Dumitru Fodor, veterinarul îndrăgostit de animale încă din copilărie ce azi creează o fabrică de medicamente pentru ele și se implică voluntar în proiecte pentru o Românie mai bună - LIFE.ro
Sari la conținut

Dumitru Fodor s-a născut și a crescut la țară, într-un sat din nordul județului Botoșani. De când abia a învățat a merge a prins drag de animalele din gospodăria bunicului său și nimic nu l-a mai îndepărtat de ele. A ales un liceu agricol, apoi facultatea de medicină veterinară și a rămas ani de zile să aibă grijă de animale.

La un moment dat, Dumitru Fodor și-a făcut o firmă de distribuție de medicamente veterinare și tot importând și-a pus întrebarea: Dar noi nu știm să facem? Așa că a construit o fabrică de suplimente și medicamente veterinare.

Mai mult decât atât, Dumitru Fodor este membru al Romanian Business Leaders și se implică în tot felul de proiecte de voluntariat menite să sprijine comunitatea antreprenorilor români. Ultima la care lucrează este aceea prin care încearcă să convingă Ministerul Agriculturii că e nevoie de o etichetare specifică a produselor românești, care să asigure transabilitatea acestora și consumatorul că a cumpărat ceva făcut cu adevărat în România.

Iată o discuție interesantă cu medicul veterinar Dumitru Fodor:

Aud lucruri bune despre dumneavoastră și anume că faceți lucrurile să meargă, să fie bine pentru toată lumea, nu doar pentru sine 😀

Altfel nu ai cum…

Cum să nu?! 😀

Cealaltă variantă e obositoare și nu are sens pe termen scurt 😀

Medic veterinar de țară sau de oraș?

Am început la țară. Eu sunt născut și crescut la țară, cu bunicii, printre animale. Încă din liceu am început să fac practică cu tehnicienii veterinari din satul natal. Am făcut medicină cu animalele încă din vacanța de după clasa a IX-a și când am terminat liceul mi-am dat seama că nu vreau să fiu tehnician veterinar, că vreau mai mult.

Adică nu e frumos la țară?

Ba da, e frumos, însă am văzut ce înseamnă să fii tehnician veterinar și să lucrezi acolo, așa că am ales să merg la facultate.

Care e diferența dintre a fi medic veterinar la țară și a fi medic veterinar la oraș?

Eu am făcut liceul agricol și după terminarea liceului aveam și o meserie, aceea de tehnician veterinar. Puteam să fac injecții, să administrez pastile, să fac tratamente la animale în satul meu.

Citește și: Adina Săniuță, tânăra care a renunțat la un job de mii de euro în străinătate pentru a fi „voluntar de profesie” în România

Dar nu era suficient…

Nu. Așa că am vrut să încerc ceva mai mult. Inițial am terminat colegiul și apoi am terminat și facultatea de medicină veterinară. După colegiu am obținut o altă diplomă, aceea de asistent medical în cabinetele veterinare. Iar din anul III am început să fac asistență și pentru animalele de companie. La oraș 😀

Cine are un animal de companie îi invidiază pe medicii veterinari…

De ce?

Pentru că tratamentele și consultațiile sunt foarte scumpe. Am ajuns să le recomandăm copiilor să se facă medici veterinari că vor câștiga mulți bani 😀 Așa e?

Discuția asta am avut-o recent cu cineva. Era o paralelă între medicina umană și cea veterinară. Medicina umană are asigurare. Lună de lună noi plătim din salarii o taxă ce se duce la sistemul de asigurări de sănătate. Lucrul acesta lipsește în medicina veterinară. Nu există fonduri care să plătească partea de sănătate a animalelor. Iar eu cred că de aici se vede diferența aceasta atât de mare, mai ales dacă suntem obișnuiți să mergem la Urgențe și să nu plătim nimic. Ori la animale, toate acele costuri sunt respectate cap coadă. Dacă ar fi să facem un calcul și să socotim cât ar trebui să plătim din buzunar de fiecare dată când avem nevoie de servicii de medicină umană, s-ar putea să nu mai vedem diferența aceasta atât de mare.

Aș vrea să vorbim puțin despre business-ul dumneavoastră. În urmă cu câți ani ați încercat antreprenoriatul și cum se traducea atunci acest cuvânt?

Vetro Solutions am deschis acum 10 ani, însă experiența mea în antreprenoriat datează de prin 2005. Înainte de firma de distribuție a medicamentelor pentru animale am avut o farmacie veterinară, apoi am deschis clinică veterinară și ulterior am venit cu partea de distribuție, moment în care a trebuit să renunț la celelalte două.

Ce înseamnă firma de distribuție? Aduceți medicamente din import?

Inițial cu ideea aceasta am plecat la drum, cu importurile și, ulterior am început să ne uităm către zona de producție. Aducem medicamente din import, le vindem în România, dar făcând asta de atâta timp ne-am întrebat dacă nu am putea și noi, românii să facem aceste produse.

Dumitru Fodor
Echipa lui Dumitru Fodor

Nu mai există nicio fabrică de produse veterinare în România?

Ba da. Mai sunt încă patru, cinci producători, dar e suficient loc pe piață.

Ce înseamnă producție?

La momentul actual ne uităm către partea de suplimente pentru animale de companie și încet, încet vrem să trecem și către zona de medicamente. Producția de medicamente ia timp pentru că tot ce înseamnă dezvoltare de produs, documentația necesită ani de zile de lucru.

Produse în România aceste suplimente și medicamente ar fi mai ieftine?

Nu cred pentru că sunt costuri foarte mari cu partea de dezvoltare.

Păi dacă e același preț, atunci de ce nu le importăm în continuare?

Și cât să importăm? Noi nu mai facem nimic acasă, doar importăm? Am lansat două produse de curând și sunt cumva la prețul pieței. În mintea mea, când mă gândesc la „mai ieftin” înseamnă că trebuie să fac rabat de la calitate și nu mă simt confortabil cu asta. Ca să cauți soluții mai ieftine, trebuie să tai ceva, iar când vine vorba de sănătatea animalelor acest tăiat va avea efecte atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

Unde distribuiți?

În toată țara. Avem două linii de dezvoltare, una pentru animalele de companie și o a doua pentru animalele de fermă. De multe ori îmi place să spun că ne ocupăm de bunăstarea animalelor care aduc bucurie, dar și de a acelora care ajung în farfurie 😀

De unde începe pasiunea pentru medicină veterinară? Spuneți că v-ați născut la țară. Ce erau părinții?

Tata electrician, lucra pe sisteme electrice de pompare a apei, o pasiune se pare moștenită de fiul meu care merge către zona de electronică și mecanică, iar mama lucra în comerț.

Însă eu am crescut cu bunicul și el era îndrăgostit de animale. Practic din asta trăia, din dragostea pentru pământ și animale, iar eu am crescut cu el de pe la 2-3 ani.

Unde asta?

În nordul județului Botoșani.

De fapt am locuit în aceeași curte cu bunicii, ne despărțea doar o poartă și era foarte simplu să stau la ei. Cred că pe la 3 ani m-am mutat cu bunicul pentru că-mi plăcea foarte mult să stau cu el și mă lăsa să îngrijesc animalele. A fost o copilărie foarte frumoasă și cred că bunicul a fost cel care mi-a inspirat dragostea pentru animale.

Dar de ce ați ales un liceu agricol?

Dacă îmi amintesc bine, la vremea aceea mă uitam către liceul agricol sau către unul de contabilitate, deoarece îmi plăcea și partea de comerț, inspirat de mama. Însă când a fost să mă înscriu, instinctiv m-am dus către cel de tehnicieni veterinari.

