Festivalul Glastonbury se va ţine în alt loc la fiecare 5 ani - LIFE.ro
Sari la conținut

Festivalul Glastonbury se va muta „o dată la cinci ani”, iar ediţia din 2019 ar putea fi organizată într-o zonă din Midlands, o regiune din centrul Angliei, aflată la o distanţă de 160 de kilometri faţă de Worthy Farm – ferma în care este organizat în mod tradiţional acest eveniment muzical -, pentru a proteja situl principal al festivalului, au anunţat organizatorii, citaţi de BBC şi preluaţi de News.ro.

Michael Eavis, fondatorul festivalului, a spus că noul sit va fi folosit o dată la cinci ani pentru a proteja terenul fermei sale, contribuind astfel la reîmprospătarea solurilor.

Plănuiesc mutarea concertelor, însă ar fi o pierdere uriaşă pentru comitatul Somerset dacă ne-am muta acolo definitiv”, a spus Michael Eavis.

Un plan de a muta festivalul pe proprietatea Longleat a fost de asemenea luat în considerare, însă proprietarii acelui teren din comitatul Wiltshire au refuzat oferta organizatorilor.

Avem un produs minunat pe care îl realizăm în fiecare an şi putem să îl facem aproape oriunde. Îmi iubesc ferma… aş putea să mut festivalul în altă parte în cele din urmă. Cei mai mulţi oameni sunt de partea mea şi asta e minunat. Glastonbury este un stimul minunat pentru tot comitatul Somerset şi chiar dincolo de el. Nu vreau să îl pierd pentru totdeauna”, a adăugat Michael Eavis.

Înfiinţat de  Michael Eavis, Festivalul de la Glastonbury este un eveniment muzical care se desfăşoară anual, timp de cinci zile, în comitatul Somerset din regiunea South West din Anglia. Prima ediţie a evenimentului a avut loc în 1970, când Michael Eavis a organizat un mic concert pe terenul fermei sale, cu scopul de a-şi plăti din biletele vândute rata la bancă.

Cu sprijinul soţiei sale, Jean, şi al fiicei lor, Emily, Michael Eavis a transformat evenimentul dintr-un show de mici dimensiuni, care se adresa hipioţilor, într-un festival de amploare, la care asistă peste 175.000 de spectatori în fiecare an.

Glastonbury Festival a avut loc cu întreruperi din 1970 până în 1981; după 1981,  fost organizat în fiecare an.

David Bowie, The Who, The Kinks, T-Rex, Chemical Brothers, Massive Attack, Oasis, The Cure, Pulp, Radiohead, Robbie Williams, Blur, Manic Street Preachers, Pet Shop Boys, Rod Stewart, Franz Ferdinand, Paul McCartney, The Killers sunt doar câteva nume care au urcat pe scena de la Glastonbury.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora