Nu este simplu să acceptăm că o persoană dragă se confruntă cu depresia și ne putem simți neputincioși sau copleșiți. Primul pas este să acceptăm că această problemă este reală și să ne informăm în privința bolilor mintale pentru a ne elibera de orice mituri dăunătoare legate de astfel de probleme. Nu există un singur comportament eficient când vrem să ajutăm un partener cu depresie, dar putem întreprinde o serie de acțiuni pentru a-l sprijini. Iată câteva dintre ele.
Simptomele depresiei
Depresia se poate manifesta diferit de la o persoană la alta, însă există trăsături general valabile atât la nivel psihic cât și fizic: scăderea nivelului general de energie, indispoziție, scăderea interesului pentru orice activitate, dificultăți de a lua o decizie, oboseală, memorie slăbită, gânduri predominant negative, dificultăți de relaxare, tulburarea apetitului alimentar, dureri de cap, musculare, dificultăți de concentrare și altele.
Toate aceste simptome vor influența relația și vor fi avea un impact și asupra partenerului de cuplu. Acesta se poate confrunta cu disponibilitatea scăzută a partenerului afectat de depresie, cu un volum mai mare de responsabilități de dus, se poate simți la rându-i îngrijorat, împovărat sau neputincios. Cu toate acestea, el poate oferi ajutor unui partener cu depresie și poate contribui în mod real la depășirea acestui moment de criză.
Depresia nu este o alegere
Primul pas al ajutorului este dobândirea unei perspective corecte asupra situației: cel afectat de depresie nu alege să treacă prin asta, nu refuză din rea voință să participe la activități, nu dorește să fie retras și lipsit de energie, ci are o dificultate reală. Atunci când înțelegem acest aspect, putem să-l privim cu ochii compasiunii și să observăm vulnerabilitatea din spatele comportamentului unui partener cu depresie.
Recomand spre lectură cartea „Câteva motive să iubești viața” a lui Matt Haig, autor care la rândul său s-a confruntat cu depresia. Acesta enumeră, printre altele, lucruri pe care le spunem oamenilor cu depresie, dar nu și altora aflați în situații care le amenință viața, precum: „Da, da, piciorul tău este în flăcări, dar dacă vorbești despre asta tot timpul n-o să te ajute cu nimic, nu crezi?” sau „Ah, meningită. Haide, mintea le biruie pe toate” sau „Haide, știu că ai tuberculoză, dar putea fi mai rău. Măcar nu a murit nimeni.” Ne oferă o perspectivă asupra modului în care astfel de mesaje ajung la cineva care traversează un episod depresiv.
Experiența depresiei
Următorul pas important este să încercăm să descoperim experiența interioară a partenerului cu depresie. Putem pune întrebări despre cum se simte, să-l lăsăm să ne vorbească despre neputința, teama, lipsa sa de încredere, adoptând o poziție empatică și conștientizând că simplul fapt de a-l asculta, creează o conexiune, transmite mesajul „aud că te simți pe fundul prăpastiei și acest loc este întunecat, dar sunt chiar aici, lângă tine, ținându-te de mână și te însoțesc în această experiență.”
Odată ce putem face pași în direcția aceasta, experiența depresiei nu va mai părea atât de înfricoșătoare, deoarece cineva este acolo, înțelegând prin ce trece.
Citește și: Provocarea Carlei sau cum să ieși din depresie severă cu ajutorul unui câine
„Cel mai dificil îmi era să mă simt o povară pentru toată lumea. Nu era suficient că mă simțeam un ratat lipsit de valoare, ci eram martor la chinul celor din jur… provocat de starea mea. Știu că îi spuneam soției mele «Meriți pe cineva mai bun», iar părinților mei că îmi pare rău că au un astfel de fiu. În timp ce trăiam în suferință mă simțeam complet deconectat de mine și cei din jur. Nu mai exista nimic în afara suferinței. Am început să iau tratament medicamentos și sincer, cred că cel mai mult mă ajuta faptul că soția mea trăgea de mine dimineața să alergăm împreună. La început cu chinuri groaznice, iar azi, 4 ani mai târziu, un obicei de care nu mă dezic orice ar fi. Sportul m-a salvat, și faptul că soția mea nu a renunțat la mine,” povestește Claudiu, 39 de ani din București.
Citește continuarea articolului, aici