Finala Super Bowl: Philadelphia Eagles, Pink, Justin şi cele mai tari reclame
Aseară a avut loc la Minneapolis finala Super Bolw, poate cel mai important eveniment sportiv din SUA.
Philadelphia Eagles a jucat în faţa New England Patriots pe care a reuşit să-i învingă şi, pentru prima dată în istorie, a câştigat această finală importantă.
A fost o seară plină, încărcată de emoţii, dar şi de momente interesante.
Cea care a deschis această finală a fost P!nk care a interpretat într-o manieră excepţională imnul Statelor Unite ale Americii, deşi anunţase că era extrem de răcită.
În pauza finalei Ligii americane de Fotbal Profesionist, Justin Timberlake a avut un moment super special: i-a adus un omagiu lui Prince, Minneapolis fiind oraşul în care acesta din urmă a trăit cea mai lungă perioadă.
„Minneapolis, asta este pentru tine”, a strigat Timberlake înainte de a şe aşeza la pian şi a cânta unele dintre cele mai cunoscute piese ale lui Prince, anunţă news.ro.
În timp ce Timberlake cânta „I Would Die 4 U” o proiecţie a lui Prince din filmul „Purple Rain” a apărut pe o imensă cortină mov – nu o hologramă reanimată aşa cum se zvonise. Cântecul s-a încheiat cu umbra lui Prince proiectată aşa cum a apărut el la finala Super Bowl în 2007.
Fotbalul american este sportul naţional, iar acest eveniment care are mereu loc în prima duminică din februarie, întoarce pe dos o întreagă naţiune. Este aproape o sărbătoare naţională. S-au făcut statistici şi s-a constatat că în această zi americanii cheltuie cifre ameţitoare pe băutură şi pe mâncare. 1,35 de miliade de aripioare, bere in valoare de 1,2 miliarde de dolari, chipsuri in valoare de 277 de milioane de dolari si carne in valoare de 99 de milioane de dolari, după cum anunţă sport.ro.
O singură reclamă comercială difuzată în pauza Super Bowl, a ajuns să coste peste 7 milioane de dolari. Se spune că un an întreg agenţiile de publicitatea se gândesc pentru clienţii lor la cele mai tari reclame ce vor fi difuzate la Super Bowl. Şi chiar sunt tari. Iată doar câteva dintre cele care au fost extrem de apreciate la finala din acest an:
Budwiser – Stand by You
Tide – Old Spice Guy face reclamă la detergent
Doritos – super spicy cu Peter Dinklage şi Morgan Freeman
M&M s „Human”
Pringles „Wow!”
This is The pepsi!
Bud Light „The Bud Knight”
Reclama NFL – Dirty Dancing