Elena era în vacanță la Roma, orașul natal al lui Eugenio. După 2 ani de relație cu multe întâlniri prin orașe din Europa, aleg să facă marele pas, iar el se mută în România. Astăzi, au o casă, un câine mare și doi copii adoptați. Cum au ajuns Luca și Riccardo în viața lor
Eugenio despre cât de uniți au fost cei doi copii adoptați, Luca și Riccardo, de la început: „Când au venit la noi, era ceva incredibil, nu vorbeau niciodată la singular. Ne spuneau mereu „noi vrem”, tot timpul era la plural”
Eugenio, îi înveți italiană pe cei mici?
Eugenio: Am început. Le povestesc despre Italia și atunci vorbesc în italiană și le traduc. În plus, eu am doi copii dintr-o căsătorie anterioară și băiatul locuiește cu noi, în România, și el nu știe română, așa că seara, la cină, vorbește în italiană. Riccardo a început deja să spună că vrea să vorbească și el în italiană și zice câteva cuvinte.
Ce vârstă au copiii tăi?
Eugenio: Cea mare are 28 de ani și cel mic are 22 de ani.
Și cum se înțeleg cu Luca și Riccardo?
Eugenio: Cu emoție, cu empatie. E normal să te gândești când ai copii mai mari și te gândești să adopți, că, în prima fază, ei se vor speria că o să-i uiți, că nu o să le mai oferi aceeași dragoste, același interes. Dar, cu consecvență și cu încredere, se liniștesc.
Elena: A fost important și faptul că i-am implicat în acest proces încă de la început. De pildă, atunci când am aplicat pentru atestat aveam nevoie de descrieri din partea familiei și a prietenilor și i-am rugat pe copii, pe mama lui Eugenio, pe părinții mei să ne ajute. Apoi, în perioada vizitelor la băieții mici le povesteam copiilor mari totul în video call-ul nostru săptămânal, de când au venit copiii acasă este toată lumea prezentă atunci când vorbim în familie. Și băieții spun mereu că au o soră și un frate mai mari.
Eugenio: Riccardo și Luca erau foarte uniți. Și când ne povesteau ceva despre celălat, la început spuneau doar „fratele meu”, acum completează cu numele respectiv. De altfel, când au venit la noi, era ceva incredibil, nu vorbeau niciodată la singular. Ne spuneau mereu „noi vrem”, tot timpul era la plural. Acum au început să înțeleagă că fiecare este diferit și fiecare trebuie să vorbească în nume propriu.
Eugenio despre relația sa parcă desprinsă dintr-un film american: „it’s the longest one night stand ever”
Eugenio, de cât timp ești în România?
Eugenio: Aproape trei ani.
Deci v-ați cunoscut în Italia?
Elena: Ne-am cunoscut atunci când eu am fost într-o vacanță la Roma. Am fost cu o prietenă care avea acolo un fost coleg de facultate. Când a aflat că Flavia vine în Italia i-a propus să se întâlnească și eu i-am zis să nu mă lase singură o seară întreagă și, i-am propus într-o glumă, să-l întrebe dacă nu are și el vreun prieten cu care să vină la cină. Așa ne-am cunoscut.
Atunci a început relația voastră?
Eugenio: O spun în engleză ca să fie mai ușor… it’s the longest one night stand ever (râde).
Elena: Atunci nu a început nicio relație. Eram amândoi după divorț și nu ne gândeam niciodată că o să urmeze ceva serios.
Eugenio: Dacă mi-ar fi spus cineva acum vreo cinci ani că o să mă îndrăgostesc, o să mă mut în România și o să adopt doi băieți, i-aș fi spus să termine cu gluma (râde).
Și când s-a transformat acea noapte în Roma, într-o relație serioasă, cu Eugenio mutându-se în România?
Elena: La început venea el în România, mă duceam eu la Roma. Ne vedeam prin Europa pentru că eu călătoream destul de mult cu jobul. A fost o perioadă nebună și frumoasă.
Eugenio: Pentru mine cred că s-a schimbat ceva atunci când ne-am întâlnit în Varșovia.
Atunci v-ați dat seama că vreți mai mult decât o relație romantică la distanță?
Elena: Atunci și-a dat el seama.
Pentru tine în ce oraș s-a întâmplat asta?
Elena: Cred că mai devreme. Adică eu îmi doream mai devreme o relație serioasă. E distractiv și romantic, dar să mergi să muncești 2-3 zile în Bruxelles, apoi să rămâi un weekend la Roma și după, luni la 5 dimineața sa pleci la București pentru ca la 9 trebuie să fii la birou… nu e chiar ușor. Și atunci, am zis că mă mut eu la Roma.
Eugenio: Iar eu am spus „în niciun caz”. În Italia ne confruntăm cu sexism, rasism. Iar Elena era o româncă, tânără și cu succes profesional… nicio șansă la Roma. Sunt multe stereotipuri, inclusiv faptul că româncele vin să se căsătorească cu italieni cu poziție socială bună din pur interes. Pe de altă parte, eu în România aș fi fost văzut foarte, foarte bine – un arhitect de interior și de produs, iar un italian aici o să fie văzut mereu bine în acest domeniu. În plus, eu pot lucra de oriunde, iar Elena nu putea atunci să muncească remote. Și așa am stabilit că mă mut eu în România.
Tu lucrezi din România? Ai proiecte pentru clienți de aici sau doar din Italia?
Eugenio: Dacă sunt proiecte de design interior, atunci este 100% remote – evident cu drumuri la client. Dar, am început să fac și proiecte de tâmplărie pe care le dezvolt la Nod, în București. Clienții sunt încă din Italia, mare parte. Eu am venit în România în pandemie, apoi a venit războiul din Ucraina și a fost destul de greu să fac networking. Dar încet, încet vin proiecte.
Cum te-ai adaptat în România? Sunt foarte multe lucruri care s-au întâmplat într-un timp foarte scurt. Mă așteptam sincer să-mi spui că ești aici de mai mulți ani.
Eugenio: Baza culturală este cam la fel ca în Italia, așa că nu mi-a fost foarte greu. De pildă, prioritățile sunt la fel – familie, prieteni și muncă (sau muncă și prieteni). În plus, mentalitatea este cam la fel.
Și noi avem sexism, rasism…
Eugenio: Da, dar cred că la jumătate ca la noi. Diferența este că la noi sunt puține cazuri de violență, dar aceea este extremă, pe când aici cred că este puțin altfel.
Elena: La noi te bate constant.
Eugenio: La noi explodezi și gata. Pe de altă parte, economia din București funcționează și este în plină dezvoltare, în Roma aproape totul este închis, mai ales după pandemie. Noi ne bazăm mult pe turism, iar acesta nu și-a revenit încă după perioada respectivă. În plus, avem prea mulți muncitori pentru câte joburi sunt disponibile. Și atunci, ești nevoit să accepți salarii mai mici ca să-ți găsești un loc de muncă.
În București este invers…
Eugenio: Exact. Oamenii care locuiesc aici poate nu-și dau seama cât de important este să ai o economie în dezvoltare, în care există oportunități. Așa, dacă te duci la Roma în vacanță este frumos.
Mai ales că poți ajunge să te îndrăgostești…
Eugenio & Elena: (râd)
Că tot vorbeam la început despre faptul că prima întâlnire cu cei mici nu a fost de film de Hollywood, relația voastră ar putea fi.
Elena: Și adopția o putem încadra într-un film american, pe cei mici îi cheamă Riccardo și Luca. Nu le-am ales noi numele, așa a fost să fie, să aibă rezonanță italienească.
Eugenio: Le-am schimbat doar o literă – Luca era scris inițial cu „s” la final și era „Lucas”, iar Riccardo era cu „k” și l-am trecut noi cu „cc”.
Au fost în Italia?
Eugenio: Imediat ce le-am făcut pașaport, am fost toți la Roma. Nu am făcut foarte mult turism pentru că nu am avut timp. Mama mea a organizat o masă cu absolut toată familia, o nuntă practic, ca cei mici să-și cunoască toți verișorii, prietenii.
Și aici ne asemănăm, îmi imaginez că și părinții tăi, Elena, sunt la fel, nu?
Elena: Absolut. Și la noi este la fel. Multe mese cu toată familia. Multă mâncare.
Părinții tăi sunt din București?
Elena: Din Băicoi, dar acum vin ei mai mult la noi. Asta este foarte important pentru noi pentru că avem nevoie de ajutor, mai ales de la oamenii apropiați. Și nu vorbesc despre ieșiri romantice în oraș, ci despre o urgență de câteva ore. E mare nevoie de suport și faptul că ei sunt aproape, este incredibil. Acum se duc acolo, rămân peste noapte. Este momentul lor de răsfăț în care au voie să facă ce vor. Ai mei se bucură să aibă nepoții aproape, iar cei mici se simt foarte bine acolo.
În plus, la fel de important este să-ți găsești o comunitate care să te susțină. Noi am găsit-o la „Tzuby’s Kids”. Este foarte important să vezi că există și alte persoane care au aceleași probleme ca tine, care trec prin aceleași lucruri ca tine și este normal. Să ai oameni care să te ajute, să te înțeleagă și să te încurajeze.
Și, ultima întrebare, ce le-ați spune celor care vor să adopte și poate au nevoie de o mică inspirație sau motivație?
Eugenio: Pregătește-te de la început. Du-te la grupurile de suport de la „Tzuby’s Kids”. Du-te la psiholog cu câteva luni înainte. E ca atunci când ai vrea să alergi un maraton, trebuie mai întâi să te antrenezi pentru a putea alerga 40 de kilometri.
Elena: Este nevoie de informație, dragostea nu este suficientă. Poți să-l iubești extrem de mult pe copil și să-ți dorești să ai grijă de el, dar dacă tu nu ești pregătit, dacă tu ai lucruri nerezolvate cu tine, poți face mai mult rău decât bine. Trebuie să înțelegi că multe dintre lucrurile pe care le face copilul, mai ales la început, nu sunt despre tine sunt poate chestii pe care el le face ca să supraviețuiască și ca să se asigure că nu renunți la el. Liviu de la „Tzuby’s Kids” spune foarte frumos că este nevoie de multă dragoste competentă.
Și cred că mai este important să nu forțezi lucrurile. Eu sunt într-un grup cu părinți adoptivi și văd că sunt multe cupluri care se despart după ce adoptă și asta pentru că, de cele mai multe ori, unul dintre ei nu a fost pregătit pentru acest proces. Iar asta mi se pare că este foarte important: dacă faci un lucru pentru cineva, atunci nu o să funcționeze. Poate că, în cazul unui copil biologic, lucrurile sunt diferite pentru că vezi acest proces ca pe ceva normal. Dar, în cazul adopției, vorbim despre o alegere pe care o faci mult mai conștient și mai asumat.
Citește și: Adopția, o călătorie către o familie fericită: povestea extraordinară a celor trei frați adoptați de Sami și Maria Chelu. Cum au construit o casă special pentru a-și îndeplini visul de a oferi un viitor unor copii greu încercați
Asociația Tzuby’s Kids oferă programe de suport în vederea adopţiei
Asociația Tzuby’s Kids a oferit suport anul trecut la peste o mie de părinți adoptivi, de plasament și copii, în cadrul taberelelor terapeutice, cursurilor și grupurilor de suport, atât în București, cât și în orașele Sibiu, Brașov, Timișoara, Oradea. Deasemenea, asociația a desfășurat mai multe sesiuni de informare online, gratuite, atât pentru familiile adoptatoare din România, cât și din diaspora. Poveștile adoptatorilor pot fi citite aici.
“Anii trecuți au fost înregistrate numere record de adopții comparativ cu ultimii 20 de ani și este din ce în ce mai evident că nevoia serviciilor de suport pentru integrarea copiilor în familiile adoptive și de plasament este critică și va fi din ce în ce mai mare de la un an la altul.” Liviu Mihăileanu, fondatorul asociației Tzuby’s Kids
Grupurile de suport Tzuby’s Kids
Frecvența grupurilor de suport este bilunară, cu întâlniri fizice în București, la sediul asociației. Printre temele abordate se numără: principii de conectare cu copiii, atașamentul, fundamentele schimbării comportamentale, provocări legate de școală. Întâlnirile sunt atât pentru părinți, dar și pentru copii. Aceștia au un timp separat alături de voluntarii noștri care urmăresc să aibă activități de conectare bazate pe principii TBRI (Trust based relational intervention- o metodologie de intervenție bazată pe relații de încredere).
Mai multe informații despre grupurile de suport găsiți pe pagina de Facebook Tzuby’s Kids și pe site-ul https://tzubyskids.ro/
Sesiune de informare și consiliere online
Tzuby’s Kids și ARFO organizează o sesiune de informare și consiliere în vederea adopției luni, 22 aprilie, începând cu ora 19:00. Specialiștii asociației Tzuby’s Kids vor oferi răspunsuri despre procesul prin care trece un copil în sistemul de protecție până la adopție sau reintegrare. Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate (20 locuri), motiv pentru care te invităm să te înscrii la următorul link: Sesiune de Informare adopție
Sesiune informare adopție și plasament familial – Liviu Mihăileanu, Președinte ARFO și Mirela Mihăileanu, formator acreditat Îngrijirea Competentă în Traumă (ICT) și Intervenția Bazată pe Relații de Încredere (TBRI). În pregătirea pentru aceste sesiuni, vă rugăm să parcurgeți materialul de mai jos în care sunt clarificate principalele aspecte privind adopția și plasamentul familial în România:
Pe aceeași temă
Citește mai multe
