Filmul de animaţie „Ţestoasa Roşie”, în cinematografele româneşti
„Ţestoasa Roşie” (La Tortue Rouge), film de animaţie selecţionat în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes 2016 şi distins cu Premiul Special al Juriului, se lansează în cinematografele din România în 16 decembrie.
Filmul este regizat de Michael Dudok de Wit, regizor care a primit un Oscar şi un premiu BAFTA pentru „Cel mai bun scurtmetraj de animaţie” (Father and Daughter, 2000). „Ţestoasa Roşie” (La Tortue Rouge) este primul lungmetraj al acestui regizor şi urmăreşte firul epic al momentelor marcante din viaţa unui om. Scenariul este realizat din perspectiva unui bărbat care naufragiază pe o insulă tropicală populată de ţestoase, crabi şi păsări…
„Ţestoasa de mare e solitară, paşnică şi dispare perioade îndelungate în adâncurile oceanului infinit. Ne dă impresia că e nemuritoare. Culoarea roşu intens i se potriveşte şi o face să fie mai vizibilă. Ne-am gândit mult până unde să păstrăm misterul. În filmele marca Ghibli, de exemplu, cred că misterul are un rol bine folosit. Desigur că misterul poate fi fantastic, dar nu trebuie să mergem atât de departe încât să-l deconecteze pe spectator de la poveste. E nevoie de subtilitate… Şi asta, fără cuvinte, pentru că filmul nu are dialoguri. E atât de simplu să exprimi idei prin intermediul replicilor, dar sunt şi alte căi de a o face, desigur. Mă gândesc mai ales la comportamentul personajelor, la muzică şi la montaj. Iar în absenţa dialogului, sunetul respiraţiei personajelor devine mai expresiv “, spunea Michael Dudok de Wit despre filmul său.
„Testoasa Roşie” este o co-producţie Franţa-Belgia-Japonia şi este distribuit în România de Independenţa Film.