Dr. Silviu Predoi, specialist în reproducere asistată: „Cel mai atrăgător «fruct oprit» al geneticii este clonarea”

În ultimele săptămâni ştiri din genetică au fost prezente pe prima pagină a ziarelor, cu titluri care pe mulţi ne-au făcut să ne întrebăm dacă trăim într-o lume imaginată de un scriitor de literatură ştiinţifico-fantastică. Am aflat astfel că s-a născut primul copil cu trei ADN-uri, respectiv cu material genetic de la părinţi, injectat într-un ovul golit de conţinut genetic – doar cu material mitocondrial, de la o a treia persoană. Tot zilele acestea, am aflat că cercetătorii au făcut un prim pas în obţinerea embrionilor din orice celulă feminină transformat în ovul.

Am discutat despre felul în care lumea noastră se schimbă sub influenţa dezvoltării genetice cu domnul doctor Silviu Predoi, directorul primului spital de fertilitate şi medicină materno-fetală din România, Wellborn. După ce zootehnia şi botanica au făcut progrese remarcabile datorită geneticii, a venit rândul medicinei umane să profite de progresele acestui domeniu. Potrivit doctorului Predoi, genetica umană va avea o dezvoltare fulminantă în următorii ani, pe două direcţii. Vom putea profita de genetică medicală, care va putea identifica predispoziţiile către anumite boli, ceea ce ne va permite să facem o profilaxie a lor. Cealaltă ramură este cea a reproducerii umane, iar ştirile pe care le pomeneam mai adineauri sunt absolut posibile şi, probabil, într-un viitor nu foarte îndepărtat, vor fi destul de comune.

S-a vorbit despre folosirea celulelor din organismul femeii pe post de ovocite. Credeţi că va fi posibil?

Va fi posibil. Problema e că astfel se deschide o cutie a Pandorei. E greu de crezut că societatea este pregătită pentru aşa ceva. E greu de imaginat până unde se va merge, se pot întâmpla de la abuzuri inimaginabile până la fenomene de eugenie (n. red.: teorie care preconizează ameliorarea populaţiilor umane prin măsuri genetice – alegerea părinţilor, sterilizarea, interzicerea procreării etc.- , folosită de rasişti şi fascişti) prin care să se elimine de la început fiinţe umane cu anumite caracteristici. Şi, sub pretextul îmbunătăţirii lor, să fie create anumite fiinţe cu anumite caracteristici în funcţie de ce ai nevoie: poate ai nevoie de oameni mai musculoşi, mai puternici – care să lucreze mai bine, sau poate ai nevoie oameni mai agresivi şi mai agili care să fie mai buni soldaţi. Va fi deosebit de greu să fie făcută o reglementare a acestor măsuri. Gândiţi-vă doar că în anumite ţări asiatice diagnosticul pre-implataţionar, adică analiza genetică a unui embrion înainte de a fi introdus în uterul mamei, se face de rutină şi cu un singur scop: alegerea embrionilor de sex masculin. Acesta este un prim abuz care arată ce s-ar putea întâmpla dacă paleta de activităţi în acest domeniu va creşte.

Despre clonarea umană: se va întâmpla sau s-a întâmplat deja?

Există un for etic la nivel mondial care să normeze astfel de practici?

Există încercări de astfel de foruri. Diferite societăţi americane sau europene încearcă să ţină sub un anumit control partea de genetică, de reproducere umană asistată, de terapie eugenică, dar ceva foarte clar şi coordonat nu există. Nu e de mirare, dacă luăm în considerare că în România nu există o lege a reproducerii umane asistate. Există nişte reglementări ale ministerului, ale unor comisii, fără să aibă o valoare de lege sau de proiect de viitor, care să te îndrume, să ştii către ce mergi.

Care sunt „fructele oprite” ale domeniului?

Cel mai atrăgător „fruct oprit” din domeniul geneticii este cel despre care la un moment dat vorbea toată lumea, dar despre care acum am uitat: clonarea. Acesta este numărul unu: momentul în care poţi să clonezi o fiinţă umană. Mai pe româneşte, dintr-o celulă a ta să îţi creezi încă un tu. Lucru care se spune că nu s-a realizat încă. Însă este în mod sigur doar un mesaj de liniştire a spiritelor.

Ce vă face să spuneţi asta?

Atâta timp cât ai clonat animale superioare: mamifere – oi, câini –, înseamnă că ai tehnologie şi pentru  clonarea umană. Etica este singurul lucru care ar putea să ne împiedice să o folosim în mod curent. Dar nu ştim exact dacă genul acesta de lucruri nu s-a întâmplat deja. Cel puţin în mod experimental. Nu există motive tehnice să nu se poată întâmpla în acest moment. Tehnologia există.

Ştirea despre bebeluşul cu 3 părinţi vine din Mexic. Cum de nu s-a întâmplat în State sau Europa?

În general, multe ţări emergente sau mai din linia a doua au nişte sisteme medicale super evoluate. Tocmai pentru că acolo mai uşor poţi să faci nişte lucruri ca în alte părţi. Gândiţi-vă la Cuba care are un nivel de dezvoltare mai redus, dar are unul dintre cele mai mari institute oncologice din lume.

Ce pot face viitorii părinţi înainte de concepţie pentru a se asigura că vor avea un copil sănătos?

E foarte greu de asigurat aşa ceva, pentru persoanele care nu merg pe reproducere asistată, care procreează natural. Un banal screening genetic nu îţi aduce foarte multe informaţii. Poţi să stai de vorbă cu un medic genetician şi să îţi faci un cariotip şi tu ca femeie, şi bărbatului la fel. Vei găsi poate nişte lucruri, dar nimeni nu stă să îşi facă analiză genomică, să îşi identifice din zecile de tipuri de gene o anumită genă care predispune la o boală. Apoi, trebuie să vadă dacă ea se transmite sau nu, va avea efecte asupra copilului sau nu. Acest lucru implică un cost exorbitant. Nu cred că se poate face aşa ceva în momentul de faţă.

Nu există o lege a reproducerii asistate în România. Cum vă încurcă?

Enorm de mult! Atâta timp cât nu există o lege clară, extraordinar de multe lucruri sunt interpretabile. Eşti într-o zonă gri în care oricine poate să spună orice.

Pe de altă parte ai şi mai multă largheţe…

O semi-largheţe. O largheţe de care au profitat în anii trecuţi tot felul de firme care încercau să facă din România o placă turnantă pentru a recolta ovocite. Pe de altă parte faptul că nu există o astfel de lege impietează asupra cazurilor în care efectiv ai avea nevoie de ea. Sunt foarte multe femei care nu mai au ovocite. În România nu ai ce să le faci. Singurul lucru posibil este să le trimiţi în altă ţară în care există această lege. Acolo se duc la o bancă de ovocite unde există produs genetic donat legal şi, de acolo, cu avizul medicului, se iau câte ovocite este nevoie, se fac embrioni şi se implantează.

Despre politicile de natalitate şi despre cum putem asista la moartea unei naţiuni

Ce credeţi că împiedică promulgarea unei astfel de legi?

Sunt mai mulţi factori. În primul rând, nu există lobby. Ca să existe lobby ar fi trebuit să existe cineva care să îl facă, iar acea persoană să fie un vârf profesional, pe care noi nu îl avem. Clinicile private, atâtea câte sunt, nu sunt suficient de puternice încât să determine un lobby la nivel de minister. Iar ministerul trebuie să înţeleagă că problema infertilităţii alături de exodul migrator – cel mai mare exod după război al unei populaţii (am pierdut peste 3,5 milioane de români astfel), împreună cu scăderea natalităţii în 20 de ani, dacă vor continua în ritmul acesta, o facă să ajungem la doar 14 milioane de români. Există teorii foarte clare, deci nu sunt vorbe, care spun că atunci când se scade sub anumit ritm de natalitate, nu mai există cale de întoarcere. Chiar dacă îţi doreşti, la un moment dat nu ai cum să mai dai lucrurile înapoi. Dacă mortalitatea generală, împreună cu mortalitatea la naştere, împreună cu numărul de nou-născuţi şi cu numărul celor care părăsesc o ţară depăşesc un anumit prag, chiar dacă blochezi nişte lucruri nu mai ai cum să te întorci la situaţia iniţială.

Vorbiţi de „moartea” unei naţiuni?

Absolut. Dar nu ar fi nici prima nici ultima. Sunt zeci de naţii care au dispărut din istorie în felul acesta. În general, Europa are problema asta, deşi nu din aceleaşi cauze. La ei, mai degrabă din cauze care ţin de schimbările de mentalitate – nu mai vor să facă copii, chestiuni de genul acesta. Pe ei îi ajută emigraţia masivă, atât din Estul Europei – de aceeaşi rasă – , şi emigraţia din Africa şi zona arabă. Încet, lucrurile se schimbă.

Ţările vestice au înţeles şi finanţează totuşi programele de reproducere asistată…

Toate ţările din Europa de Vest finanţează cercetarea, ajută femeile să apeleze la reproducere umană asistată, le finanţează cât mai multe încercări. Cel mai mult o face Israelul, unde statul înţelege că nu poţi să fii stat fără popor – eşti un trib şi apoi dispari, aşa că finanţează o femeie care nu poate să facă copii în mod natural cu numărul de proceduri de fertilizare in vitro necesar să facă trei copii. Poate să facă şi 20 de proceduri, nu contează. Noi avem de un an de zile un mic progrămel prin care ministerul sănătăţii finanţează vreo 50 de cupluri pe fiecare centru de FIV, dându-le jumătate din costul procedurii propriu-zise de FIV, nu medicamentele şi consumabilele care mai costă încă pe atât. Adică o picătură de apă într-un ocean. Şi niciodată nu ştii dacă mai continuă şi anul viitor.

Despre tehnologia de reproducere asistată în România, care este la acelaşi nivel cu cea din alte ţări europene

Faţă de alte ţări cum stăm din punctul de vedere al tehnologiei pentru reproducere asistată?

Tehnologia există, iar rezultatele obţinute în puţinele centrele de fertilitate din România serioase sunt la nivel de Europa sau America. Nu e nicio diferenţă din punctul de vedere al reuşitelor. În anumite privinţe aş spune că stăm mai bine. Tehnologia nu poate fi decât nouă. Şi dacă n-ai vrea, eşti obligat să schimbi bucăţi din tehnologia pe care o foloseşti la 3-4 ani. Evoluează tehnica, o anumită procedură nu se mai foloseşte, se foloseşte alta, care are nevoie de alt aparat, mai complex şi aşa că nu ai încotro, totul se reînnoieşte.  

Care este tehnologia cea mai avansată pe care o aveţi aici?

Diagnosticul pre-implantaţionar. Suntem singurii care fac asta în mod real.

Cum se efectuează o astfel de procedură?

Embriologul decupează cu un aparat special cu laser din embrionul format o celulă din 7 şi aceea celulă e pusă într-un mediu special, trimisă la laboratorul de genetică unde este analizată – cam 2-3 zile, timp în care se testează până la 10 posibile maladii grave. Dacă se confirmă una dintre ele, embrionul respectiv nu se implantează. Sunt situaţii când de la o femeie se obţin 5 embrioni şi, din ei, 3 sunt cu malformaţii. Îi foloseşti doar pe aceia care sunt viabili. Embrionul evoluează şi fără celula respectivă. Trebuie decupată, însă, cu grijă din 2 motive: ca să nu atingi alte celule şi ca să rămână vie.

Sună aproape SF…

Da, dar este deja o procedură curentă. Nu o facem frecvent, pentru că e costisitoare. Cam 5% din procentul de fertilizări in vitro le facem după această analiză. Şi asta pentru că e costisitoare. Costă laboratorul – până la 1.500 de euro o celulă.

Şi poţi să faci testul şi să nu ai succes la implantare..

Sigur. Rata de prindere a unui embrion este de 20% până la 40% şi ţine de mai mulţi factori, de la vârstă la bolile asociate.

Cât durează până când un cuplu sănătos reuşeşte să procreeze natural?

Un cuplu sănătos, cu parteneri perfecţi din punct de vedere anatomic şi funcţional, care are o activitate sexuală normală şi, mai ales, în perioada ovulaţiei, are o rată de obţinere a unei sarcini între 20% şi 30%. În general, un cuplu sănătos, dacă nu are probleme, statistic vorbind, ar trebui ca în 6 luni să obţină o sarcină. Femeia poate să rămână gravidă din prima sau în următoarele 6 luni. După această perioadă apare deja un semn de întrebare. După un an, dacă nu se întâmplă nimic, atunci acel cuplu e posibil să aibă probleme de infertilitate, iar după un an şi jumătate e clar 100% ca au o problemă. Aceste intervale depind şi de vârsta cuplului. Dacă vârsta cuplului e mai crescută, mai ales dacă femeia este trecută de 35 de ani, nu se aşteaptă atât.

Ce preferaţi ca scenariu: oamenii musculoşi, făcuţi ca pe bandă, care se transformă în armată sau o posibilă eugenie?

Aş prefera o genetică dedicată vindecării bolilor. Nu o genetică dornică să transforme oameni. Nu cred că omul este suficient de inteligent, de matur şi de responsabil ca să încerce să sară nişte etape. Cred că genetica pentru tratarea bolilor e de dorit, dar cea pentru îmbunătăţirea calităţilor umane este în contradicţie cu evoluţia firească a speciilor, care are paşii ei şi timpii ei. Cred că nu suntem suficient de responsabili şi de deştepţi. Nu ştim dacă e bine ca printr-o modificare genetică să devenim cu 10% mai puternici. Ar putea să creeze nişte dezechilibre care să se manifeste în întreaga societate. Nu cred că avem maturitatea necesară pentru a ne juca cu astfel de lucruri. Dar genetica medicală – vindecătoare, cu ea sunt de acord.