Filmul cu cele mai multe trofee la Gala Premiilor Goya
În urmă cu ceva timp scriam aici că unul dintre filmele cu cele mai mari şanse la cea de-a 32-a ediţie a Premiilor Goya este „Handia”, o dramă istorică emoţionantă inspirată de evenimente reale, ce aduce în lumină viaţa dură a nebunilor circari de la jumătatea secolului al XIX-lea.
Şi iată că premiile Goya (versiunea spaniolă a Oscarurilor) au fost decernate în acest weekend, la Marriott Auditorium din Madrid, iar cel mai premiat film a fost „Handia”. Pelicula, regizată de Jon Garano şi Jose Mari Goenaga – ce descrie ”un univers neliniştit, complex, subtil, emoţionant şi adevărat” (El País) şi în care joacă actori ca Emily Mortimer (“The Newsroom”), Patricia Clarkson (“House of Cards”) şi Bill Nighy (“Harry Potter”) – a primit nu mai puţin de 10 premii din 13 nominalizări (”cel mai bun scenariu original”, ”coloană sonoră”, ”actor debutant” (Eneko Sagardoy), ”costume”, ”imagine”, ”regie de producţie”, ”regie artistică”, ”machiaj şi coafură”, ”efecte speciale şi montaj”).
Printre câştigătoarele râvnitelor premii s-au aflat însă şi alte pelicule cărora critica de film le dădea mari şanse la Goya.
„La librería„, de Isabel Coxet – despre o văduvă dintr-un sat englezesc din anii 1950 care decide să deschidă o librărie în ciuda opoziţiei localnicilor – a fost recompensat cu trei premii Goya din 12 nominalizări (pentru „cel mai bun film”, „cel mai bun regizor” şi „cel mai bun scenariu adaptat”).
Filmul chilian ”Una mujer fantástica”, de Sebastián Lelio – despre un transexual care luptă să-şi apere identitatea sexuală – a câştigat premiul Goya pentru ”cel mai bun film ibero-american”.
Filmul suedez “The Square‘, regizat de Ruben Ostlund – ce aduce în lumină un subiect interesant, efectul de martor (cu cât există mai mulţi martori, cu atât sunt mai puţine şanse ca victima să fie ajutată) -, a primit premiul Goya pentru “cel mai bun film european”.
„Cea mai bună actriţă debutantă” a fost numită Bruna Cusí, pentru interpretarea din filmul “Verano 1993”, în timp ce regizoarea acestui film, Carla Simón, a fost recompensată cu premiul pentru „cel mai bun debut regizoral”.
”Cea mai bună actriţă” a fost declarată Nathalie Poza, pentru rolul din „No se decir adios” iar ”cel mai bun actor” a fost desemnat Javier Gutierrez, pentru rolul scriitorului din filmul lui Manuel Martín Cuenca, „El autor”.
Actriţa Marisa Paredes, în vârstă de 71 de ani, una dintre actriţele preferate ale cineastului Pedro Almodóvar, care a jucat în filme precum „La vita e bella”, de Roberto Benigni sau „Todo sobre mi madre” , de Almodóvar – a fost recompensată cu Premiul Onorific Goya.