Există vaccin împotriva noului Coronavirus? Și care este povestea medicului desemnat de Ministerul Sănătății să comunice pe problema infecțiilor cu Coronavirus în România?

Noul Coronavirus se apropie de pragul de pandemie la nivel mondial, motiv pentru care se fac studii pentru descoperirea unui vaccin împotriva virusului deoarece la momentul actual nu există. Sunt zeci, poate sute de cazuri noi raportate în fiecare zi în toată lumea, iar epidemia pare să se extindă. Ce înseamnă infecția cu acest virus, cum poate fi prevenită și cum se poate descurca România în cazul unei avalanșe de cazuri? Pentru aceste răspunsuri Ministerul Sănătății a desemnat o echipă de comunicatori. Printre ei se numără și Dr. Valeriu Gheorghiță, medic primar Boli Infecțioase de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.

Întâmplarea face să-l fi cunoscut pe Valeriu în urmă cu exact 24 de ani, într-o zi de 15 septembrie când intram amândoi pe ușa clasei a IX-a a Colegiului I.C.Brătianu din Pitești. Vali stătea în ultima bancă, chiar în spatele meu și, recunosc, m-a scăpat de multe note mici șoptindu-mi răspunsurile corecte la unele teze și lucrări de control.

Valeriu Gheorghiță era copilul de la țară, extrem de muncitor și ambițios care a înțeles că învățătura este singura lui șansă în viață. Noi ceilalți eram niște puști răsfățați interesați mai degrabă de distracții decât de școală, care la finalul zilei dormeam în patul nostru și mâncam mâncarea gătită de mamele noastre, fără să ne gândim o clipă la cei ca el care locuiau în internat. El ne invidia pentru asta, noi îl invidiam pentru faptul că nu era sub ochii și austeritatea părintească.

Însă și-a văzut de drumul lui și a ales să devină medic, azi unul dintre cei mai respectați din Spitalul Militar, doctor în științe medicale și asistent universitar la Facultatea de Medicină „Carol Davila”.

M-am bucurat să-l revăd și să-i creionez în cuvinte povestea de viață și de carieră, însă am profitat de poziția lui pentru a aduna și acele informații oficiale, verificate, legate de Coronavirus și de un potențial vaccin împotriva acestei infecții.

Există sau nu vaccin împotriva noului Coronavirus?

Nu există vaccin, însă sunt în derulare în momentul de față multe studii clinice care investighează rolul vaccinului și încearcă identificarea unui vaccin protector. Ideea acestor măsuri care par oarecum exagerate pentru că evident sunt ieșite din comun, este să amânăm cât mai mult diseminarea în populația generală, practic să câștigăm timp până ce devine disponibil acest vaccin.

Vaccinul antigripal recomandat la noi nu are nici un efect?

Nu are nici un efect. Vaccinul pentru orice tip de infecție de care vorbim, te protejează de ceea ce te vaccinezi. Foarte rar vorbim de imunizare încrucișată.

E sau nu Coronnavirus mai periculos decât gripa noastră neaoșă?

Uitându-ne la statistici, în momentul de față este clar că are o rată mai mare de transmitere. Teoretic un caz generează cel puțin trei cazuri secundare.

Pe românește, se răspândește mai repede?

Da. Avem deja într-un timp scurt aproape 60 de țări afectate, iar acest lucru este o mare problemă de sănătate publică la nivel mondial, motiv pentru care Organizația Mondială a Sănătății a declarat o urgență internațională de sănătate publică și foarte probabil să ne apropiem de nivelul de pandemie.

Cum a fost SARS-ul?

Nu, nici SARS-ul și nici MERS-ul nu au atins nivelul pandemic. Prin pandemie înțelegem o boală care se transmite foarte mult în populația generală, în țări din toate cele șase regiuni ale OMS. În  momentul de față ne apropiem cu pași repezi de criteriile de pandemie, însă nu știu dacă acest lucru va schimba în vreun fel abordarea generală pentru că toate țările sunt pregătite să investigheze și au campanii de prevenire.

Comparativ cu gripa, dacă ne uităm la capacitatea de extindere la nivelul populației, Coronavirus este de departe mai mare – dar nici gripa nu stă bine din acest punct de vedere. Iar dacă ne uităm la rata de mortalitate, gripa are o estimare de 0,1-0,2%, iar Coronavirs are o estimare de 2-3%, adică o mortalitate de circa 20 de ori mai mare. S-ar putea să fie o supraestimare pentru că noi ne referim la cazurile pe care le cunoaștem, dar este posibil să fie cazuri de infecții ușoare, sau infecții aproape asimptomatice pe care noi nu le cunoaștem, dar care ar putea să schimbe rata mortalității.

Adică pot fi oameni care să aibă Coronavirus și care să nu meargă la medic și să poată duce boala pe picioare?

În 80% dintre cazuri, infecțiile sunt ușoare, adică boala se manifestă sub o formă foarte ușoară. În China și în Italia, de exemplu, formele ușoare sunt tratate acasă. Toată această abordare de plan strategic de acțiune se schimbă în anumite momente ale epidemiei. În România, de exemplu, a fost spitalizat un pacient care era total asimptomatic. Rațiunea internării a fost strict din punct de vedere epidemiologică, să nu transmită mai departe. Dacă într-un scenariu apocaliptic vorbim de mii de cazuri, nu vom putea interna pacienți cu forme ușoare de boală, ar fi ca și cum am interna un pacient cu o răceală ușoară.

Trebuie să fie panică?

Categoric nu. Trebuie să fie o atitudine calmă, însă informată și activă. O stare de calm activ, în ideea în care nu trebuie să dăm buzna în magazine să ne facem rezerve de hrană sau în farmacii să ne facem rezerve de măști, însă trebuie să ne concentrăm foarte bine asupra măsurilor personale de protecție, iar aici reamintesc igiena mâinilor. Gândește-te că de cel puțin 20 de ori pe oră ducem instinctiv mâna la față, la ochi, la nas și la gură, iar acest lucru înseamnă 20 de riscuri pe oră de a duce un microb la una dintre porțile de intrare. Dacă începem să conștientizăm că tot ce atingem în jurul nostru este posibil contaminat, atunci această măsură de igienă a mâinilor este extrem de importantă și de eficientă. Acest virus nu are o răspândire aerogenă la o distanță mai mare de 1-2 metri în jurul pacientului sursă. Pacientul care are Coronavirus contaminează mediul din jurul lui prin secreții respiratorii: strănută, tușește, vorbește. Virusul la temperatura camerei are capacitate de supraviețuire de până la 9 zile, conform unor studii, iar asta înseamnă că cineva care vine și pune mâna pe suprafețele contaminate, la rândul lui se poate auto infecta.

Purtăm sau nu mască pe stradă?

În acord cu toate recomandările organizațiilor de sănătate, nu se recomandă purtarea măștii de protecție de către persoanele sănătoase, pe stradă. Și vă dau mai multe motive. În primul rând, nasul și gura nu sunt singurele porți de intrare și tocmai ce vă spuneam de ochi. Apoi, foarte multe persoane poartă incorect masca. Și nu în ultimul rând, masca creează falsa senzație de protecție totală, ori acest lucru vine în detrimentul celorlalte măsuri care sunt de departe mai importante. Masca este recomandată persoanelor simptomatice în ideea de a nu împrăștia pentru că știm că virusul se transmite prin secrețiile respiratorii. Iar aici nu vorbim numai de Coronavirus, ci de orice altă infecție respiratorie.

Cât de pregătiți suntem noi de o epidemie de Coronavirus?

