Dreptul la vot al femeilor din România: O evoluție istorică și exemple remarcabile

Istoria României, dacă ar fi să dăm crezare propagandei comuniste ce ne-a fost băgată pe gât atâția ani de zile, e presărată cu fapte de eroism și elogiază cultul personalităților marcante. Unele mai marcante decât altele, așa cum bine știm și așa cum bine se potrivea în manualele de istorie, în funcție de context.

Drepturile pe care le avem azi, unora dintre noi probabil că nu ne place să recunoaștem, le avem datorită comuniștilor.

Chiar dacă majoritatea istoricilor s-au pus de acord că ceea ce suntem azi, România unită, România mare îi datorăm în principal unei femei, regina Maria, chiar dacă am avut-o pe Ecaterina Teodoroiu, eroina din primul Război Mondial, chiar dacă multe femei făceam deja progrese incredibile în lumea medicinei și tehnologiei, chiar și a aviației, până în 1948, când a fost promulgată noua constituție sub conducerea Partidului Comunist, femeile nu aveau drepturi egale cu bărbații. Dreptul lor la muncă nu era prioritizat, la fel și cel al remunerației, dar mai ales cel al votului.

Femeile puteau vota pentru prima dată

Dreptul la vot pentru femeile educate în România a fost acordat în perioada imediat următoare dictaturii carliste, în anul 1938. Dictatura carlistă, condusă de regele Carol al II-lea, a fost caracterizată de o serie de reforme autoritare și măsuri centralizatoare, care au restricționat libertățile civile și politice.

În ciuda acestor restricții, regimul carlist a promovat o politică de modernizare și educație, care a deschis calea pentru o mai mare implicare a femeilor educate în viața politică. Astfel, în anul 1938, după o perioadă de reforme și schimbări sociale, femeilor educate le-a fost acordat dreptul de a vota în România.

Această schimbare a reprezentat un pas semnificativ către egalitatea de gen și a reflectat evoluția societății românești către o mai mare deschidere și participare civică. Deși dreptul la vot a fost acordat inițial doar femeilor educate, acesta a reprezentat un prim pas către extinderea drepturilor electorale pentru toate femeile în perioada următoare.

Astfel, după dictatura carlistă, România a cunoscut o perioadă de reforme și modernizare, care a inclus și extinderea drepturilor politice pentru femei. Această evoluție a fost parte a unui proces mai amplu de democratizare și liberalizare a societății românești în perioada interbelică.

Femeia, omul nou cu drept de vot

În istoria României, dreptul la vot al femeilor a fost un proces îndelungat și complex, marcat de lupte și realizări remarcabile. De la primele mișcări pentru drepturile femeilor până la momentul când acest drept a fost acordat oficial, evoluția a fost una semnificativă și plină de transformări sociale și politice.

Unul dintre primele momente cheie în lupta pentru drepturile femeilor în România a avut loc în perioada interbelică. În timpul Regatului României, femeile au început să își facă auzită vocea și să se organizeze pentru a obține dreptul de a vota și a fi alese în funcții publice. În ciuda opoziției conservatoare, mișcarea sufragetelor române a câștigat teren, atrăgând atenția opiniei publice asupra nedreptății reprezentării politice inegale.

Cu toate acestea, dreptul de vot al femeilor în România a fost acordat oficial abia în anul 1948, odată cu adoptarea Constituției comuniste. Acest moment istoric a reprezentat o victorie semnificativă pentru mișcarea feministă din țară și a deschis calea pentru implicarea activă a femeilor în viața politică și publică, ar spune propaganda.

De fapt, adevărul e altul. Partidul comunist urma ideologia stalinistă și obiectivul principal era acela de a se alinia complet dogmelor și măsurilor de la Moscova.

Și cum altfel putea să-și asigure trăinicia dacă nu prin forță de muncă și mai ales prin crearea omului nou.

Astfel, printre primele reforme comuniste s-a numărat cea a învățământului, oferindu-le maselor posibilitatea de a învăța carte, de a se educa, în încercarea disperată de a reduce procentul de peste 90% de analfabeți din țară.

Mai apoi, pentru a îndeplini obiectivele mărețe ale partidului comunist, era nevoie de forță de muncă. Femeilor li s-a acordat astfel un statul egal cu cel al bărbatului în toate instituțiile statului. Femeile puteau să se școlarizeze, să muncească, să fie plătite, chiar să conducă asemenea bărbaților și, evident, primeau și dreptul de vot. De ce după atâția ani? Pentru că era nevoie de cât mai mulți votanți.

În plus, partidul comunist, dintr-o credință aproape hilară, s-a bazat enorm pe femei, pe capacitatea lor de a fi „guralive”, de a face propaganda omului nou, comunist, de care avea nevoie țara. Iar exemplul cel mai elocvent a fost Ana Pauker, aproape habotnică în credința ei neclintită în fața partidului.

Mai târziu, cultul personalității unei alte femei celebre, Elena Ceaușescu, avea să devină exemplul de neclintit în fața femeilor din România. Trebuia însă să aibă și cine să-l urmeze.

Însă, pe lângă toate aceste drepturi, femeilor li s-au luat unele mult mai importante: dreptul la propria decizie legată de viață, odată cu introducerea decretului împotriva avortului.

Femei celebre care nu votau

Înainte de obținerea dreptului de vot, însă, femeile române au jucat roluri remarcabile în diverse domenii și au fost adesea lideri și pionieri în lupta pentru schimbare și progres. Un exemplu deosebit îl reprezintă Ecaterina Teodoroiu, o eroină a Primului Război Mondial, care și-a dedicat viața luptei pentru independența României. Curajoasa sa participare pe front și sacrificiul suprem au inspirat generații întregi și au evidențiat potențialul și capacitatea femeilor de a se implica în chestiuni politice și sociale cruciale.

De asemenea, Anna de Noailles, o scriitoare și poetă de renume internațional, a fost o figură importantă în perioada interbelică, promovând drepturile femeilor și libertatea artistică. Operele sale au captivat imaginația cititorilor din întreaga lume și au subliniat contribuția semnificativă a femeilor în domeniul culturii și al artei.

În timpul Conferinței de Pace de la Paris din 1919, Regina Maria a fost o prezență remarcabilă și a luptat pentru recunoașterea drepturilor și teritoriilor României. Ea a avut un rol activ în negocierile referitoare la Tratatul de la Versailles și la alte tratate înrudite, care au redimensionat harta Europei de după război.

În plus, Regina Maria a fost un simbol puternic al unității și rezistenței naționale în timpul unor momente dificile, cum ar fi ocuparea Bucureștiului de către trupele germane în 1916 și exilul familiei regale în timpul războiului. Prezența și acțiunile ei la Paris au consolidat poziția României în comunitatea internațională și au contribuit la obținerea unor condiții favorabile în tratativele de pace.

Prima româncă în aviație este Nadia Russo (născută în 1902, ca Nadia Russo-Tablă), o pionieră remarcabilă care și-a dedicat viața explorării cerului și a deschis calea pentru multe alte femei în acest domeniu.

Nadia Russo și-a început cariera în aviație în anii 1920, când a decis să urmeze cursuri de pilotaj la Școala de Aviație din București. Într-o epocă în care participarea femeilor în aviație era încă rară și neobișnuită, Nadia a reușit să-și câștige locul în acest domeniu, demonstrând abilități remarcabile și pasiune pentru zbor.

Unul dintre momentele cele mai semnificative din cariera sa a fost în anul 1928, când a devenit prima femeie din România care a obținut licența de pilot. Acest lucru a fost o realizare impresionantă, evidențiind curajul și determinarea ei de a se impune într-un domeniu dominat de bărbați.

Citește și: Feminismul în România. Care au fost primele femei care au luptat pentru drepturile lor

Foto: Depositphotos