Cred că suntem aproximativ aceeași generație și noi toți ceilalți eram forțați de părinți să alegem licee teoretice… De aceea întrebam cum de dumneavoastră ați ales unul tehnologic…

Nu știu de ce? Așa a fost să fie. Dacă ar fi să dau timpul înapoi, nu aș putea spune un motiv anume. Dar îmi amintesc că mentorul meu din liceu era primarul din sat la vremea respectivă, și el tehnician veterinar. Îmi plăcea atât ce făcea el când făceam muncă de teren și avea grijă de animale, cât și cum interacționa cu oamenii.

Și dacă v-a plăcut atât de mult, de ce nu ați rămas la țară?

😀De multe ori am spus, după ce am terminat liceul mi-am dat seama că nu vreau să fiu tehnician veterinar, că vreau mai mult.

Dar puteați să vă faceți medic veterinar și să vă întoarceți la țară…

Da, dar în anii V și VI de facultate am lucrat în cabinet veterinar și farmacie. Doar că eu am o problemă structurală: sunt puțin dezorganizat și dacă mă pune cineva să respect un program de la 8.00 la ora 16.00, mor acolo. În perioada liceului, în vacanțe era foarte fain pentru că preferam să merg să îngrijesc animalele decât să merg cu tata la muncile câmpului, chiar dacă îmi începeam ziua la 5.30 dimineața. La 8.30 se termina ziua mea de muncă și câștigam mai mult decât tata cu muncile lui agricole 😀

În facultate în schimb, când am început să fac practică la farmacia veterinară și în cabinet, devenise viața mea foarte plină și nu-mi plăcea. Așa că, după ce am terminat facultatea nu am mai lucrat la program fix.

Când am renunțat la cabinet și farmacie și m-am angajat în distribuția de medicamente, am ales un salariu de două ori mai mic, doar ca să nu mai am program fix 😀

Înțeleg că sunteți membru RBL (Romanian Business Leaders). Ce înseamnă asta?

Sunt membru RBL de vreo 5-6 ani pentru că m-a atras foarte mult comunitatea și proiectele pe care le aveau. Proiectul cu care am început se numea „Vreau să fiu antreprenor” și trebuia să mergem la vremea respectivă în licee și să povestim copiilor ce înseamnă zona de antreprenoriat. Cred că vreo doi ani am fost implicat în proiectul acesta și m-am dus prin tot felul de orașe. Ulterior am mai intrat și în alte proiecte.

Dumitru Fodor
Vetro Team

E greu să intri în asociație?

Nu. Sunt câteva condiții și tot ceea ce trebuie să faci este să-ți dorești să pui umărul. E o organizație deschisă pentru toți antreprenorii.

Care sunt obligațiile și beneficiile dumneavoastră?

Nu m-am gândit niciodată…

Nu vă ajută cu nimic?

Nu. Eu am intrat că am vrut să fac ceva în zona de voluntariat și mi s-a părut organizația cea mai potrivită în care să mă implic. Mesajul pe care l-am primit atunci când am intrat în organizație a fost acela de implicare, de a face lucrurile să se întâmple, de a produce schimbare. La momentul actual în RBL sunt implicat într-un proiect „De origine românească” se numește proiectul, pe latura de bună guvernare a organizației, în care purtăm discuții cu decidentul public pentru a avea un cadru legislativ și apoi norme de aplicare pentru a avea trasabilitate pe produsele făcute în România.

Noi ne-am uitat în primă fază la alimente, însă ulterior proiectul poate fi dus mai departe. Adică, dacă avem o roșie, trebuie să știm sigur că ajunge din curtea producătorului în supermarket și e semnalizată ca fiind din România. Dacă ne uităm către carnea de pui, de exemplu, trebuie să știm că e produsă aici.

Ce înseamnă că „vorbim cu decidentul public”?

Vorbim cu Ministerul Agriculturii în speță să facă o legislație cu ajutorul căreia să putem ști sigur că produsele românești sunt produse în România. Va fi o siglă pe etichetă, siglă ce va garanta că produsul e făcut în România.

Animale aveți?

Doi motani 😀

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora