Fantastica aventură în jurul lumii a unei fetițe de 9 ani. Cum arată viața Mayei și a mamei sale după ce au vizitat 40 de țări cu rucsacul în spate?

Cezarina este mamă. Iar job-ul acesta este unul full-time. Însă nu a vrut să intre în definiția clasică a mamei care are grijă de copilul său. Atunci când s-a născut Maya, și-a dorit să îi ofere o altfel de educație. Să o ajute să învețe diversitatea, toleranța, creativitatea, respectul … având în spate un rucsac de călătorie. Așa că, înainte ca Maya să intre la școală au plecat într-o aventură de un an în jurul lumii. Au văzut deja 40 de țări. Astăzi Maya are deja nouă ani, iar locul său preferat este Siria. Visează să rătăcească prin pădurile de la Palmyra și își dorește să beai ceai cu beduinii.

Cezarina este lingvistă. Însă pasiunea pentru travel a fost cea care i-a schimbat viața. Lucrează în industrie încă din 2005, când a început cu Egiptul. Iar de ceva ani organizează vacanțele celor care vor să cunoască adevărata față a Marocului.

Astăzi, întoarsă din călătorie, Cezarina ne oferă ocazia să experimentăm Marocul și Iordania altfel. Să luăm cina cu o personalitate locală. Să vizităm un târg local. Sau să avem o defilare privată de kaftane. Boots and Roses oferă experiențe personalizate pentru cei care vor să cunoască cele două țări. Însă cine sunt oamenii care aleg un astfel de serviciu? Și ce propuneri sunt incluse cel mai des în itinerariile lor? Dar mai ales cum a fost anul în care au visat lumea? Și cum a trăit Maya viața nomadă din acel an? Aflăm chiar de la Cezarina, în interviul de mai jos:

Care a fost momentul în care v-ați decis să vă faceți bagajele și să plecați în lume?

Cred că așa ne-am născut. E un soi de transhumanță modernă, călătoritul. Numai că nu mai migrăm în căutarea hranei, ci a experiențelor și a cunoașterii. Călătoria noastră de aproape un an a fost un gând frumos după venirea pe lume a Mayei. El a prins aripi cu patru ani înaintea plecării, atunci când am pus osul la treabă să fac rost de bugetul necesar unei asemenea extravaganțe. Au fost patru ani de muncă intensă, dar motivantă.

Dar ce a însemnat această decizie pentru voi ca familie?

Având un țel așa măreț, am fost nevoite să fim mai riguroase și mai chibzuite în multe privințe. Am învățat că putem trăi și fără gadgeturi sau rochii sofisticate sau că mâncarea cea mai buna este cea gătită în casă. Maya a fost foarte înțelegătoare și cred că a fost o experiență formatoare. Acum, când are aproape nouă ani, mă bucur să o aud că nu contează dacă încălțările sau hainele nu sunt noi. Iată un beneficiu al acestei călătorii câștigat chiar înaintea călătoriei în sine.

Ce crezi că a învățat Maya din toate aceste aventuri?

Maya trăise deja în Maroc trei ani și jumătate, într-o comunitate foarte cosmopolită. Iar experiența Marocului împreună cu cele din călătorie au format un copil deschis la nou, tolerant, cu picioarele pe pământ, cu un apetit debordant pentru aventură și explorare. A învățat că deși suntem cu toții diferiți, în fond suntem toți la fel. Acum știe că lumea e diversă și frumoasă, dar și în mare pericol dacă nu devenim mai responsabili față de natură și de valorile culturale. A învățat că poți fi fericit cu foarte puțin și că nimic nu este întâmplător.

Mulți părinți se plâng că este greu să călătorească cu copilul atunci când este mic … la tine cum a fost?

Știți vorba aceea: “Cum îi crești așa îi ai”? Copiii sunt un material foarte ușor modelabil. Însă, din păcate, mulți părinți nu le stimulează suficient capacitatea de adaptabilitate. Când pornești de la premisa că cel mic nu se va adapta în anumite condiții, șansele lui de a se adapta scad considerabil.

Pe de altă parte, prima experiență din aventura noastră a fost Nepalul. Recunosc, și eu am avut temeri în privința trekking-ului de zece zile prin Annapurna. Am luat un cărăuș cu noi în cazul în care Maya care avea doar șase ani la vremea aceea nu făcea față efortului. Dar nu i-am dezvăluit motivul real pentru care Imra ne însoțea, ea credea că acesta este cu noi în călătorie pentru a o ajuta pe mama cu rucsacul (râde).

Timp de zece zile, Maya a fost mereu în fruntea “plutonului”, nicio clipă nu a cerut ajutor. Sunt convinsă că dacă ar fi știut că Imra era acolo în mod special pentru ea, ar fi profitat de situație și i-ar fi stat moț în spate tot traseul. Nepalul a fost testul de toleranță care a dat undă verde la tot ce a urmat. Totul a mers ca uns, fără incidente, mârâieli, indigestii sau crize de isterie.

Citește și: “Hai să lăsăm totul și să plecăm”. Doi tineri și-au dat demisia și au plecat în lume cu copilul lor. Astăzi, cel mic a văzut peste 24 țări la nici 3 ani. Cum au reușit?

Dar cât de ușor i-a fost să se adapteze la această viață nomadă?

Întrebarea este, mai degrabă, cât de greu i-a fost Mayei să se readapteze la viața cotidiană după călătorie. Aici au fost ceva dificultăți. Nu imediat, dar după vreo lună, două, previzibilitatea rutinei îi stătea în gât (râde).

Serios, a fost mult mai greu acasă decât atunci când eram pe drumuri. După ce am ajuns aici, intra în sevraj, necesita o doză de adrenalină. În călătorie, totul a decurs natural, fără hopuri sau provocări. A fost neașteptat de ușor.

Atunci când s-a întors acasă cum a povestit toată această aventură?

Copiii nu conștientizează intensitatea sau excepționalitatea experiențelor de această natură, așa că nu se fălesc cu ele, cum am face noi, adulții. Dacă o întreba cineva, atunci le povestea, dar nu aducea niciodată în discuție această călătorie. Pentru ea, așa a fost cursul natural al vieții. Cred că mai mult auzindu-mă pe mine sau pe cei din jur vorbind cu entuziasm despre călătoria noastră, a înțeles cât de norocoasă a fost. Dar e ceva mai mult indus. La fața locului, a trăit totul ca și cum s-ar fi născut acolo.

Care a fost prima destinație?

Noi spunem că Nepalul, deși am stat câteva zile și în Dubai în drum spre Kathmandu. Maya se gândește cu mult drag la munții și satele din Nepal. Îți recunosc: speră să ne întoarcem cât mai curând.

Prin ce țări ați fost?

În aceasta călătorie am mai fost în India, Malaiezia, Vietnam, Argentina, Chile, Bolivia, Peru, Etiopia și Tanzania.

Cum le-ați ales?

De-a lungul vieții citim și auzim vorbindu-se despre multe fenomene, locuri și obiceiuri care ni se par exotice, ireale sau legendare și pe care visăm să le vedem, să le trăim sau să le gustăm într-o bună zi. Cam pe acest principiu am ales destinațiile: proverbiala Patagonie, inaccesibila Himalaye, fascinantele triburi etiopiene, sălbatica savană, gastronomia vietnameză, culorile Indiei, deșertul Uyuni, vestigiile civilizației incașe, ca sa numesc numai câteva. Totodată, am căutat să ieșim cât mai mult din zona de confort, să ne depășim limitele și să învățam lucruri noi.

Unde v-a plăcut cel mai mult?

Deși nu părem (râde), suntem două gurmande incurabile, iar răsfățul gastronomic e primordial oriunde ne-am afla. Din acest motiv, Vietnamul este pe primul loc.

Și care este țara sau orașul care vi s-a părut cel mai child friendly?

Nu știu ce se înțelege prin termenul child friendly. Daca te referi la parcuri de distracții și cluburi pentru copii, atunci cred că nu foarte multe țări din cele vizitate pot fi încadrate în această categorie. Dacă prin child friendly înțelegi atitudinea caldă a oamenilor față de copii, la diversitatea uimitoare a naturii, un parc de distracții în sine, atunci toate țările au fost extrem de child friendly. Peste tot Maya s-a simțit în siguranță și în centrul atenției.

Unde ați întâlnit cei mai interesanți oameni?

Ne-am făcut prieteni peste tot, dar cel mai tare ne-am atașat de 2 familii: una din Bolivia și alta din Vietnam.

Ce ați învățat de la ei?

De la cei din Bolivia am învățat spaniolă, iar de la cei din Vietnam am învățat secretul ospitalității.

Este ceva ce i-ați învățat voi pe ei?

Îmi place să cred că am fost ambasadori buni ai României și că i-am făcut un pic curioși să cunoască ținutul din care venim.

Dacă ar fi o destinație pe care să ne-o recomanzi, care ar fi aceea? Și de ce?

Etiopia, care prin depresiunea Dallol, vulcanul Erta Ale, bisericile monolit din Lalibela și Valea Omo, ne-a dezvăluit o lume desprinsă parcă din alt mileniu. A fost, realmente, o călătorie atât în spațiu, cât și în timp.

Acum prin Boots and Roses organizezi vacanțe personalizate în funcție de nevoile și cerințele oamenilor, cum merge acest business?

Este un proiect care își propune promovarea unei modalități diferite de a călători și de a descoperi alte culturi prin experiențe imersive. Momentan propunem două destinații: Marocul și Iordania.

Povestește-ne puțin workflow-ul …

Lucrăm în general cu clienți anglofoni, prin recomandări. Sunt călători experimentați în căutarea unor experiențe autentice, ieșite un pic din tiparele obișnuite ale agențiilor de turism. În funcție de interesele și de profilul clienților, itinerariile sunt un mix echilibrat între turism cultural, experiențe gastronomice, interacțiune cu localnicii și activități în aer liber. Ca fini cunoscători ai acestor destinații, propunem alternative de cazare în spații exclusiviste și cu servicii personalizate. Deviza noastră este: fiecare călătorie este o experiență unică și personală.

Ce își doresc cei mai mulți oameni care vin la voi?

Experiențe și activități care să le permită interacțiunea nemijlocită cu comunitățile locale, dincolo de limitările turismului de masă.

Și ce le recomandați voi cel mai des?

Hmmmm … îți dau câteva exemple: o cină cu o personalitate locală, o incursiune în atmosfera trepidantă a unui târg rural, un atelier artizanal, un curs de gastronomie, o defilare privată de kaftane. Putem organiza cam orice în funcție de buget și de imaginație.

Și la final, spune-ne de ce ar trebui să călătorim 😃

Sunt o mie de motive pentru care ar trebui să călătorim și niciunul pentru care ar trebui să nu o facem. Călătoriile sunt experiențe transformaționale care ne lărgesc orizontul și ne apropie mai mult de ceilalți.

Dacă vrei să te convingi că merită să încerci o călătorie împreună cu Boots and Roses, îți mai arătăm câteva poze din călătoriile Cezarinei și ale Mayei: