Egiptenii au făcut-o să se simtă ca acasă, iar viața i-a călăuzit pașii spre Vietnam. Povestea româncei Otilia Dogaru: „Studenții merg la școală și în ziua de Crăciun în Vietnam”

A iubit să citească Legendele Olimpului și Enciclopedia Egiptului Antic atunci când era la vârsta copilăriei. Astfel, fascinația aceasta atât de mare a condus-o pe tânăra Otilia Dogaru să calce pe acest teritoriu și să guste din istoria și cultura lor în perioada anilor de studiu. Mărturisește că egiptenii au făcut-o să se simtă ca acasă, dar viața i-a călăuzit pașii și spre Vietnam.

Din Egipt și până în Vietnam a fost un pas mai mare, mărturisește ea. Imediat după ce s-a întors din călătoria sa din Egipt, și-a dorit să intre în organizația AIESEC, organizația prin intermediul căreia a ajuns să facă parte din acest voluntariat și astfel a condus-o spre țara aceasta atât de contrastantă, dar pe care a îmbrățișat-o vreme de doi ani. Doi ani intenși unde a predat engleza. Mai multe chiar de la Otilia Dogaru, intervievata zilei!

Otilia Dogaru: „Călătoria în Egipt a însemnat îndeplinirea celei mai arzătoare dorințe ale mele”

Ai dorit să cunoști alte culturi în afară de cea în care te-ai născut. De unde această dorință?

Sunt o persoană extrem de curioasă de fel, cred că așa m-am născut. Încă de mică voiam să aflu de una singură ce se întâmplă în jurul meu, nu voiam să mă ghidez după ce îmi spuneau ceilalți, ci voiam să văd de una singură. Tocmai de aceea, copilăria mea a fost influențată de către primele mele două cărți citite: Legendele Olimpului și Enciclopedia Egiptului Antic; influență care s-a răspândit asupra tuturor anilor care au urmat după. Atât Legendele Olimpului, cât și Enciclopedia Egiptului Antic au reușit să mă fascineze atât de mult, astfel încât mintea mea reușea mereu să călătorească în Grecia Antică și în Egiptul Antic, creându-și diverse scenarii cu privire la viețile oamenilor din trecut, la activitățile lor, la pasiunile lor intelectuale, la tradițiile și obiceiurile lor. Încă de atunci am dezvoltat această pasiune spre înțelegerea altor civilizații; voiam să le descopăr prin ochii mei, direct. Așa că încă de atunci, de mic copil, mi-am propus să călătoresc atât în Grecia, cât și în Egipt pentru a avea acces la istoria pe umerii căreia cele două țări au fost clădite. Eventual, în timpul anilor mei universitari o altă carte a apărut în viața mea care mi-a impactat viitorul irevocabil, o carte despre povestea Chinei, despre istoria ei, despre evoluția socială, politică și culturală până în prezent. În acel moment, noua mea pasiune pentru Asia, în special Asia de Sud-Est a fost fondată.

De ce Egipt? Cum a început această aventură?

Călătoria în Egipt a reprezentat îndeplinirea celei mai arzătoare dorințe ale mele. Mi-am dorit foarte mult să merg acolo. Universul a aliniat totul. Încă îmi amintesc extrem de clar cum în cel de-al doilea an universitar, mergând pe coridorul facultății mele de Relații Economice Internaționale, un pliant pe care scria mare ‚Voluntariat în Egipt’ a ajuns în mâinile mele. Era vorba despre un voluntariat prin intermediul unei organizațîi globale, AIESEC, care oferea tinerilor oportunitatea de a aduce un impact în viețile oamenilor din alte țări; în cazul de față, acela de a călători în diverse regiuni și orașe din Egipt și a ajuta la educarea tinerilor cu diverse condiții de sănătate. Câteva luni mai târziu eram în Cairo, cunoscând oameni de pe toate continentele, uniți de același scop, acela de a ajuta.

Otilia Dogaru: „Egiptenii m-au făcut să mă simt ca acasă”

Ce ai văzut în Egipt? Ce ți-ai extras frumos de acolo? Cu ce ai rămas de acolo?

