Filme de Oscar. Care sunt filmele câştigătoare în ultimii 10 ani - LIFE.ro
Mergi la conținut

Filme de Oscar. Care sunt filmele câştigătoare în ultimii 10 ani

Emoţii mai mari ca acum n-am avut niciodată la Oscar. Colectiv este nominalizat la 2 categorii: Cel mai bun documentar şi Cel mai bun film internaţional. Până aflăm însă dacă va câştiga sau nu, ne putem delecta cu alte filme de Oscar.
Share this article

Nu mai sunt evenimentele culturale ca pe vremuri, dar nerăbdarea şi emoţia rămâne ori de câte ori se apropie unul de prestigiu. Oscarurile din acest an vor fi şi ele atipice, dar vor fi. Ceremonia de decernare a premiilor Oscar 2021 va avea loc pe 25 aprilie, la Los Angeles şi va fi difuzată în peste 225 de ţări şi teritorii. Iar emoţii mai mari ca acum n-am avut niciodată având în vedere că documentarul Colectiv este nominalizat la 2 categorii: Cel mai bun documentar şi Cel mai bun film internaţional. Până aflăm însă dacă va câştiga sau nu, ne putem delecta cu alte filme de Oscar. Am făcut o listă cu cele câştigătoare în ultimii 10 ani.

Parasite (Parazit), Cel mai bun film, Oscar 2020

Producţia sud-coreeană este un amestec de comedie neagră cu thriller şi prezintă povestea unei familii sărace ai cărei membri pun la cale un plan pentru a urca pe scara socială şi ca să ajungă să depăşească problemele financiare. Pelicula este însă mai mult de atât, este o reflecţie a inechităţii sociale şi a luptei de clasă extrem de prezente în mai toate colţurile lumii. Parazit este primul film realizat într-o altă limbă decât engleza care a câştigat titlul de Cel mai bun film la Oscar. De altfel, echipa a plecat acasă cu 4 premii din cele 6 categorii la care a fost nominalizată.

Green Book (O prietenie pe viaţă), Cel mai bun film, Oscar 2019

Filmul biografic prezintă povestea reală a lui Tony Lip, un bodyguard cu rădăcini italiene și Don Shirley, un pianist afro-american. Cel din urmă pleacă la începutul anilor `60 într-un turneu prin sudul țării și are nevoie de un şofer, motiv pentru care îl angajează pe Tony. În drumurile lor au de înfruntat o mulţime de prejudecăţi şi atitudine rasiste, toate reuşind să îi apropie pe cei 2 şi dând naştere unei prietenii improbabile până atunci prin prisma rădăcinilor şi educaţiei lor.

The Shape of Water (Forma apei), Cel mai bun film, Oscar 2018

Filmul regizat de Guillermo Del Toro este o poveste fantastică din care nu lipsesc romantismul şi elementele dramatice. Acţiunea se petrece în timpul Războiului Rece, în America anilor `60, când o angajată a unui laborator guvernamental descoperă un experiment secret, un om-amfibie capabil să înţeleagă emoţiile, dar şi limbajul semnelor. Comunicarea dintre cei 2 evoluează şi curiozitatea se transformă într-o dragoste imposibilă.

Moonlight (În lumina lunii), Cel mai bun film, Oscar 2017

Drama independentă este o poveste atemporală despre descoperirea de sine şi legăturile dintre oameni. Filmul prezintă drumul unui tânăr american de culoare, din primii ani de viaţă şi până la maturitate, cu personajele şi experienţele care îi influenţează pozitiv sau negativ parcursul şi dezvoltarea emoţională şi socială. Este o poveste despre traume, lipsă de dragoste şi modele care îţi pot schimba viaţa, despre abuzuri şi stigmatizare. Nu este un film uşor de urmărit pentru că este genul care te pune pe gânduri şi îţi ridică multe semne de întrebare, dar este un film necesar pentru noi toţi, cei prezenţi în societăţi în care lipsa de empatie naşte monştri.

Spotlight, Cel mai bun film, Oscar 2016

Câştigătorul din 2016 la Oscar este un alt film biografic cu o poveste sfâşietoare. Pelicula are în prim-plan ancheta jurnalistică a celor de la Boston Globe pe tema abuzurilor sexuale comise de mai mulţi preoţi catoloci asupra unor copii proveniţi din familii vulnerabile şi muşamalizarea acestora de către mai-marii Bisericii Catolice. Dezvălurile jurnaliştilor au dus la o reacţie în lanţ şi dezvăluri similare cu cele descoperite de ei au fost făcute în peste 200 de oraşe din întreaga lume.


Birdman (Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei), Cel mai bun film, Oscar 2015

Comedia neagră a lui Iñárritu pune în vitrină o serie largă de lupte interioare ale unor personaje diferite, dar cu trăsături la fel de puternice. Găsim în film de toate, de la dependenţi, prejudecăţi şi frustrări la alter ego, narcisism şi vanitate. Povestea unui fost star al filmelor cu supereroi care încearcă să regăsească gloria de altădată este o călătorie prin crizele existenţiale ale personajelor şi prin crizele care lovesc zi de zi o societate cu valori în continuă schimbare.

12 ani de sclavie, Cel mai bun film, Oscar 2014

Drama istorică se bazează pe autobiografia lui Solomon Northup, un american de culoare răpit de pe străzile New York-ului şi vândut ca sclav pe o plantaţie din Louisiana. Întâmplările prin care a fost nevoit să treacă violonistul sunt cutremurătoare. Este umilit, torturat, este nevoit să mintă, să fure şi să tortureze la rândul lui ca să poată supravieţui şi este martorul a numeroase crime. Cu toate astea, dorul şi dragostea pentru familia rămasă departe îi dă puterea să îndure tot şi să caute constant o portiţă de scăpare. 12 ani de sclavie este un film tulburător, mai ales dacă nu pierzi din vedere realitatea întâmplărilor.

Argo, Cel mai bun film, Oscar 2013

Thrillerul regizat de Ben Affleck este o adaptare a cărţii The Master of Disguise, scrisă de agentul CIA Tony Mendez, care detaliază salvarea a 6 diplomaţi americani din Teheran în timpul Crizei ostaticilor din Iran, din 1979. Deşi, dacă ştii momentul, ştii şi deznodământul, pelicula este construită atât de bine încât te ţine cu sufletul la gură pe tot parcursul ei. Este un film plin de tensiune, dar mai ales de emoţie.

Artistul, Cel mai bun film, Oscar 2012

N-ai fi crezut că un film mut alb-negru mai poate aduce oameni în sala de cinema în secolul XX. Şi totuşi, Artistul nu doar că a făcut asta, dar a şi luat 5 premii Oscar la gala din 2012. Comedia dramatică aduce pe marile ecrane o poveste de dragoste începută la sfârşitul anilor `20 de un star al filmelor mute, acum în declin şi o starletă în ascensiune. Sentimentele celor 2 nu sunt însă de ajuns, iar filmul ne duce printr-o gamă complexă de emoţii într-o poveste nemuritoare şi mereu actuală.

Discursul regelui, Cel mai bun film, Oscar 2011

Drama istorică regizată de Tom Hooper prezintă povestea regelui George al VI-lea care apelează la un specialist în logopedie care să-l ajute să scape de bâlbâiala accentuată. Provenind din medii complet diferite şi cu atitudini la pol opus, cei 2 reuşesc în timpul şedinţelor să pună bazele unei prietenii sincere şi puternice. Povestea inspirată din realitate este fascinantă, iar actorii sunt magistrali.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora