Filarmonica „George Enescu“ închide stagiunea şi o anunţă pe următoarea - LIFE.ro
Sari la conținut

Orchestra simfonică a Filarmonicii bucureştene, dirijorul german Gerd Schaller şi pianistul israelian Alon Goldstein închid stagiunea pe 1 iulie cu un program care cuprinde Concertul nr. 5 «Imperialul» şi  Simfonia nr. 7 de Bruckner.

Pregătirile pentru stagiunea viitoare sunt gata deja. Au fost anunţate primele concerte din luna octombrie care vor prezenta primul act din Parsifal de Richard Wagner.

Proiectul „Parsifal la Filarmonica «George Enescu» din Bucureşti”, într-o originală versiune semiscenică de concepţie proprie, aparţine maestrului Christian Badea, unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai apreciaţi dirijori de operă din lume. Demersul a început în primăvara anului trecut, cu concursul aceleiaşi  Orchestre simfonice, al Corului Filarmonicii „George Enescu”, al soliştiilor Stefan Vinke – Parsifal, Eric Halfvarson – Gurnemanz, Perencz Béla – Amfortas şi al actriţaei Maia Morgenstern – Kundry. Dirijorul Christian Badea a prezentat integral în concert cel de al treilea act al capodoperei wagneriene denumită de compozitorul ei O piesă de festival pentru sfinţirea scenei. Succesul uriaş la public a determinat continuarea proiectului.

Prin urmare, în zilele de 7 şi 8 octombrie 2016, sunt anunţate deja două concerte-spectacol cu actul I din opera Parsifal. Sub bagheta maestrului Christian Badea se vor afla orchestra şi corul Filarmonicii «George Enescu» şi soliştii invitaţi Ştefan Vinke (Parsifal), Eric Halfvarson (Gurnemanz), Petra Lang (Kundry), Bela Perencz (Amfortas), unii dintre cei mai mari interpreţi wagnerieni ai momentului.

„Wagner se cântă foarte rar în România. Nu există o tradiţie în acest sens şi nici o şcoală de canto care să formeze solişti pentru acest repertoriu. Dar am constatat cu bucurie că există un potenţial de afinitate muzicală şi stilistică deosebită a orchestrei şi corului Filarmonicii cu muzica lui Wagner”, a declarat dirijorul.

Fără îndoială, deschiderea stagiunii 2016 – 2017 în octombrie, va fi un eveniment de aristocratică ţinută, la nivelul marilor scene muzicale ale lumii. Să ne aducem aminte de concertul cu Parsifal Actul III, un spectacol copleşitor, realizat anul trecut în aceeaşi regie şi sub aceeaşi baghetă: maestrul Christian Badea”, a precizat directorul Filarmonicii George Enescu, Andrei Dimitriu. 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora