Dr. Morad Iancu: „Cel mai mare duşman al frumuseţii este perfecţiunea”
Sari la conținut

Dacă în urmă cu 20 de ani doar actriţele de filme pentru adulţi aveau implanturi mamare sau dacă a-ţi corecta ridurile cu toxină botulinică era ceva tabu, în ziua de azi, tot mai multe persoane, femei şi bărbaţi merg la medicul estetician pentru a-şi face mici tratamente care să le facă să se simtă mai bine în pielea lor. Acum subiecte tabu sunt vagino plastiile sau intervenţiile de îngroşarea penisului, lucruri care se întâmplă şi în România şi ştim sigur că se întâmplă în clinica dr. Morad Iancu, Luxury Aesthetics. Prima dată când am intrat pe site-ul clinicii, am fost şocată să văd câte vedete îi trec pragul şi cât de multe lucruri face. Apoi l-am cunoscut. A urmat al doilea şoc. Mă aşteptam să văd un medic în vârstă, cu ochelarii pe vârful nasului. De fapt este foarte tânăr, însă a acumulat atâta experienţă în cariera sa cât alţii în două vieţi. Este născut dintr-o familie de evrei din Botoşani care a emigrat în Israel, el însă,  s-a reîntors în România când a început facultatea şi aici a rămas. Extrem de pasionat de chirurgia plastică şi estetică s-a supra specializat, a fost pe la foarte multe congrese şi a operat alături de medici din toată lumea. Iar ca „să-şi facă mâna”, toate inovaţiile le-a încercat pe mama sa. La numai 35 de ani conduce această clinică, face unele dintre cele mai complicate operaţii estetice, are o linie proprie de produse injectabile care deja este cerută de către clinici mari din întreaga lume, dar şi propria linie de produse cosmetice de îngrijire a pielii. Mai nou participă în calitate de medic ce ajută la transformarea fizică în cazul femeilor ce apar în emisiunea Descopera-ţi frumuseţea de la Antena Stars, prezentată de Ovidiu Buta.

Cu graiul său uşor cu accent moldovenenesc, Dr. Morad Iancu a fost un om pe care aş fi vrut să-l ascult multe ore, căci chiar avea ce povesti.

Care e povestea ta?

Dr. Morad Iancu: Părinţii mei sunt născuţi aici, în Botoşani, dar fiind evrei, de mici au emigrat în Israel. Eu când am împlinit 18 ani aveam ocazia să vin la studii. Ştiam cât de cât limba română de acasă şi se ştia că medicina din România e foarte bună. Cei mai mari doctori, profesori din Israel şi-au făcut studiile în România, aşa că m-am gândit să încerc şi eu. După doi ani de zile am obţinut bursă, iar după şase ani am obţinut iarăşi bursă pentru a-mi continua studiile pe specialitatea chirurgie plastică.

De ce nu te-ai făcut cardiolog sau ginecolog?

Din două motive. 1. Întotdeuna mi-au plăcut femeile frumoase. 2. Sunt foarte emotiv şi când lucrezi în spital lucrezi cu mulţi bolnavi şi nu întotdeauna totul este roz. Astfel, mereu mergeam acasă cu o senzaţie urâtă că după ce stăteai de vorbă cu un pacient, era foarte probabil ca jumătate de oră mai târziu să nu mai fie. Aici e medicină puţin mai veselă, lumea care vine la tine zâmbeşte şi după tratament, are încredere în sine. Şi, fiind evreu, a fost şi vorba de bani. Glumesc!

Ce înseamnă o femeie frumoasă? Cum arată o femeie frumoasă?

Dr. Morad Iancu: Nu există femeie urâtă. Poate este o femeie care este neîngrijită sau o femeie care nu are încredere în sine. De acolo vine problema legată de frumos sau urât. Odată ce orice persoană, femeie sau bărbat care începe să capete încredere în ea, după cum arată, cum se comportă, este frumoasă. O femeie vine la mine la consultaţie cu frică, cu neîncredere şi după, chiar dacă nu i-am făcut nici un tratament, doar dacă i-am spus două trei cuvinte plăcute, pleacă deja cu zâmbet şi deja arată mai bine.

Asta înseamnă că puteai să te faci şi psiholog…

Să ştii că în munca noastră 50% cred că e şi psihologie.

Adică un implant sau o corecţie a ridurilor poate să-i dea unei femei încredere în sine şi să o facă să se simtă frumoasă…

Dr. Morad Iancu: Să ştii că da. O vorbă bună şi o mică intervenţie pot face minuni.

Ce faceţi aici în clinică?

Munca noastră se împarte în două. Lucrăm la cabinet unde facem tratamente minim invazive, tot ce presupune tratament până la anestezie. A doua parte e munca din sala de operaţii unde facem intervenţii chirurgicale.

Ce înseamnă partea de operaţii? Ce operaţii faceţi?

Dr. Morad Iancu: 90% dintre intervenţiile din sală sunt intervenţii estetice. Facem şi chirurgie reconstructivă precum reconstrucţii de sân sau operaţii post oncologice, dar de obicei ne rezumăm la tratamente estetice. Mărire de sân, liposucţie, abdomenoplastie, rinoplastie, lifting facial, vaginoplastie.

Îşi fac româncele vaginoplastie?

Da. În România este încă tabu, dar în ultimii doi, trei ani am avut foarte multe cereri de operaţii vaginale, de la micşorarea labiilor mici, la îngroşarea labiilor mari. Bărbaţii cer îngroşare de penis. Nu prea se discută despre asta, dar oamenii au tot felul de complexe despre care nu vor să vorbească.

Şi cum faci îngroşare de penis?

Îngroşarea de penis se face injectabil, fie cu grăsime proprie, fie cu acid hialuronic.

Care sunt trend-urile în chirurgia estetică?

Foarte greu de discutat de trenduri, pentru că poţi să discuţi cu 100 de persoane şi fiecare o să spună că-l deranjează altceva. Trebuie să rezolvăm problema pe care o are pacientul. Degeaba îi operezi sânii dacă îl doare burta sau dacă are exces de grăsime. Dacă ne uităm puţin la statistica mondială, cred că pe primul loc se află augmentarea mamară, rinoplastiile şi liposucţiile. De exemplu, în America de sud, vorbim mult de mărire de fese.

Credeam că sunt naturale….

Dr. Morad Iancu: Nu, nu sunt naturale. E nebunie acolo cu operaţiile. Una dintre cele mai mari pieţe e în America de sud. De acolo învăţăm şi noi.

Dar dacă tot vorbim de trenduri, ideea este că încercăm să trecem la tratamente minim invazive. Încercăm să folosim seringa în locul bisturiului. Cu seringa încercăm să umplem sânul, să mărim sânii cu grăsime proprie sau cu acid hialuronic, ceea ce până acum câţiva ani era posibil doar cu implant mamar. Pacientul este foarte grăbit şi are nevoie de tratamente rapide, nu are timp de anestezii şi de recuperare post operatorie.

Ce alte operaţii mai puţin comune mai faci aici?

Avem cereri de tot felul. Ideea este că eu ca medic încerc să educ pacientul. Degeaba am o pacientă care îmi spune că vrea implanturi imense pentru că rolul meu nu este să mutilez pacientul, ci să creez ceva frumos, plăcut, să modelez, să se simtă omul bine în pielea lui. Avem multe cereri foarte vulgare cu care eu nu sunt de acord şi încerc să le explic. Cu cei care înţeleg, lucrez mai departe, pe ceilalţi îi pot trimite la un alt medic.

Adică în continuare se cer sânii Baywatch?

Să ştii că de obicei, în media sunt promovaţi acei 1% care iau lucrurile la extrem. Însă în România, mărimea implantelor mamare care se folosesc este sub media internaţională. Femeia din România vrea să arate prezentabilă la birou, iar la mare să aibe puţin decolteu. Rar sunt cazurile care cer ceva ieşit din comun.

Am văzut că vin multe vedete la tine…

Da, avem multe vedete, dar să ştii că şi vedetele la rândul lor au nişte complexe şi când apelează la noi nu o fac pentru că sunt vedete, ci pentru că sunt pacienţi normali, au o problemă care vor să fie rezolvată.

Şi ce le-ai făcut vedetelor?

De la tratamente minim invazive, de la tratamente cu toxină botulinică pentru a întinde puţin ridurile de pe frunte, pâna la tratamente complexe, precum abdomeno plastie după naştere, după slăbit.

Ce ne spui despre linia ta de produse cosmetice?

Dr. Morad Iancu: Este foarte important să apelăm o dată la nu ştiu cât timp la o clinică medicală, dar este la fel de important să ştim să tratăm pielea acasă. Să ne demachiem, să curăţăm pielea şi să o hidratăm şi acasă. Şi pentru că am avut o cerere foarte mare din parte pacientelor, am creat linia mea proprie de produse, iar cel mai bine vândut produs al acestei game fiind crema pe bază de caviar.

Dar eşti chimist, cum ai creat?

Am în spatele meu o echipă destul de puternică, care are peste 20 de ani de experienţă în chimie şi farmacie, avem laboratorul propriu în Israel şi acolo producem totul. E foarte greu să scoţi un produs bun pe piaţă. E nevoie de multe studii, multe experimente.

Asta ai încercat-o pe mama ta?

Pe mama mea am încercat tot. Gama asta conţine cremă de zi, de noapte, spumă de curăţare, o gamă aproape completă de produse profesionale pentru uz acasă.

Ce alte proiecte mai ai?

Acum câţiva ani, din cauză că e o piaţă foarte bogată în România, mulţi doctori doresc să intre în domeniul acesta, că e medicină mai curată, că poţi să câştigi bani, am înfiinţat Luxury Aesthetics Academy, o şcoală unde prezentăm cursuri şi îi învăţăm pe unii medici mai tineri meserie. E foarte uşor acum să te uiţi pe Youtube, să citeşti o carte sau să te duci la un congres, dar nu înveţi aşa cum trebuie. Am avut fel de fel de complicaţii în ultimii ani, complicaţii foarte grave dar care puteau fi evitate foarte uşor dacă medicul practicant avea mai multă informaţie. M-am tot gândi că aceşti medici, dacă nu-i înveţi, tot vor apela la tratamente, tot vor opera pacienţi, tot vor apărea complicaţii.

Adică tu trebuia să repari ce au stricat alţii?

Da. Şi m-am gândit: sau lăsăm aşa, sau încerc să fac ceva să-i ajut pe cei care vor să înveţe de la cineva cu experienţă. Am vrut să educ puţin medicii să-i învăţ cum se tratează o complicaţie, medici care nu sunt neapărat chirurgi de chirurgie plastică sau dermatologi. Acum practică şi stomatologii şi fel de fel de medici care nu au legătură cu domeniul acesta.

Au avut încredere în tine, că eşti foarte tânăr?

Dr. Morad Iancu: Ştiu, sunt tânăr, dar practic de peste 10 ani meseria asta. Sunt dintre primii doctori din România care practică meseria asta. Am fost prin toată lumea şi am învăţat destul de bine ce fac.

Care e treaba cu injectabilele?

Da, un alt proiect de-al meu. Din cauză că lucrăm şi noi la rândul nostru cu produse, am tot înecract să ajung mereu la un produs din ce în ce mai bun şi mai de calitate. Din întâmplare, printr-o discuţie, am dat de alţi evrei, care au o fabrică mare de medicamente. De la o vorbă la alta, m-am gândit să încerc să scot gama mea de produse. Acum trei ani am început cu toate studiile, toate aprobările, am înfiinţat o firmă chiar în  Paris şi timp de 3 ani am lucrat intensiv la acest proiect. Anul trecut am reuşit să scot această gama profesională de injectabile pentru uz medical.

Adică?

Adică acid hialuronic şi calciu injectabil. Acid hialuronic pentru injectare la nivelul feţei şi corpului. Calciul injectabil ce poate corecta nasul estetic, dar nu funcţional, ca în cazul deviaţiei de sept. Sunt mai multe produse pe bază de acid hialuronic, cu concentraţii diferite, pentru buze, pentru pomeţi, etc. Am încercat să creez o gamă destul de largă astfel încât pentru fiecare zonă sau pentru fiecare rezultat pe care îl dorim să avem produsul potrivit.

Şi pentru sâni, nu mai ai nevoie de implant?

La nivelul sânilor putem să injectăm două produse: fie acid hialuronic sau grăsime corporală. Orice femeie are undeva un depozit mic de grăsime de care vrea să scape, facem liposucţie şi în loc să aruncăm grăsimea, o injectăm la nivelul feţei, sânilor, gambelor.

Şi atunci de ce mai ai implanturi?

Din cauză că nu tututor se potriveşte tratamentul cu injectabile. Persoanele care apelează la noi sunt persoane slabe, nu avem grăsime suficientă. Al doilea motiv este că dacă se cere o mărime mai mare a sânilor, nu o putem face cu grăsime proprie. Este o alternativă de tratament, ceva care înlocuieşte proteza.

Adică alternativa asta nu oferă aceeaşi fermitate şi aceeaşi formă a sânului, nu?

Dr. Morad Iancu: Nu. E mult mai natural, putem să creştem cu o jumătate de cupă, maxim o cupă. Avantajul este că nu este operaţie. Recuperarea este mult mai rapidă. Dar şi la implantul mamar, pacientele se întorc la serviciu după 3-4 zile.

Asta înseamnă că sunt foarte scumpe tratamentele la tine?

Nu există la mine sau la alt doctor. Este uşor de pus o etichetă

Pai ai experienţă, vedete care promovează…

E bună discuţia. Multe persoane mă întreabă de ce la mine e mai scump decât la X. Depinde şi de experienţă şi de mai mulţi factori. În plus, una e un cabinet în centrul capitalei şi altceva un cabinet la periferie într-un oraş de provincie. E altceva să ai o echipă de specialişti lângă tine şi altceva să ai doar o asistentă. Şi poate cel mai important, e altceva să ai produse de ultimă generaţie, produse în SUA sau Franţa şi altceva să ai produse made in China, sau mai ştiu eu pe unde. Sunt lucruri care se reflectă în preţ.

Spuneai că ai testat foarte multe lucruri pe mama ta…

Dr. Morad Iancu: A investit în mine şi acum îşi mai recuperează din investiţie. Întotdeuna prezint multe congrese şi mereu îmi trebuie nişte poze sau un manechin pe care să arăt. Acum câteva săptămâni a trebuit să prezint un produs injectabil la nivelul mâinilor, locul unde îmbătrânim cel mai repede. Cu 24 de ore înainte am sunat-o pe mama să vină repede că trebuia să-i fac rapid un tratament, un filmuleţ cu tratamentul să am ce să prezint la congres. Uneori vine de plăcere, dar de cele mai multe ori vine să mă ajute pe mine. I-am făcut mai multe tratamente. Asta e avantajul că ai băiat chirurg plastician. I-am pus puţin botox, i-am injectat cristale de calciu la nivelul mâinilor, tratamente minim invazive.

Primele tratamente le-ai făcut pe ea?

Multe tratamente, pentru prima dată le-am făcut pe apropiaţii mei, inclusiv pe mama.

E cobai cumva…

Ştii când e cea mai proastă perioadă să apelezi la un medic? Când se întoarce de la un congres sau de la un curs că atunci are idei multe. Plasticianul are nevoie de practică, altfel nu are cum să înveţe.

Eşti singur la părinţi?

Dr. Morad Iancu: Mai am un frate care a terminat Facultatea de medicină generală şi încet încet o să-i introducem şi pe el aici.

Dacă era frizer?

Mama primea servicii complete. (râde)

Mai ai timp şi de altceva?

Mai puţin. 90% din zi sunt ocupat cu pacienţii sau cu proiectele pe care le am în desfăşurare. Partea bună este că merg prin toată lumea, pentru că merg la congrese.  Avantajul este că lucrez cu oameni, fiecare persoană cu altă poveste, fiecare persoană cu alt tratament, lucru care nu mă lasă să mă plictisesc.

Un sfat: de când trebuie să începem să ne îngrijim, de când să începem cu injectabilele?

Dr. Morad Iancu: Cel mai mare sfat este ca pacienta să nu uite un singur lucru: cel mai mare duşman al frumuseţii este perfecţiunea. Perfecţiunea nu înseamnă ceva frumos. Ceva frumos înseamnă ceva natural. Nu e natural ca o persoană la 60 de ani să aibă pielea întinsă ca la 18 ani şi nu e normal ca la 18 ani să ai sâni ca o actriţă de filme porno. Sfatul cel mai important este să te simţi bine în pielea ta. Nu trebuie să vii la estetician după vârstă, după calendar sau dacă te-a trimis soţul. Dacă ai o problemă sau o fixaţie, cu mici tratamente poţi să rezolvi şi să te simţi bine.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora