Drumul de la adolescentul rebel la specialist în criminologie a început cu dorința de a (se) analiza. Dan Gabriel Rusu: „Îmi place atât de mult în România încât mi-am adus studenții britanici în București vara trecută”

Un adolescent, la 18 ani, se descoperă, se analizează, își examinează comportamentul, își caută identitatea mai mult decât în orice moment al dezvoltării sale. De la copilul care stă sub aripa părinților la adolescentul care dorește să se aventureze în viață „cu băieții” nu e decât o curiozitate spre necunoscut. Necunoscutul nu conduce mereu către bine, dar nu ține decât de alegeri. Decizii a luat și Dan Gabriel Rusu când era adolescent, perioadă din viața sa când era dispus puțin negocierilor și se lăsa influențat de anturajele în care intra. A depășit „criza” acestei etape. Azi, culmea, i se cere părerea avizată despre cum funcționează mintea criminalilor.

Este lector în criminologie la Birmingham City University, unde predă din 2016. Înainte de a lucra la BCU, Dan și-a terminat Masterul în Științe Psihologice la Universitatea din Glasgow. A plecat din Bacău, dar distanța nu l-a speriat. Nici schimbările majore pe care le-a făcut. Anglia este țara care l-a luat sub aripă, oferindu-i un loc integru în societate.

Ocupă poziția de lector universitar cu catedră întreagă de la 24 de ani. Pe când unii abia dau mâna cu primul loc de muncă în țara natală, Dan a luat drumul străinătății unde, după mărturisirile sale, adaptarea nu a fost ușoară. Împreună cu un bun prieten deține o companie ce produce cursuri online. Lucrează cu cele mai mari personalități academice din lume din domeniile lor. Urmează două formări în psihoterapie. Mai multe, chiar de la el în rândurile de mai jos!

Dan Gabriel Rusu: „Nu am fost un elev model”

O întrebare, poate, devenită clișeică pentru tine, dar de ce criminologie? 

Este simplu. Criminologia este poziționată la răscruce de drumuri. Noi o mai numim o disciplină “rendez-vous” pentru că aici se intersectează domenii precum psihologia, sociologia, istoria, dreptul, antropologia, studiul literar și altele. Criminologia îmi permite să fiu creativ în analiză și mă îndeamnă să gândesc critic. Noi mereu spunem despre studenții noștri de la facultate că sunt “well rounded” adică compleți, că au cunoștințe diverse. Pe lângă curiozitățile academice cred că am folosit criminologia ca pe o posibilă unealtă de analiză proprie – poate în același mod în care mulți studenți se duc la psihologie pentru a înțelege ceva despre ei. Nu am fost un elev model. Chiuleam mult de la școală, am intrat în tot felul de belele în adolescență. Mulți dintre prietenii mei de atunci au ajuns mai tarziu în penitenciare. A fost cu siguranță o alegere motivată și de aceste experiențe, deși nu cred că la 18 ani înțelegeam asta.

Cu ce te ocupi, mai concret?

Principala mea activitate profesională este de lector universitar în Criminologie la o universitate din Birmingham, Marea Britanie (Birmingham City University). Asta însemnă că predau criminologie viitorilor polițiști, ofițeri de probațiune, psihologilor de tot felul, și nu numai. Cursul pe care îl conduc are legătură cu reabilitarea și reintegrarea foștilor infractori dar predau mai multe cursuri, precum sociologie și criminologie, penologie, studii legate de omucidere sau abuz domestic. Se mai adaugă supervizarea licențelor și dizertațiilor studenților și tot așa, dar nu vreau să plictisesc. Pe partea de cercetare lucrez, în general, cu persoane care au comis diferite tipuri de omor. Mai mult, criminologii pot lucra cu tot felul de instituții. De exemplu, eu colaborez des cu sistemul penitenciar.

Mă bucură sinceritatea ta! Totuși, România-Anglia, minim 3 ore de zbor, aproape 3000 km distanță. De când a apărut gândul de a te perfecționa peste hotare?

Din liceu. În România nu există o facultate dedicată criminologiei așa că am plecat în Marea Britanie unde criminologia avea o tradiție ceva mai solidă. Sunt întrebat mereu despre posibilități de studiere a criminologiei. Tot mai mulți tineri sunt interesați de acest domeniu – nu pot răspunde mereu tuturor, dar mai postez despre evenimente, literatură de specialitate și oportunități de studiu pe grupul ‘truecrimeromania’ pe care îl moderez pe Facebook.

Citește și: „Îmi spun orfan privilegiat. Suntem cea mai rară categorie din lume!” Cine este Ana Vlădescu, absolventă de criminologie, psihologie și securitate globală, precum și coordonator de proiect la Terre des Hommesst-in-securitate-globala-si-coordonator-de-proiect-la-terre-des-hommes/

A fost o dorință ticluită de tine să îți depui dosarul în UK sau a fost decizia părinților? Ce-mi poți mărturisi?

A fost decizia mea, dar am fost susținut mereu și încurajat.

Cine a fost primul tău „profesor” în criminologie? Să fi fost, oare, Agatha Christie, scriitoarea engleză de romane, povestiri scurte și piese de teatru polițiste ?

Nu a fost Agatha Christie – cred că primul profesor a fost Dostoevsky prin personajul lui Raskolnikov din Crimă și Pedeapsă. Totuși, acum mă dau mare –am început să citesc relativ târziu, pe la 17 ani, iar înainte de acea perioadă eram influențat de filme și seriale. În viața reală primul mare profesor a fost David Wilson care în continuare îmi este mentor și bun prieten și pe care l-am cunoscut încă din facultate. Autobiografiile foștilor infractori au fost la rândul lor influențe în dezvoltarea mea profesională, precum și nenumăratele conversații cu oamenii din închisorile unde am lucrat.

Dan Gabriel Rusu: „Anglia mi-a oferit poziția de lector universitar la 24 de ani”

Lista filmelor sau a serialelor pe acest subiect este lungă. Ai văzut, pe lângă cărți și studii, filmele ca drept material autodidactic? Dar ca material didactic?

Sigur – chiar zilele acestea am vorbit cu studenții mei de la criminologie și sociologie despre “Lover, Stalker, Killer” și serialul „You” de pe Netflix. Acolo avem de-a face cu un personaj principal care reprezintă toate categoriile de hărțuitori (engl. Stalker): cel respins, cel ce caută intimitate, incompetentul, nemulțumitul și prădătorul. Deși folosim filme și seriale în scop didactic, trebuie totuși amintit că există o diferență importantă între ficțiune și realitate. De exemplu, cel mai mare risc al unei persoane de sex feminin să fie ucisă nu este pe o alee întunecată, ci în propria casă. Dacă vorbim despre reprezentarea infractorilor în media, acestea îi portretizează ca pe niște genii sofisticate (în general pe criminalii în serie) ori, la polul opus ca pe niște sălbatici însetați de sânge. În general, folosim filmele pentru a contesta mituri și pentru a discuta critic despre influența acestora asupra percepției noastre legată de infracționalitate.

Parcursul tău este cartea ta de vizită. A fost greu drumul tău având în vedere că ai stat departe de familie? Cum a fost adaptarea?

Nu-mi place vremea din Anglia. Tocmai ce m-am întors din Malaga, iar cele trei zile petrecute acolo au fost un „reminder” de cum poate fi viața într-un alt loc. Lăsând gluma la o parte, Anglia este casa mea și locul unde am crescut. Mi-a oferit foarte mult, inclusiv poziția de lector universitar cu catedră întreagă la 24 de ani.  Mi-am trăit toată viața de adult aici, dar adaptarea nu a fost ușoară. Ca student străin m-am simțit de multe ori singur și eram destul de introvertit. Îmi era rușine să vorbesc în engleză pentru că am accent și pentru că puteam să fac greșeli. Cultura englezească este destul de diferită de a noastră și cred că am trăit mereu într-un spațiu liminal.

Sunt 12 ani de când ești departe de casă. Dacă ar fi să sapi adânc în suflet, găsești împăcare sufletească cu tot ce ai întreprins până acum?

O bună bucată de vreme nu am fost nici aici, nici acolo, suspendat între lumi. Tocmai de aceea vin mereu cu multă bucurie in România și am căutat activ să mă apropii de țara mea natală.

