El avea o asociație, ea a devenit donator. Câteva zile mai târziu și-au unit viziunile, menirile și viețile. Loredana și Saul Pop, tinerii ce se hrănesc cu fapte bune și cu zâmbetele copiilor pe care îi ajută
Saul Pop:„Art4Education a fost un proiect inițiat de mine, în 2014, iar Lori a fost pe atunci donator.”
Care dintre voi a inițiat primul proiect sau niciunul nu a vrut să stea cu mâinile în sân la nevoile altora?
Saul: Art4Education a fost un proiect inițiat de mine, de Crăciunul anului 2014. Mergând pe teren am descoperit o familie dintr-o comună de lângă Cluj care avea nevoie de ajutor, de o bucurie. Mi-am licitat o mână de fotografii în cadrul unui vernisaj și am adunat bani ca să le cumpărăm ce era nevoie pentru ca sărbătorile să fie cu adevărat prezente în casa lor. Lori a fost pe atunci donator. A venit la vernisaj, a vrut să ajute. Ulterior, între noi a început și o poveste personală și doar la câteva luni distanță Art4Education a migrat spre forma pe care o avem și astăzi, cu campanii variate, mai mari.
V-au inspirat și v-au împins indirect copiii care trăiesc în medii vulnerabile? Ei sunt cei care vă sensibilizează?
Saul: Cred că sunt și suntem parte din generația care a crescut cu dorința de a avea „o țară ca afară”, o țară civilizată, în care profesioniștii să fie norma, nu excepția. Vedem educația ca fiind cea mai bună soluție. În toată munca noastră cu studenții, dar și cu copiii mai mici, indiferent de mediul din care provin, am încercat să ridicăm nivelul din ce în ce mai sus și să îi facem conștienți că doar prin educație evoluăm. Acestea fiind spuse, atunci când întâlnim copii sau profesori dedicați, din medii vulnerabile încercăm să îi ajutăm cât de mult putem. Asta deoarece dacă puterea unei echipe este dată de cel mai slab membru al său, ne dorim ca membrii comunității care acum sunt marginalizați, să ajungă o rotiță importantă din sistemul acestei țări.
Loredana și Saul în acțiune de Crăciun
Loredana: Mie nu-mi place să vorbesc despre ei cu etichete de niciun fel. Sunt copiii cu care ne întâlnim și jucăm în Art4Education și care ne dau imaginea clară a ceea ce avem de făcut pentru că luăm „pulsul” problemelor direct, pe teren. Legat de ce ziceam de etichete, eu n-am fost niciodată adepta promovării campaniilor sociale prin expunerea copiilor, familiilor sau prin povești triste. Cred că în tot ce facem trebuie să ne gândim la cum ne-ar plăcea nouă să fim tratați chiar și atunci când am avea nevoie de ajutor.
Saul Pop:„Știu ce înseamnă să nu ne permitem”
Ați fost, oare, unul dintre aceștia? Nu vreau să deranjeze curiozitatea mea, dar m-am gândit că vă înduioșează poveștile altora pentru că, poate, știți ce înseamnă să nu fii înconjurat cu de toate precum sunt copiii din ziua de azi?
Loredana: Eu am avut cam tot ce mi-am dorit. Părinții mei au insistat mereu să am tot ce-mi trebuie ca să pot învăța, să mă pot dezvolta. Am înțeles repede cât sunt de norocoasă. Am crescut la sat, dar am avut foarte multe reușite educaționale. Și asta a fost posibil pentru că am avut susținere. Ei, sunt astăzi mulți, mulți părinți care vor să le dea copiilor luna de pe cer, dar nu pot. Lipsa locurilor de muncă din mediul rural, greutățile, toate atârnă foarte greu. Valorile cu care am crescut, felul în care m-au clădit cărțile pe care le-am citit, profesorii care au urcat următoarea treaptă și mi-au fost mentori, toate mă fac să nu stau deoparte. Nu-mi place în general să stau cu mâinile în sân, iar când vine vorba de copii și de mediul rural am o mare slăbiciune. Vreau și visez la o lume în care oriunde te-ai naște în România, să ai la îndemână, măcar la școală, tot ce ai nevoie să poți învăța cu sens. De la profesori competenți la resursele fizice. Bine, sigur, mai există și cealaltă dimensiune a părinților care nu pot să vadă mai departe de neajunsuri. Sunt oameni care nu au avut acces la educație și pentru care nevoia presantă a zilei de mâine este mai importantă decât orice altceva, care nici măcar nu le permit copiilor să viseze mai departe, să creadă că ei pot să ajungă mai bine decât ei ca adulți. Idealistă cum sunt, îmi doresc să schimb și mentalitățile adulților, nu să lucrez doar cu copiii.
Saul: Chiar dacă părinții și-au pierdut mare parte din sănătate muncind pentru binele nostru, din păcate copilăria noastră nu a fost una fără griji, ba din contra. Din păcate, știu prea bine ce înseamnă „nu ne permitem”. Mare parte din parcursul meu educațional a fost influențat major de lipsa unui suport financiar consistent. Am trăit din plin experiența copilului care nu poate pune educația pe primul loc deoarece grijile pentru „astăzi” erau mult mai importante decât speranțele pentru „mâine”.
Loredana, și dacă tot am pomenit, cum a fost copilăria ta? Unde ți-ai petrecut-o? Să fie Bobâlna satul natal de tragi să crești comunitatea?
Loredana: Eu am copilărit în Bucovina, în Vatra Moldoviței. Cu Bobâlna ne-am intersectat prin proiectele noastre de Crăciun și sigur că acolo unde vedem că ar fi de folos să implementăm proiecte cu sens „aterizăm” și noi imediat.
Care au fost amintirile cele mai dragi din copilărie? Ce-ți aduci aminte despre fetița Loredana?
Drăguță tare întrebarea. Sincer, îmi amintesc cu drag de toate proiectele extrașcolare în care m-am implicat „de fetiță”. Eram tare tare dornică să trăiesc toate experiențele de concurs, mă motiva competiția. Pe plan personal, Crăciunurile erau de poveste. Nu știu dacă la asta a contribuit cel mai mult zona Bucovinei, zăpada sau felul în care decora mama, dar Crăciunurile din copilărie erau o experiență de vis. Ce, nu există Moș Crăciun? Nici vorbă de așa ceva! 😊
Cum ai fost la școală? Îți plăcea să citești?
Îmi plăcea și-mi place enorm să citesc. Pentru mine partea asta cu cititul face parte din kit-ul esențial de supraviețuire. Nu trece nicio zi fără să citesc, nicio lună fără să cumpăr cel puțin o carte nouă. Am o puternică convingere că un om care trăiește cu sens este un om cu puține certitudini, dar cu multe întrebări pe care și le lămurește treptat prin ce citește, prin lucrurile cu care își hrănește și creierul, și inima.
La școală am fost mereu prima sau printre primii, dar nu cred că asta este vreo etichetă de care avem nevoie în viață. Pentru mine fondul, nu forma, este extrem de important. Sunt tare împlinită că pot să spun despre mine că până la 26 de ani am adunat multe cunoștințe pentru un fond bun. Un fond care mă ajută între altele să gândesc și proiecte pentru comunitate.
Vizitai des biblioteca școlii?
Și pe cea a școlii, și pe cea care aparținea de comună. 😊
Loredana Pop:„Ne-am cunoscut la facultate și de acolo lucrurile au evoluat frumos”
Pe aceeași temă
Citește mai multe