Egiptul este absolut fascinant. Istoria Egiptului nu poate fi egalată decât de un număr foarte restrâns de alte țări, spre exemplu Grecia sau China. Egiptul reprezintă o transpunere în timp, un întreg labirint de artă și cunoaștere, pe care minți strălucite au reușit să îl creeze și să îl conserve pentru civilizația de astăzi. În Egipt am văzut perfecțiune, în termeni arhitecturali, temple, statui, morminte și bineînțeles, faimoasele piramide. Am văzut oameni extrem de muncitori. Am văzut oameni buni. Am văzut speranță și multă dăruire. De asemenea, studenții egipteni au dat dovadă de multă bunătate la rândul lor și foarte mult interes în a fi alături de oamenii din culturi foarte diferite de a lor. Un exemplu pe care îl am în minte, care subliniază talentul pe care tânăra generație îl nutrește, face referire la un tânăr de 14 ani care studia limba chineză, reușind să mă impresioneze cu fluența de care dădea dovadă. Acest tânăr avea visuri mărețe pentru viitorul lui. Chiar acum un an sau doi am văzut poze postate de el pe rețelele de socializare din China. M-am bucurat enorm pentru el. O astfel de persoană este o inspirație. 

Tocmai de aceea foarte mulți dintre oamenii pe care i-am întâlnit acolo reprezintă familia mea în prezent. Chiar de curând am fost în Albania, la unul dintre prietenii mei pe care l-am cunoscut în proiectul din Egipt.

Citește și: Anca Dumitrescu: „Anul acesta aş vrea să merg în Vietnam”

Ușor sau greu ți-a fost „să guști” din tot ce înseamnă Egipt: cultură, civilizație, sistem, integrare?

Am simțit apartenența mea către Egipt extrem de intens atunci când am ajuns acolo, cu atât mai mult cu cât experiențele sunt întotdeauna legate de oamenii pe care îi întâlnim. Din acest punct de vedere m-am considerat întotdeauna norocoasă și binecuvântată. Egiptenii m-au făcut să mă simt ca acasă. Desigur, trebuie să aduc în vedere și diferențele culturale dintre România și Egipt, despre faptul că Egiptul este o țară musulmană, iar acolo portul femeilor este mult mai sobru decât cel de la noi în țară. Aceasta era regula nescrisă pe care femeile din țări străine trebuiau să o respecte, astfel încât respectul să fie manifestat mai departe către toată societate. În termeni de sistem, un lucru care există în Egipt și de care nu știu cât de mulți oameni sunt conștienți, noțiunea de „timp egiptean”, ceea ce înseamnă că lucrurile nu se făceau niciodată la timpul programat, mereu existau întârzieri. Zâmbesc acum amintindu-mi de câte ori așteptam la anumite întruniri, fiindcă toată lumea întârzia. Acesta era și motivul pentru care ziua oamenilor era purtată până seara târziu în noapte. Egiptenii știau să se bucure.

Când și cum ai început să conștientizezi rezultatul acțiunilor tale, anume de ceea ce vrei să lași în urma ta?

Cred în menirea noastră. Cred foarte tare în destin, în scopul pentru care ne naștem. În cazul meu, dintotdeauna am știut că m-am născut pentru a ajuta oamenii, a trăi pentru ei, a trăi pentru a le oferi celor de lângă mine o viață mai bună. Iubesc oamenii. Acest sentiment mi-a ghidat acțiunile încă de mică. Mi-am dorit să împart cu cei de lângă mine, cu mici și mari, tot ceea ce știu și tot ceea ce sunt. În Egipt am avut parte de momentul meu de revelație, atunci când am vizitat, împreună cu grupul din care făceam parte, un spital cu copii bolnavi de cancer. Inima a fost mai grea atunci. Dar am vrut să îi facem pe acei copilași mai fericiți. Ne-am jucat cu ei, am vorbit cu ei, am făcut poze, i-am învățat diverse cuvinte în limba engleză. Au fost bucuroși. La sfârșitul acelei vizite noi toți am avut momentul nostru de tăcere. Știam că nu putem rămâne indiferenți în această lume și că este de datoria noastră să dăm, să dăm tot ceea ce avem și tot ceea ce suntem. Lucrul acesta îmi ghidează acțiunile în fiecare zi. 

Otilia Dogaru: „Ce doi ani petrecuți în Vietnam au fost intenși”

Din Egipt și până în Vietnam a fost doar un pas? Povestește-mi despre acest traseu.

Din Egipt și până în Vietnam a fost un pas mai mare. Imediat după ce m-am întors din călătoria mea din Egipt, mi-am dorit să întru în organizația AIESEC, organizația prin intermediul căreia am ajuns să fac parte din acest voluntariat. Lucru care s-a întâmplat, pentru că la rândul meu, îi ajutam pe alți tineri studenți să aibă parte de experiența vieții lor. După câteva luni în organizație am ajuns să lucrez pe un proiect de Global Teaching, în care absolvenții mergeau să lucreze în străinătate pentru perioade mai mari de timp. Fiind conectată în fiecare zi la oamenii care veneau la noi și care își doreau să aducă o schimbare în viața unui copil, motivația pentru mine de a face același lucru a început să crească tot mai tare pe fiecare zi ce trecea. Aveam două opțiuni în minte: China sau Vietnam. În cele din urmă am ales Vietnamul pentru că mi se părea mai aventuros, mai necunoscut, mai ignorat. Voiam o țară contrastantă. Ceva îndepărtat, cum se spune, de peste mări și țări. Vietnamul a ieșit câștigător. Ho Chi Minh City a fost primul oraș în care am aterizat. Totul înăbușitor la prima simțire. Nu știam cât de mult îmi va lipsi atunci. Dar știu acum.  

Ce te-a atras la Asia?

Discrepanța, misticitatea, necunoscutul. Asia părea în momentul respectiv, un alt tărâm, ceva de neatins. Citisem foarte multe despre China și Japonia, le cunoșteam tradițiile, dar nu știam prea multe despre celelalte țări. Iubeam oamenii asiatici, întotdeauna mi s-au părut extrem de prietenoși. Dar nu îi văzusem niciodată în mediul meu, nu-i cunoscusem în mediul meu. Mă atrăgea spiritul lor, modul lor liniștit de viață. Percepeam Asia că un tărâm al spiritualității. 

Cum au trecut cei doi ani petrecuți în Vietnam?

Cei doi ani petrecuți în Vietnam au fost intenși. Uneori aveam impresia că locuisem acolo dintotdeauna, alteori părea că eram abia sosită. Am încercat ca pe toată această perioada să fiu alături de studenții mei, să trăiesc printre ei. Iar când nu eram cu ei, eram cu prietenii pe care îi câștigasem. O zi din viața mea de acolo se caracteriza prin trezirea la ora 6 dimineața, când începeam să mă pregătesc de școală. La 6:40 plecam de acasă, iar la 6:50 ajungeam la școală. Școala era foarte aproape de locul în care stăteam, iar distanța o parcurgeam cu bicicleta. Razele dimineții erau cele care îmi dădeau energia pentru ziua care urma. Studenții începeau cursurile la ora 7.

O lecție cu ei dura o oră și jumătate, cu pauză de 10 minute după 45 de minute.  La începutul lecției mereu aveam activități pregătite pentru ei pentru a-i ajuta să se dezmorțească. Erau mereu fericiți. Se obișnuiseră cu programul. De la ora 10:30 la 13:30 era pauză de masă, pauză în care toți studenții mergeau acasă să mănânce, dat fiind faptul că mai toți locuiau aproape și aveau biciclete electrice. În celelalte cazuri  părinții erau cei care veneau să îi aștepte. După care de la 13:30 și până seara la 7, uneori chiar și 9, studenții rămâneau la școală să studieze. Nu aveau foarte mult timp liber la dispoziție. În weekend se întorceau din nou la școală pentru cursuri suplimentare. Așa s-a desfășurat o mare parte din anii mei de Vietnam. Restul a fost presărat cu drumeții. Vietnamul este o țară superbă. 

Otilia Dogaru: „Nu am întâlnit nicio altă țară care să investească atât de mult în studierea limbii engleze”

Educația prin limba engleză era căutată? Erau interesați vietnamezii de ea?

Nu am întâlnit nicio altă țară care să investească atât de mult în studierea și cunoașterea limbii engleze, precum Vietnamul. Toți oamenii din Vietnam pe care i-am întâlnit, mici și mari, voiau să învețe limba engleză. Erau conștienți de faptul că această abilitate contribuie semnificativ la performanța lor socială și economică, anume capabilitatea lor de a merge să studieze în alte state în cazul tinerilor și capabilitatea de promovare la muncă în cazul adulților. Grădinițele investeau în limba engleză, școlile primare și secundare, liceele, colegiile, până și companiile aveau contracte cu centrele de engleză, pentru a le putea oferi angajaților treninguri de comunicare în limba engleză. Desigur, progresul era vânat de către toți. Centrele de limba engleză au fost și încă sunt la foarte mare căutare în Vietnam. Majoritatea investițiilor în educație și majoritatea inițiativelor de afaceri se duceau în această direcție. Aproape pe fiecare stradă principală din Vietnam se putea zări un centru de limba engleză; ceea ce este de admirat. Mai toate centrele au succes, în funcție de numărul de profesori străini pe care îl dețin, acest lucru conferindu-le un grad de credibilitate mai ridicat pe piața educațională.

Cum erau structurate clasele? De ce se ținea cont?

Clasele erau structurate în funcție de nivelul de engleză al studentului. Fiecare student trebuia să susțină un examen de amplasament la începutul fiecărui semestru. În funcție de rezultat se efectua repartizarea către o anumită clasă sau grupă.

Pentru ce școală ai optat să predai engleză? Privată, oare?

Toate școlile la care am predat eu au fost școli private. Am predat la mai multe centre de limba engleză, la un liceu internațional, la un colegiu internațional, cât și două companii, printre care și Heineken Vietnam, unde trebuia să pregătesc cursuri pe comunicarea în limba engleză a angajaților. Am avut colegi străini, la rândul lor profesori, din țări precum Mexic, India, Rusia, Canada. Cu toții erau dedicați. Toți lucrau la privat. Nu îmi amintesc să fi cunoscut niciun profesor străin care să lucreze la stat. Cred că aceia care o fac, vorbesc și limba vietnameză destul de cursiv. 

Citește și: Felicia Mihali, scriitoarea care a dus Țara brânzei în Montreal

Cum arată școlile la ei? Ce înseamnă tipic vietnamez? 

Din punct de vedere arhitectural diferențele dintre România și Vietnam nu sunt proeminente. Școlile de acolo erau la fel de impunătoare precum sunt și la noi în țară. Tavan înalt, geamuri largi, uși masive. Ei bine, lucrurile care făceau diferența erau ventilatoarele din tavan și gresia de pe podea. Experimentând o climă tropicală, studenții deseori stăteau desculți la ore, era modul lor de a face făță căldurii, atunci când soarele avea mai multe raze. Uniforma la ei este obligatorie. Până și la colegiu. Lunea era ziua în care fiecare școală organiza o mică ceremonie de începere a săptămânii școlare, zi în care studentele trebuiau să se îmbrace în „ao dai” portul tradițional femeiesc vietnamez, fiind compus din pantaloni de satin lungi fluizi, acoperiți de o rochie din voal fin, cu guler înalt și două crăpături pe ambele șolduri. La băieți era mai ușor, ei veneau în cămașă cu mânecă scurtă și pantaloni negri. 

Otilia Dogaru: „Studenții merg la școală și în ziua de Crăciun în Vietnam”

În timp ce ei se familiarizau cu engleză, tu învățai limba lor?

Dacă numele vegetalelor mele preferate, al cafelei minunate pe care o cultivă, câteva numere și apelative contribuie la un răspuns afirmativ din partea mea, atunci da. Combinate cu câteva semne din mâini, expresii faciale și tonalitate denotă cumva modul meu de interacțiune și comunicare cu oamenii vietnamezi care nu cunoșteau limba engleză. Partea fericită este că reușeam să mă înțeleg cu ei, astfel încât să mă descurc de una singură și să am parte de o rutină zilnică destul de bine închegată. Oamenii vietnamezi sunt cei mai prietenoși oameni pe care i-am întâlnit până acum, așa că nu a existat niciodată teama de a nu mă face înțeleasă.

Care sunt cele mai prețuite amintiri cu copiii?

Am reușit să creez atât de multe amintiri speciale cu studenții de acolo, încât îmi este foarte greu să aleg câteva. Primele care îmi vin în minte în acest moment sunt o cină de Crăciun de care am avut parte la un restaurant după ore cu studenții; acolo studenții merg la școală și în ziua de Crăciun, seară în care am stat și am ascultat la discuțiile lor, la planurile lor de viitor. O altă amintire minunată este atunci când înaintea cursului studenții stăteau la geam, mă așteptau cuminți și mereu când ajungeam aproape de ușă, începeau să zâmbească. Ce îmi mai amintesc iarăși, sunt toate gustările pe care studenții le împărțeau cu mine, printre care foaie de orez, mango cu sare picantă, fidea prăjită cu chili și alte sortimente pe care îmi este greu să le enumăr. Ah, și serile când, după cursuri, stăteam împreună pe scările școlii să povestim, până când părinții lor ajungeau să îi ducă acasă.

Ușoară sau grea a fost conectarea cu ei?

Vietnamezii sunt, după părerea mea, cei mai prietenoși, sinceri și de încredere oameni pe care i-am cunoscut. Aceștia au cultivat o cultură de întrajutorare reciprocă care se extinde la toți oamenii cu care întră în contact. Pun foarte mare preț pe comunitatea în care trăiesc, pentru ei bunăstarea tuturor este cea mai valoroasă. Sunt oameni dăruiți și dedicați. Încă îmi amintesc o zi în care, profesoara mea de yoga i-a împrumutat scuterul ei electric prietenei mele cele mai bune pentru a merge într-un oraș vecin. Nu a întrebat prea multe. A fost totul extrem de spontan. Prietena mea, Dhalia, căuta un scuter, așa că a întrebat-o pe profesoară mea de yoga, Anh Ngoc, de unde poate să închirieze unul. Anh Ngoc s-a dat jos după scuter, i-a înmânat cheile și i-a spus „Ia scuterul meu și adu-mi-l înapoi după ce îți termini treburile de rezolvat”. După care a plecat. Respect.

Otilia Dogaru: „După experiența mea din Vietnam, am revenit în Londra, la familia mea”

Pe ce skilluri se axau să se dezvolte?

Studenții de acolo practicau foarte intens artele marțiale. Erau foarte focusați. Aveau întotdeauna parte de training în aer liber și păreau să facă performanțe. Sporturile precum fotbalul și dansul la fete erau la fel de populare acolo. Totul denotă un dinamism ieșit din comun. Toți studenții erau activi. Și le plăcea foarte mult karaokele. Tuturor le place, aceasta este activitatea de seară a fiecărei familii: muzică și karaokele. 

În prezent unde te găsesc și cum arată sufletul tău?

După experiența mea din Vietnam, care a fost încheiată abrupt din cauza apariției virusului, am venit în Londra, la familia mea. Pe perioada pandemiei am urmat cursul de Master în Politică Economică Globală la o facultate de aici din Londra, iar în prezent fac research în Politică Internațională. Pasiunea mea de a preda este cu mine, mă însoțește mereu. În viitor și la un nivel universitar. Pentru moment încerc să parcurg tot acest proces cu pași siguri și clar. Sunt foarte norocoasă să fac ceea ce îmi place. Și diplomația este vocația mea, cu toate ramurile acesteia. 

Îți recomandăm și: Ana Nicolau, Nemira: Acele două săptămâni pe care le-am petrecut în Vietnam mi-au dat o altă perspectivă asupra a ceea ce credeam că este necesar. Am dormit pe jos, am mâncat în condiţii insalubre, vânam tarantule pe tavan, ne făceam singuri mâncarea, nu aveam niciodată bani de carne şi mâncam mai mult legume cu orez