Cercetătorii de la Universitatea din Bath, Marea Britanie, au prezentat în revista Nature rezultatele unui studiu în urma căruia au reuşit să obţină şoareci sănătoşi printr-un proces de fertilizare care nu a presupus prezenţa unui ovul. Acesta pare să fie primul pas înspre obţinerea unei soluţii pentru speciile aflate pe cale de dispariţie, dar şi o soluţie pentru cuplurile sterile.
Studiul spune că prezenţa ovulului, care era considerată de către comunitatea ştiinţifică drept obligatorie, este facultativă în procesul de fertilizare şi că alte celule, spre exemplu ale pielii, îi pot lua locul.
„Munca noastră pune sub semnul întrebării convingerea ştiinţifică, dobândită încă de pe vremea în care primii cercetătorii au observat ovulele în 1827 şi procesul de fertilizare 50 de ani mai târziu, că numai un ovul poate fi fertilizat de spermatozoid ducând la naşterea unui mamifer”, a spus Tony Perry, şeful echipei care a lucrat la acest proiect.
Nu este pentru prima oară când se lucrează la tehnici neconvenţionale de fertilizare, dar este prima oară când se obţin pui vii şi sănătoşi, care apoi se reproduc – studiul spune că şoarecii rezultaţi prin această procedură sunt deja la a 3-a generaţie şi că toţi urmaşii au fost sănătoşi.
Studiul precizează totuşi că numai 1 din 4 embrioni au supravieţuit devenind adulţi sănătoşi capabili de reproducere. Totuşi, încă nu se ştiu suficiente despre această tehnică revoluţionară.
Perfectarea acestei proceduri ar însemna o nouă şansă la maternitate pentru femeile care s-au născut sau au devenit sterile (inclusiv pentru cele care şi-au pierdut capacitatea de a ovula în urma tratamentelor de chimioterapie).