În momentul de față există un comitet de experți la nivel național din care fac și eu parte și pot spune că din punct de vedere strategic și logistic România este pregătită să gestioneze o epidemie de infecție cu noul Coronavirus. Pentru un anumit număr de cazuri deja există niște scenarii și strategii – ce se întâmplă dacă avem 100, 1000 de cazuri sau o transmitere extinsă în comunitate. Din fericire nu este situația acum deoarece vorbim de cele patru cazuri, de măsuri de carantină și izolare la domiciliu și anchete epidemiologice. Însă este posibil ca aceste măsuri să se schimbe pe măsură ce situația evoluează și diseminează în țările din jur și din Europa. Acum vorbim de o anchetă epidemiologică ce îi cercetează pe cei care s-au întors din China, Italia, Iran, Coreea de Sud, dar în momentul în care vor fi foarte multe cazuri în Spania, Grecia, Ungaria, Germania sau altă țară, astfel încât de oriunde te-ai întoarce ești la risc, probabil că se va schimba strategia. România nu poate să fie închisă complet deși, cel puțin în teorie ar exista și această măsură, însă trebuie să diagnosticăm cât mai multe cazuri active pentru a limita răspândirea. În momentul de față vorbim de măsuri de prevenție a răspândirii, noi nu avem măsuri reactive.

Dacă s-ar întâmpla să se împrăștie și la noi ca în China, putem să-i tratăm?

Nici o țară din lume nu ar putea să reacționeze cum a reacționat China care construiește spitale peste noapte. Perspectiva în acest scenariu, ar fi cu totul alta: cazurile foarte ușoare ar fi confirmate pe baza unui diagnostic clinic plus epidemiologic (contact de caz confirmat), iar formele severe ar fi internate și testate pentru siguranța diagnosticului cu Coronavirus, sau Cronavirus plus altceva. Deja sunt cazuri de coinfecție, adică și gripă și infecție cu Coronavirus.

Ce reprezintă tratamentul?

Tratamentul pleacă de la o schemă simptomatică, adică pacientul trebuie tratat de febră ca într-o răceală obișnuită, la care s-a dezvoltat un protocol de abordare terapeutică, însă fără să avem o certitudine bazată pe evidențe. Acest protocol presupune un cocktail de medicamente printre care o serie de medicamente folosite în tratamentul pacienților cu HIV care se utilizează în asociație cu un antimalaric, împreună cu un medicament pentru infecția cu virusul gripal sezonier și împreună cu corticoterapie. Teoretic este o schemă de tratament care scade riscul de complicații și ar trebui să scadă rata de mortalitate.

După tratament, cât de șifonat iese pacientul după Coronavirus?

Dacă vorbim de formele ușoare, probabil că, la fel ca la gripă, pacientul va avea o stare mai accentuată de oboseală, ceea ce numim noi perioada de convalescență. De ce? Pentru că toate aceste infecții virale solicită consumul energetic din organism.

Dar oboseala asta trece cu vitamine, lichide și odihnă, nu?

Da. În formele severe, este discutabil pentru că depinde foarte mult de tipul de complicații pe care pacientul le-a dezvoltat în timpul bolii.

Cum ai fost ales comunicator al Ministerului Sănătății pe problema Coronavirusului?

Este un grup strategic de comunicare pe problematica infecției cu Coronavirus. Totul a plecat de la instituția în care lucrez, adică Spitalul Militar, care m-a nominalizat să mă ocup de comunicarea din partea instituției și a Ministerului Apărării pe problematica infecției cu Coronavirus și ulterior am fost cooptat în acest grup de comunicare strategică.

Pentru că vorbești bine?

Cred că s-a nimerit ca în perioada aceasta să se caute comunicatori pe această problemă, deoarece se presupune ca această persoană cunoaște foarte bine despre ce vorbește și poate prezenta lucrurile într-o manieră foarte corectă.

De cât timp ești medic?

În mintea mea cred că sunt medic de foarte mult timp, dar medic cu acte sunt din 2007, după ce am devenit rezident.

Și când te-ai hotărât să te faci medic?

Cred că eram la grădiniță și cine m-a inspirat în această idee este medicul de familie.

Medicul de dispensar adică?

