Dreptul la avort. America îl elimină, Parlamentul European cere introducerea lui în Carta Drepturilor Fundamentale a UE

Decizia recentă a Curţii Supreme din SUA, care a eliminat dreptul constituţional la avort, a încins din nou spiritele în multe dintre statele democratice. În timp ce în America sunt organizate proteste de amploare împotriva acestei decizii, conservatorii europeni au simţit un teren propice ca să îşi intensifice discursurile împotriva întreruperilor de sarcină. Dreptul la avort este însă acum o chestiune intens discutată şi în Parlamentul European, care crede că a venit momentul să fie introdus în Carta Drepturilor Fundamentale a UE. În acest context e important să nu uităm unde s-a situat România de-a lungul vremii pe acest subiect şi câte victime au existat în urma interzicerii efectuării întreruperilor de sarcină.

Avortul în timpul Decretului 770 şi după Revoluţie

După ce liderul comunist Gheorghe Gheorghiu Dej a liberalizat avorturile în timpul conducerii sale, venirea la conducere a lui Nicolae Ceauşescu a însemnat începutul unei lungi perioade de abuzuri. Pusese la punct o politică cruntă de sporire a populaţiei, aşa că pe 1 octombrie 1966 a emis Decretul 770, cel care susţinea că „întreruperea cursului sarcinii reprezintă un act cu grave consecinţe asupra femeii şi aduce mari prejudicii natalităţii şi sporului natural al populaţiei.” În acelaşi timp femeile nu aveau acces la metode de contracepţie şi nici la educaţie sexuală. Trebuia să facă copii cu orice preţ pentru că asta era dorinţa regimului.

Decretul prevedea interzicerea totală a avorturilor cu câteva mici excepţii:

• dacă sarcina punea viaţa femeii într-o stare de pericol ce nu putea fi înlăturat prin alt mijloc;
• dacă unul dintre părinţi suferea de o boală gravă, care se transmite ereditar sau  poate determina malformaţii congenitale grave;
• dacă femeia însărcinată prezenta invalidităţi grave fizice, psihice sau senzoriale;
• dacă femeia avea peste 45 de ani;
• dacă femeia născuse deja 4 copii pe care îi avea în îngrijire;
• dacă sarcina era urmare a unui viol sau a unui incest.

În cazurile excepţionale menţionate întreruperea de sarcină se putea efectua doar în primele 3 luni şi doar dacă se constata o stare patologică gravă, ce ar fi putut pune în pericol viaţa femeii, se putea face avort până la 6 luni. În plus, femeile erau obligate să declare sarcina la dispensarul medical de care aparţineau.

Acelaşi decret prevedea că întreruperea de sarcină putea fi realizată doar de medici obstetricieni-ginecologi, doar în unităţi sanitare de specialitate, iar autorizarea avortului era dată de o comisie raională sau orăşenească instituită special în acest scop. Urgenţele medicale extreme puteau fi realizate, însă medicul care lua această decizie trebuia să anunţe procurorul înainte de intervenţie sau în cel mult 24 de ore, cazul urmând să fie anchetat şi să se decidă dacă medicul avea dreptate să intervină.

Orice încălcare a acestor dispoziţii era considerată infracţiune şi erau prevăzute pedepse drastice atât pentru femeile care încercau să îşi provoace o întrerupere de sarcină, cât şi pentru medicii care ar fi îndrăznit să le ajute. Pentru aceştia din urmă erau prevăzute pedepse cu închisoarea de până la 10 ani. Şi deţinerea de instrumente necesare realizării unui avort era pedepsită cu închisoare până la un an.

Dar pentru că legea şi pedepsele aferente nu erau suficiente pentru planurile lui Ceauşescu, a fost instituită o atmosferă continuă de teroare. Zeci de mii de miliţieni, magistraţi şi securişti creau o plasă menită să-i prindă pe toţi cei ce îndrăzneau să încalce Decretul şi să-i descurajeze pe cei care şi-ar fi dorit să încerce. Personalul medical era urmărit şi ameninţat, pacientele erau lăsate să moară dacă nu recunoşteau fapta şi nu-i numeau pe cei care le-au ajutat.

Efectul? Mii de femei au murit şi zeci de mii de copii au fost abandonaţi. La declanşarea Revoluţiei în aşa-numitele orfelinate ale groazei erau peste 100.000 de copii care supravieţuiau în condiţii inumane.

Iar după Revoluţie prima măsură legală luată a fost chiar abrogarea Decretului care a făcut atâtea victime. Pe 27.12.1989 a fost dat Decretul-lege cu numărul 1 care stabilea că avortul se poate face la cerere, în primele 3 luni de sarcină, putând fi însă efectuat şi după acest termen dacă era identificată o „stare de necesitate” sau o boală ereditară la unul dintre părinţi.

În 1996 a fost reintrodus în Codul Penal un articol care prevede pedepsirea întreruperilor de sarcină realizate după 14 săptămâni de sarcină, efectuat altundeva decât în cadrul unei unităţi medicale sau de către o persoane fără pregătire medicală. Depăşirea termenului limită pentru efectuarea unui avort este în continuare permisă dacă este vorba de indicaţii terapeutice.

Citeşte şi: Întreruperile de sarcină în România, între minciuni, abuzuri şi ruşinea de a face educaţie sexuală – LIFE.ro

Dreptul la avort în SUA şi Europa

Iar dreptul la avort ajunge din nou în pericol, în secolul XXI, pe măsură ce activiştii conservatori capătă tot mai multe puteri. Curtea Supremă din SUA a decis recent să anuleze la nivel federal dreptul la avort şi a dat astfel permisiunea fiecărui stat să decidă ce atitudine adoptă pe acest subiect.

Nici în unele ţări din Europa lucrurile nu arată deloc mai bine.

Malta, a cărei populaţie este majoritar catolică, are cea mai strictă legislaţie de pe continent, avortul fiind interzis total, fără niciun fel de excepţie.

Polonia a interzis în urmă cu 2 ani aproape total dreptul la întreruperile de sarcină, inclusiv în cazul în care sunt dovedite defecte fetale. Singurele excepţii se fac în cazurile de viol, incest sau dacă viaţa femeii este pusă în pericol.

În Ungaria a fost condiţionată acordarea de fonduri suplimentare spitalelor de refuzul medicilor lor de a efectua avorturi. În plus, femeile care vor să facă o întrerupere de sarcină sunt obligate să participe înainte la 2 şedinţe de consiliere.

România, între dorinţa de întoarcere la trecut şi lupta pentru păstrarea drepturilor

În România, deşi dreptul la avort este specificat în lege, presiunea conservatorilor îşi spune cuvântul. În foarte multe spitale de stat nu se pot efectua întreruperi de sarcină medicii invocând motive religioase.

Conform unei cercetări realizate de Centrul Filia în perioada ianuarie-mai 2021, în 69 din cele 171 de spitale din ţară care au răspuns întrebărilor nu se făceau avorturi deloc, în timp ce în 9 dintre ele se făcea avort medicamentos. Din cei 872 de medici specialişti în obstetrică-ginecologie din acest spitale, 275 fac întreruperi de sarcină la cerere.

Mai mult, în urmă cu 10 ani 2 dintre deputaţii PDL, Sulfina Barbu şi Marius Dugulescu, au depus cu sprijinul altor 50 de parlamentari o iniţiativă legislativă menită să îngreuneze accesul la o întrerupere de sarcină. Proiectul prevedea înfiinţarea unui cabinete de consiliere în care să fie analizată „criza de sarcină”. Femeile care doreau să avorteze ar fi trebuit să fie consultate de un specialist cu 5 zile înainte de intervenţie, iar avortul nu putea fi realizat fără un certificat de consiliere primit de la cabinetele respective, excepţia fiind reprezentată de cazul în care viaţa femeii era pusă în pericol. Proiectul a fost respins un an mai târziu în Camera Deputaţilor.

Atitudinea şi mesajele transmise de reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române de-a lungul timpului au avut şi au în continuare o influenţă importantă în societate, dar şi în mediul politic. În cel mai nou comunicat BOR pe această temă purtătorul de cuvânt al instituţiei, Vasile Bănescu, subliniază că „Biserica nu poate fi niciodată anti-natalistă, ci doar pro-viaţă.”

Biserica NU militează iraţional şi nerealist pentru interzicea totalitară a avortului, aşa cum o fac în direcţie opusă susţinătorii necondiţionaţi, imuni la argumente şi întunecaţi de furie ai acestuia, ci recomandă (!) în cel mai adecvat mod la realitatea omenească şi la Revelaţia dumnezeiască a Celui care este, printre altele, însăşi Viaţa. (…) Biserica nu unelteşte, cum îşi imaginează unii sărmani distopici, o revoluţie morală care să instaureze morala cu forţa. (…) Avortul nejustificat medical, indiferent de ceea ce credem, rămâne o crimă în ordinea morală (ne)asumată în faţa lui Dumnezeu, aşa cum interzicerea totalitară a avortului rămâne o „crimă” în ordinea civilă şi politică, inadmisibilă la rândul ei. – extras din comunicatul BOR

Ca urmare a deciziei din SUA şi a tendinţelor conservatoare din Europa, Parlamentul European a solicitat introducerea dreptului la avort în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Decizia, cum era de aşteptat, a stârnit mânia Comisiei Episcopatelor din Comunitatea Europeană, care consideră că PE nu are competenţe în acest domeniu.

Citeşte şi: Educația sexuală în școlile din România și în lume – LIFE.ro

Imagini din acest articol ne-au fost furnizate de depositphotos.com.