Dan, în România te-ai format cu primele studii. Ce nu ți-a mai dat țara natală?

Nu cred că România mi-a datorat vreodată ceva. Am plecat pentru că am vrut să experimentez o altă cultură. Am considerat că este o oportunitate de dezvoltare pentru mine, dar nu înseamnă că Anglia te face în mod necesar mai deștept decât colegii care au rămas în țară.

Ce obiective ți-ai setat pe viitor? Ce vrei să întreprinzi în continuare? Dacă nu ai mai avea posibilitate să faci criminologie, ce ai face altceva în viață?

În plan profesional, am planuri să scriu o carte în română. Ar mai fi ceva idei de articole de specialitate pe care le tot amân. În plus, împreună cu un bun prieten dețin o companie ce produce cursuri online. Primul nostru curs acreditat in criminologie a fost deja lansat, iar acum mergem spre psihologie. Lucrăm cu cele mai mari personalități academice din lume din domeniile lor și vrem să ne extindem portofoliul. Urmez două formări în psihoterapie. Ar mai fi și alte proiecte, dar nu vreau să cobesc

https://www.facebook.com/groups/2681777851961945/?ref=share_group_link&exp=8ce3

Ia-mă de mână și poartă-mă în copilăria ta. Cum era băiețelul Dan? Ce-ți aduci aminte despre el?

Vacanțele de vară erau petrecute la bunici. Eram fără griji. Mă plimbam mult cu bicicleta și mâncam gogoși făcute de bunica. Îmi plăcea să urmăresc în egală măsură meciurile de fotbal de la televizor și telenovela zilei. Mă trezeam cu noaptea în cap să urmăresc meciuri de box, kickbox, wresting, etc. Eram destul de impulsiv, răzvrătit.  

Dan Gabriel Rusu: „Bunicul meu a fost tâmplar”

Ce sentimente porți când revii acasă cu diverse ocazii?

Mă simt foarte bine în România. Caut mereu motive să vin în București. Cred că principalele sentimente sunt de bucurie, de apartenență, și siguranță. Îmi place atât de mult încât mi-am adus studenții Britanici în București vara trecută. Am fost primiți la Academia de Poliție, Jandarmerie, Parlament, și Penitenciarul Jilava. Am avut o experiență excelentă.

Ai făcut un schimb de experiențe! Câte îi înveți tu pe alții și totuși erai un tânăr încă în formare atunci când ai plecat de sub aripa părinților. Cu ce gând însușit de la ai tăi ai plecat „în lume” atunci când ai ieșit de pe ușa casei lor?

Să nu mă las bătut ușor. Să nu mă aștept ca lucrurile bune să vină ușor.

Recomand: La doar 10 ani a plecat în Marea Britanie, deși nu știa nici măcar limba. Cum a ajuns Denisa Stîncanu, la doar 23 de ani, doctorandă în Securitate şi Criminologie la University College of London

Când suntem mici, prin exercițiul imaginației, ne punem des în diverse ipostaze. Tu ce rol îmbrățișai în joacă?

Bunicul meu a fost tâmplar. Aveam niște săbii din lemn făcute de el pe care le foloseam cu fratele meu să ne jucăm. Mi-au plăcut mult poveștile istorice epice, fantastice.

Dan Gabriel Rusu: „Am intervievat vreme de 4 ani o serie de barbați care au făcut omor”

Am stat cu tine și te-am ascultat într-un reportaj. Ce carte vei dărui pieței noastre?

Public o carte cu editura Routledge despre experiențele de reintegrare a persoanelor care au comis diferite tipuri de omor. Am intervievat în mod repetat, pe o perioadă de 4 ani o serie de bărbați care au comis omor. Cartea explorează tocmai narațiunea lor și analiza mea criminologică asupra reintegrării lor sociale și a reconstrucției identității lor.

Dacă ai avea posibilitate să faci un afiș mare stradal și să scrii câteva gânduri pentru tineri, care ar fi acelea?

Nu cred că le-aș da sfaturi. Este complicat. Probabil avem nevoie de mai multe mesaje pozitive și modele de masculinitate pozitive în societate. Probabil aș scrie ceva despre asta.