Da, acest medic de dispensar de la mine din sat care venea atunci când era chemat de părinții mei, a reușit să-mi transmită cumva imaginea unei persoane dispuse să mă ajute, care este respectată și poate să facă un bine concret. Acest medic vine, te consultă, îți crește gradul de încredere, te face din start să te simți mai bine, te simți în siguranță, iar ulterior, ce să vezi, e și bine.

Asta vedeam eu când eram mic și cert este că de atunci am încercat să-mi mențin acest obiectiv, iar de-a lungul timpului nici nu m-a atras altă meserie.

Și când te-ai apucat de învățat pentru medicină?

În școala primară nu eram un elev eminent, însă sora mea era premiantă, era apreciată de toată lumea și olimpică la nivel național. Recunosc că ea m-a ambiționat foarte tare și mi-am zis că dacă ea poate, trebuie să pot și eu. Spre sfârșitul anilor de liceu, după ce am făcut la școală anatomia, am început să realizez că e momentul să investesc mai mult în visul meu.

Ai fost la olimpiade?

Am fost, dar am fost un olimpic mediocru care a ajuns cel mai mult până la etapa județeană. După care, în clasa a XII-a am făcut o perioadă de timp meditație la anatomie și cam asta a fost pregătirea mea.

Dar de ce medicină militară?

Aveam de ales între medicină și medicină militară. M-a atras ideea de rigurozitate, nu neapărat de uniformă, dar mi s-a părut o castă puțin aparte față de restul medicinei, în general. Apoi, recunosc că era mult mai ușor din punct de vedere financiar pentru părinții mei, privind costurile legate de întreținerea unui copil student plecat din localitatea natală. Mi se asigura cazare, masă și o soldă lunară care nu era mare, dar pentru mine, la vârsta respectivă, în anul I de facultate era foarte bine primită pentru că banii de acasă erau puțini.

Ai intrat din prima?

Da, am intrat din prima. Am avut noroc. Cred că au fost 3 sau 4 pe loc și am intrat al doilea. Erau zece locuri în București și Târgu Mureș. Am ales să candidez la Târgu Mureș pentru că întâmplarea a făcut ca la momentul respectiv cineva de la noi din sat să lucreze în acel oraș și să mă poată primi câteva zile, pe perioada examenelor. A fost important pentru că nu m-am simțit singur atunci.

La București nu aveai pe nimeni?

La București probabil că aș fi găsit, dar comparând orașele, eu venind de la țară, m-am speriat puțin. Pentru mine Piteștiul era un oraș foarte mare, așa că Bucureștiul mi s-a părut intimidant. Așa că am ales Târgu Mureș.

Unde te-ai născut tu?

În județul Argeș, în localitatea Izvoru. Eu sunt chiar născut la țară spre deosebire de frații mei care s-au născut la oraș.

Tu te-ai născut la dispensarul din sat?

Nu chiar la dispensar, nu chiar în iesle 😂. Era un spital comunal care avea și maternitate și care după Revoluție a fost desființat. Pentru mama, la momentul nașterii, spitalul acela a fost cea mai apropiată unitate sanitară.

Tu ești cel mai mare dintre frați?

Nu, eu sunt mijlociul. Mai am o soră mai mare cu un an și un frate mai mic cu 3 ani.

Ce fac ei azi?

Nici unul nu a ales calea asta. Sora mea lucrează în domeniul economic, iar fratele meu în domeniul auto.

Părinții ce erau?

Părinții mei sunt absolvenți de liceu, nu intelectuali cu studii superioare. Tatăl meu a ars mai multe profesii, a anticipat cumva trendul actual de a face mai multe lucruri de-a lungul vieții. A fost primar în perioada comunistă, iar apoi a virat către silvicultură, ulterior reîntorcându-se în administrația locală. Mama a fost economistă.

Deci nu vii din familie de doctori. A fost un dezavantaj acesta?

Sunt avantaje și dezavantaje. Avantajul a fost o întărire a ideii de a reuși singur pentru că dacă aveam un background din punct de vedere al istoricului de familie în medicină sau dacă aveam mai mulți bani, poate că mi-ar fi fost mult mai ușor și poate că mă complăceam într-un alt context. Consider că acum fac ceea ce-mi doresc și încă fac ceea ce-mi place.

Tu ai fost acel copil de la țară, foarte muncitor, care și-a petrecut perioada liceului în internat…

Da, în internatul liceului. Îmi aduc aminte că în fiecare septembrie, la început de an, eram cel mai bronzat copil din clasă, iar diriga spunea: „Ia uitați-vă la Gheorghiță ce bronzat. Povestește-ne Gheorghiță, unde ai fost la mare?”. De unde mare, eu îmi petreceam vacanța acasă sau la bunici, tot la țară.

Îmi mai amintesc că la un moment dat s-a organizat o tabără la mare în care a mers și colegul meu de cameră din internat, care era și colegul meu de bancă în clasă și îmi amintesc cât de tare mi-am dorit și eu să merg. Nu am invidiat pe nimeni, dar mi-a părut foarte rău că nu am putut să merg și eu, mai ales după ce mi-a povestit Cosmin cât de mult v-ați distrat în acea tabără. Nu cred că era un efort foarte mare pentru părinții mei, dar eu nici măcar nu am comunicat cu ei din timp, gândindu-mă că o cheltuială în plus nu e bine venită.

Din internat plecai săptămânal acasă?

Da, în primul rând ca să ne luăm provizii, bani și mâncare.

Cum era viața în internat?

Erau lucruri bune și unele mai puțin bune. Dacă nu erai suficient de econom, riscai ca duminică seara când te întorceai de acasă să nu mai ai nici un ban pentru că erau foarte multe tentații. Lucrul acesta m-a responsabilizat și m-a disciplinat deoarece știam că dacă nu am grijă de banii primiți de acasă, alții nu mai sunt. Aveam colegi care cheltuiau toți banii într-o seară, iar apoi își sunau părinții să le spună că au fost furați. Eu nu puteam să fac asta, nu mă lăsa conștiința știind cât de mult munceau ei pentru acei bani.

Dar mai făceam și tâmpenii, nu vreau să pozez în îngeraș, mergeam la petreceri, mai aruncam cu pungi cu apă în trecători, făceam destule.

Eu abia cu mintea de acum realizez care a fost viața voastră. Pe vremea aceea noi vă invidiam că nu erați controlați non stop de părinți…

Voi erați niște privilegiați pentru că plecați de la școală și mergeați acasă unde părinții vă puneau masa. Pe de altă parte perioada aceea m-a pregătit pentru viață și pentru căminul studenției. Când am intrat în cămin la facultate nu mi s-a părut nimic nou și chiar mi-a plăcut foarte mult perioada aceea. Bine, am și cunoscut-o pe viitoarea mea soție încă din anul I, dar mi s-a părut mult mai frumos decât la liceu.

Cumva tu ai realizat că învățătura e cam singura ta șansă. Cum s-a întâmplat asta?

Nu aveam încotro. De acasă am observat singur că alte opțiuni nu prea sunt.

După rezidențiat ți-a fost greu să găsești post?

După absolvirea facultății pe care am terminat-o șef de promoție, a trebuit să candidez pe niște locuri de rezident scoase la concurs care erau separate de cele pe țară. Au fost doar vreo 10 locuri pe toate specialitățile.

10 pe boli infecțioase?

Nu, pe toate specialitățile. Toți absolvenții din țară de medicină militară se băteau pe cele 10 locuri de rezident: 1 la hematologie, unul la boli infecțioase, unul la neurologie și tot așa. Restul, care nu reușeau să ia o notă suficient de mare ca să-și aleagă una dintre specialități, făceau medicină de familie, adică ajungeau medici în unitățile militare. Eu mi-am dorit în facultate și am cochetat cu o specialitate chirurgicală, respectiv chirurgie generală însă, așa a fost să fie ca în anul în care eu am terminat facultatea nu a fost scos nici un loc pe nici o specialitate chirurgicală. Așa că mi-am restrâns opțiunile la două: neurologie și boli infecțioase. Am avut șansa să am a doua medie la rezidențiat și am putut să-mi aleg. Am ales boli infecțioase pentru că mi-am adus aminte de imaginea medicului de la sat care venea, dădea tratamentul și copilul se vindeca, ceea ce se plia foarte mult pe această nevoie.

După primul an de rezidențiat am constatat că specialitatea asta îmi place foarte mult și cred cumva că undeva există cineva care aranjează lucrurile și ne ghidează pașii către ceea ce ni se potrivește, nu către ceea ce ne dorim noi într-un moment sau altul al vieții.

Dar după rezidențiat ai avut dificultăți în a-ți găsi post? Că aici știu că e o problemă?

Eu am luat rezidențiatul pe boli infecțioase cu condiția să fac în București ca să mă pot dezvolta profesional. Eu nu mă gândeam neapărat ce fac cu postul pentru că, doar pentru faptul că eram afiliat unei instituții a Ministerului Apărării, trebuia să mi se găsească un loc undeva în țara asta. Nu era obligatoriu, dar era un stres în minus. Așa că obiectivul meu imediat era să ajung într-o instituție unde puteam să învăț și unde aveam acces la niște metode de diagnostic și tratament de ultimă generație. Iar asta am găsit la Institutul Matei Balș. Iar după rezidențiat, am fost angajat în secția de boli infecțioase a Spitalului Militar.

Nu te-ai gândit niciodată să pleci din țară?

Nu. Recunosc că sunt o persoană destul de comodă și mi-a ajuns cât am stat în internat și în căminul studențesc ca să mă mai aventurez. Sunt o persoană foarte sociabilă, nu-mi place să stau singur, iar faptul că sunt înconjurat de români și de persoane cunoscute îmi oferă un confort ce nu mă lasă să-mi doresc să plec în afară. Îmi doresc să plec în afară și am și făcut-o pentru perioade scurte, pentru cursuri și stagii, însă îmi doresc să reușesc aici, să fac ceva aici, nu în altă parte. După principiul „decât codaș la oraș, mai bine în satul tău fruntaș” 😀

Cumva România e satul tău 😀

Sper în continuare că putem fiecare dintre noi să facem lucruri bune aici.

Ce zic ai tăi? Sunt mândri?

Sunt foarte mândri. Cred că am reușit să le răsplătesc efortul lor pe care l-au depus de-a lungul anilor pentru mine. Eu acum, ca părinte, mă pun în poziția lor și sper că faptul că au un copil independent care reușește să progreseze, le oferă mulțumire.

Cum ai cunoscut-o pe soția ta?

În primul an de facultate, ceea ce înseamnă că suntem împreună de 19 ani. Ea era studentă în același an, la medicină generală, dar într-o altă serie de limba română. Fiind la Târgu Mureș erau două serii cu predare în limba română și una cu predare în limba maghiară. Cred că din întâmplare am încurcat orele de lucrări practice. Eu m-am dus mai devreme cu o oră și am intrat într-o mare clasă cu oameni pe care nu îi cunoșteam și așa m-a remarcat ea. Eu nu am avut timp să o văd pentru că am intrat și am ieșit imediat. Am cunoscut-o apoi printr-o împrejurare la una dintre petrecerile studențești. Am simțit că este tiparul persoanei pe care aș vrea să o cunosc mai bine, dar pentru că eram destul de timid, i-am propus să ieșim la plimbare a doua zi. Azi ar părea cam ciudată abordarea. Ulterior mi-a spus că s-a gândit că nu va mai ieși cu mine pentru că nu vorbeam, eram foarte timid și încercam să-mi aleg fiecare cuvânt ca să dea bine.

Aveți doi copii?

Da, un băiat de nouă ani și jumătate și o fetiță de patru ani și jumătate. Sunt doi copii pe care ni i-am dorit foarte mult care ne umplu viața de culoare.