor.

În cât timp se pune un implant?

În medie, un implant se pune într-o oră, o oră şi un sfert. Cam acesta este timpul meu real de a pune un implant. Nu mi se pare acum că timpul în care pui un implant, atâta timp cât nu depăşeşti limite de 2-3 ore, este aşa un „big issue”. E drept că atunci când o operaţie durează mai puţin, pacientul se recuperează mai uşor. Totuşi în noile tehnici de introducere a implantului se folosesc anumite instrumente, ca de exemplu pensa Ellman care este un electro cauter cu radio frecvenţă, care este atraumatică şi care măreşte cumva timpul operator, dar pe de altă parte gradul de agresiune asupra ţesutului este mult mai scăzut.

Care este timpul de recuperare, în medie?

În medie pacienta vine la spital, stă o singură noapte în spital, a doua zi pleacă, dar eu îi recomand să-şi ia concediu medical timp de o săptămână, dacă are muncă de birou sau chiar două dacă are activitate fizică susţinută. Asta nu înseamnă că pacienta nu o să desfăşoare activităţi normale de a doua zi.

Cât costă o astfel de procedură?

Procedurile diferă în funcţie de implantul folosit şi de medic. Dacă vorbim de cele mai bune implante de pe piaţă, care sunt implantele Mentor, preţul procedurii poate să meargă de la 3000 la 6000 de euro. Mult sub preţul din America.

Şi ce garanţie are acest implant?

Implantul Mentor practic e garantat pe viaţă. Ce auzim noi de reintervenţiile în cazul sânilor, acestea apar în două situaţii: pacienta îşi doreşte sâni mai mari pentru că se obişnuieşte cu aspectul şi apoi vrea mai mult sau pacienta are mai multe sarcinii sau variaţii foarte mari de greutate şi atunci implantul rămâne la locul fixat, iar glanda mamară în raport cu implantul se modifică, adică coboară şi sânul se lasă. În aceste cazuri se poate păstra implantul iniţial pe loc şi se poate face o operaţie de ridicare de sân.

Care sunt efectele implanturilor vechi cu ser?

Pentru timpul acela erau nişte implante foarte sigure. Evident că medicina evoluează. Acolo era avantajul că incizia putea fi chiar mai mică decât în cazul implantelor cu gel coeziv pentru că învelişul acela se plia, se aşeza în buzunarul creat, iar apoi se umplea cu ser acea anvelopă. Implantele cu ser aveau alte probleme. În timp formau falduri şi se vedeau intern nişte mici valuri pentru că nu erau umplute până la refuz, plus, anecdotic, erau zgomotele pe care le crea serul în mişcare în învelişul acela. Plus că se spărgeau mai uşor decât implantele cu gel coeziv, însă nu exista nici un risc din punct de vedere fiziologic.

Implantul mamar are legătură cu cancerul de sân?

Din păcate da. În ultimii ani s-a deschis o formă de cancer mamar foarte rară, 3 cazuri la 10 milioane de femei cu implante mamare (statistică documentată în SUA), dar care ar putea fi în legătură cu prezenţa implantului mamar şi chiar în momentul acesta sunt studii în lumea întreagă, în toate centrele de chirurgie de sân pentru contorizarea a astfel de cazuri şi pentru stabilirea modalităţilor de prevenţie. ALCL e o formă de cancer descrisă în legătură cu implantele mamare, mai exact în legătură cu orice corp străin care apare în organismul uman, inclusiv în cazul protezelor de şold. Există, e o realitate. Din păcate nu ne putem preface şi să spunem că nu există. Pe de altă parte, protezele mamare sunt folosite inclusiv în reconstrucţia sânului în urma unui cancer mamar.

Ce ne poţi spune de transferul de grăsime din altă parte a corpului către sân?

Transferul autolog de grăsime e o mină de aur. Este incredibilă această metodă prin care grăsimea proprie este folosită pentru volumizarea sânului, a feselor, pentru reîntinerirea feţei, pentru volumizarea pomeţilor. Se face de mult, a fost descoperită de acum vreo 30 de ani, însă în ultimul an a căpătat un având deosebit, a fost cumva reînviat procedeul pentru că au constatat  că odată cu grăsimea pe care o transferi dintr-un loc în altul, transferi şi celule stem tinere care fac foarte bine ţesutului  în care le-ai transferat. Se foloseşte transferul de grăsime şi atunci când ai un perete prea subţire după o masectomie, ca să poţi să pui un implant.

Tot americanii înţeleg că folosesc anumite medicamente post operatorii, cu eliberare prelungită, astfel încât pacienta să nu resimtă durerea după operaţie. Le folosesc şi medicii din România?

Medicamentele acestea cu auto dozaj, din păcate, din câte ştiu eu nu sunt în România. Sper să-l introducem şi noi foarte curând. Dar totul ţine de firmele de medicamente. Este foarte scump să aduci un medicament nou în România şi ca să-ţi dau un exemplu, crema anestezică folosită în procedeele non invazive, nu a fost adusă în ţara noastră. Practic nu o poţi folosi. Se foloseşte un spray cu xilină în schimb.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora