Căutare

Share this article

Proiectul se află a a XVIII-a ediție, iar anul acesta, ca și în anii trecuți, câteva zeci de instituții teatrale din București și din țară au programat spectacole pe tot parcursul lunii martie și aprilie, iar încasările din vânzarea de bilete vor fi direcţionate către Fondul de Solidaritate Teatrală, acolo unde orice susținător poate face o donație. Contul este deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei RO40RZBR0000060007801286.

Sunteți unul dintre ambasadorii unui proiect de fundraising pentru actorii care au nevoie de sprijin financiar. Spuneți-mi care a fost contextul în care ați acceptat această misiune și dacă o poveste, un caz ori o situație anume v-au atras atenția asupra acestui imperativ: actorii au nevoie de sprijin!

Am acceptat cu bucurie această invitație și anul trecut, și anul acesta. Este o inițiativă foarte necesară și benefică pentru breaslă.
Este important să înțelegem că nu e vorba doar de ajutorul pentru artiștii în vârstă. Boala, accidentele nu aleg. Se întâmplă oricui, la orice vârstă.
Nu vreau să dau nume, căci nu doresc persoanele în cauza, dar anul trecut un coleg tânăr a avut nevoie de o intervenție și a fost ajutat. Și sunt multe exemple. Mi se pare un gest firesc ca o asociație de breaslă să-și ajute membrii.
Sunt onorată că am fost aleasă ambasador în această campanie.

Emilia Popescu Foto: Maria Ștefănescu

Fiecare dintre noi, în devenirea ca profesioniști și ca oameni avem niște personaje esențiale care ne marchează. Aminteați într-un interviu despre Florian Pittiș. Povestim puțin despre câțiva dintre acești oameni și despre contextele în care ei v-au schimbat viața, pecepția?

Moțu Pittiș a fost Norocul meu.
A făcut două spectacole cu mine la teatrul Bulandra, „Câinele grădinarului” și „Meditațiile Ritei”, care mi-au dat accesul în cel mai frumos loc din lume!
Am crescut în spiritul Teatrului Bulandra, alături de cei mai mari actori, am fost ocrotită și iubită.
Am învățat și de la doamna Olga Tudorache, profesoara mea, că teatrul, făcut din vocație. nu poate fi trădat. Te dăruiești întru totul. E prioritar.
Adevărul personajului, autenticitatea, care vin din gând, sunt principiile fundamentale. Așa am crescut și așa am rămas. Chiar dacă trăim timpuri în care valorile sunt răsturnate, chiar dacă teatrul, în fața câștigului a rămas pe locul doi, cred că doar niște principii pe care le respectăm cu încăpățânare ne pot salva.

Emilia Popescu

Cum v-a schimbat venirea pe lume a copilului?

Venirea copilului meu pe lume mi-a prioritizat opțiunile. Am crescut-o, am renunțat la proiecte pentru a-i fi alături și nu-mi pare rău. Am făcut cum am simțit că e mai bine pentru amândouă.

Cum folosiți sau aruncați ce vi se întâmplă în viața personala, în roluri și în construcția lor? Cum gestionați eșecul, fricile ori succesul?

Suntem suma experiențelor și alegerilor noastre. Tot ceea ce ne alcătuiește se va vedea în fiecare personaj pe care îl interpretăm.
În mod conștient, nu cred că folosesc experiența mea personală in roluri, dar cu siguranță subconștientul lucrează, iar aceste supape ies la suprafață când te aștepți mai puțin.
Cat despre frici și eșec…. frica îmi folosește. Nu mai am încotro și m-aruncă în scenă!
Frica îmi dă curaj. Eșecul îmi provoacă dureri de stomac, iar succesul îmi umple inima și mă face să fiu și mai responsabilă.

Emilia Popescu, alături de Mirela Oprișor, în „Un tramvai numit dorință”

Ce pregătiți acum și cum vă umple viața acest proiect?

Cel mai drag proiect al meu este „Un tramvai numit dorință”, în care joc rolul Blanche Dubois, care este o mare încercare pentru mine. Este unul dintre cele mai grele roluri din literatura feminină.
Îl joc cu frică, curaj, cu emoție și reacțiile publicului mă îndreptățesc să cred că am convins.
Nu și pe juriul UNITER.

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO