Filmul „Lion”, bazat pe o emoţionantă poveste reală, intră în cinematografe pe 20 ianuarie
Filmul „Lion” (Saroo: Drumul spre casă), bazat pe o emoţionantă poveste reală a unui băieţel de 5 ani, va rula în cinematografe din 20 ianuarie. „Lion” este adaptarea cinematografică a cărţii „A Long Way Home” de Saroo Brierley.
Cine este Saroo? Este autorul acestei cărţi, dar şi băieţelul în vârstă de 5 ani care se rătăceşte de fratele său şi ajunge într-un tren care-l poartă de-a lungul Indiei la mii de kilometri depărtare de casă şi de familie. Micuţul trebuie să înveţe să supravieţuiască singur în Calcutta, înainte de a fi adoptat de către un cuplu australian. Douăzeci de ani mai târziu, bântuit de frânturi de amintiri, dar foarte hotărât să îşi găsească adevăratele origini, Saroo porneşte într-o călătorie în care, cu ajutorul Google Earth, regăseşte drumul spre casă.
Dev Patel, care îl interpretează pe Saroo îşi demonstrează forţa actoricească şi abilitatea de a interpreta un rol dramatic până la lacrimi. Filmul „Lion” a avut 4 nominalizări la Globurile de Aur 2017: pentru cel mai bun film/dramă, pentru cea mai bună coloană sonoră, pentru cel mai bun actor într-un rol secundar într-un lungmetraj (Dev Patel), pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar într-un lungmetraj (Nicole Kidman).
Producătorii şi regizorul filmului „Lion” au petrecut perioade considerabile de timp cu Saroo şi părinţii săi australieni (interpretaţi de Nicole Kidman şi David Wenham), pregătind filmul.
Hotărât să onoreze adevărul poveştii, regizorul Garth Davis a mers în India în timpul pregătirilor pentru filmări, petrecând timp atât în Calcutta, cât şi în satul natal al copilăriei lui Saroo. Garth Davis era în acel sat când Kamla, mama naturală a lui Saroo, s-a întâlnit pentru prima dată cu Sue, mama adoptivă. „A fost important pentru mine să parcurg realitatea lui Saroo cât de mult posibil, aşa că i-am refăcut traseul cât de bine am putut… M-am aşezat pe banca din staţia de tren Burhanpur, unde el s-a trezit singur, iar apoi am mers în Calcutta, în staţia principală de tren – Howrah, unde întreaga forţă a poveştii m-a copleşit. Am copii şi când mi-am imaginat un băieţel de 5 ani aici, singur, fără să vorbească limba… atunci am ştiut că acesta va fi un film impresionant”, regizorul Garth Davis.
Filmul „Lion / Saroo: Drumul spre casă” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 20 ianuarie 2017.
Trailer: