Gabriela Maalouf, psiholog: ”Nu există pastilă magică prin care copilul să scape de frici a doua zi de școală.”

10 septembrie, prima zi de școală. Flori, emoții, cămăși albe, cordeluțe înfoiate și tocuri care bat sacadat asfaltul de nerăbdare. Începutul anului școlar vine și anul acesta cu o miză esențială: adaptarea copilului la noua situație, fie ea tensionată sau distractivă.

Am discutat cu un pedagog renumit pentru metodele sale neconvenționale, Claudia Chiru, învățătoare la Școala 195 din Capitală, cu Gabriela Maalouf, psiholog și mama a doi copii, și cu Antoaneta Opriș, freelancer, mama a trei copii, doi dintre ei școlari cu experiență.

 ”Când eram mică îmi plăcea la nebunia ziua asta în care mă întorceam la școală, cu caiete noi și creioane colorate, pe care le adunasem toata vara, pentru că atunci nu se găseau rechizite cu ușurința de acum. Am devenit părinte și cred că am păstrat nostalgia. Iar plăcerea începutului de an cred că are legătură cu mine, mai mult decât cu copiii.”, povestește Antoaneta Opriș, din București, mama a trei copii, dintre care doi sunt deja la școală.

Discutăm despre prima zi de școală, care vine cu presiune și emoții copleșitoare pentru cei implicați: părinți, copii și pedagogi. Ceremonia, discursurile autorităților, buchetele de flori, nelămuririle birocratice pentru părinți și clișeele emoționante pentru copii sunt câteva dintre motivele pentru care prima zi de școală este un eveniment care are legătură mai mult cu adulți decât cu școlarii.

Claudia Chiru este învățătoare și predă într-o școală publică din sectorul 3 al Capitalei: ”Cea mai mare provocare la începutul acestui an este să avem o deschidere făcută pentru elevi. Până acum am văzut cum defilează autoritățile, vorbesc inspectorii, vorbesc părinții, în vreme ce elevii stau în curte și nu primesc niciun mesaj interesant pentru ei, să le stârnească curiozitatea și să le alimenteze bucuria de a veni la școală.”

Metodele neconvenționale de lucru la catedră, relaționarea cu copiii și părinții au făcut-o populară în rândul celor interesați de educație. Pentru acest început de an învățătoarea a pregătit un parteneriat cu singura companie Unicom de la noi. Astfel, copiii din Școala nr. 195 din cartierul Titan vor putea să bată Cuba cu robotul Pepper, cel mai renumit robot conceput pentru interacțiuni și interpretarea emoțiilor.

”Copiii nu știu că vin la școală și pot vedea și altceva în afară de periplul autorităților. Sigur, ei vin cu plăcere pentru că vor să mă vadă pe mine, învățătoarea lor, de care le este dor peste vară. Eu știu însă, ca profesionist și ca adult, că au nevoie demai mult: să le arătăm cea mai bună versiune a lumii.”

Antoaneta are doi copii care au început școala astăzi: Iacob a ajuns în clasa a VIII-a, la o școală privată, iar Timon a intrat în clasa a IV-a, la o școală de stat. Pentru fiecare dintre ei ceremonia de deschidere a anului școlar a ajuns o rutină plăcută care nu le-a dăruit niciodată surprize. Asta poate și pentru că băieții au fost înscriși în școli publice, în clasele Waldorf, o alternativă la sistemul tradițional de învățământ. Așa se face că școala a organizat întâlniri cu părinții pentru detalii despre spațiu, materiale didactice sau profesori, cu câteva săptămâni înainte de începutul anului școlar.

Lucru care nu se întâmplă în sistemul public: ” M-am întâlnit cu mama unui băiețel care începe clasa 0 și mi-a spus că încearcă de două luni  să afle care este învățătoarea la care a fost repartizat sau în ce sală de clasă va ajunge. Voia să-i poată arăta copilului, când trece pe lângă școală, uite aici vei învăța tu, aici sunt geamurile clasei tale.  Nu i-a dat nimeni aceste informații și era foarte nefericită cu situația neclară. Impresia mea este că, odată ce ai câștigat părintele și nu lași niciun mister, nicio surpriză despre ce urmează să i se întâmple odorului lui, bătălia este câștigată.”, explică Antoaneta.

Până la urmă, miza ține de felul în care copilul poate și vrea să se adapteze la noul program și noile reguli. Gabriela Maalouf, psiholog specializat în lucrul cu copiii, pune responsabilitatea pe măiestria organizatorului și pe diplomația părinților. Cu alte cuvinte, dacă școala are o strategie prin care să creeze evenimentul în baza unor valori precum prietenia sau educația, momentul va fi unul echilibrat, iar copiii se adaptează fără mari eforturi. Pe de altă parte, însă, ”dacă școala alege să nu aibă nicio strategie sau vine doar cu ideea de a epata, la care se adaugă mesajele părinților despre ce frumoasă e vara și ce urâtă e școala sau <<lasă că vei vedea tu cum mai lași răsfățul de o parte!>>, atunci ne așteptăm să avem copii tensionați și plângăcioși”.

Mai mult decât atât, modul în care părinții se raportează la școală devine reper pentru copil. ”Cred că le-am dat libertatea de a descoperi școala când le-am spus că de acolo vor învăța milioane de lucruri. Și s-au dus curioși. Și tot așa au ținut-o. În plus, am văzut foarte spartan lucrurile: la școală te duci. Punct. Nu se negociază acest lucru. Iar dacă se vor simți bine sau rău acolo este alegerea lor.” (Antoaneta Opriș)

Emoțiile, spaimele, teama de abandon sunt câteva dintre elementele care amenință liniștea copilului în situația unei schimbări radicale, așa cum este începutul unui an școlar. Vestea proastă este că se întâmplă an de an, vestea bună este că sunt situații ce pot fi controlate.

”Acum trei ani, când am preluat clasa pregătitoare, am avut o fetiță care a plâns. I-am dat o bomboană și mi-a spus că sunt un om bun. Sunt mulți copii care plâng, dar de multe ori vorbim de situații care nu au nicio legătură cu cadrele didactice. Și câtă vreme ne asigurăm că cel mic a primit bucuria pentru care a venit curios până acolo, înseamnă că ne-am împlinit misiunea.”, explică învățătoarea Claudia Chiru.

Gabriela Maalouf propune un joc de roluri pe care părinții pot să îl încerce împreună cu cei mici, pentru a-i obișnui cu noua situație: ”Eu asta am făcut cu fetița mea. Eu eram copilul care rămânea la școală, ea mă ducea și mă lăsa acolo. Plângeam, eram foarte supărată, după care ea venea și îmi spunea că sunt în siguranță, că mă lasă alături de oameni pe care ea îi cunoaște și în care are încredere, că mă voi juca cu ceilalți copii și că va veni să mă ia. Și, atenție!, mă va aduce și mâine. Era foarte important să învăț rutina și să știu că nu am nicio șansă de scăpare. Este un joc util tocmai pentru că nu există pastilă magică prin care copilul să scape de frici a doua zi, iar părintele să se relaxeze. Eu am făcut acest joc împreună cu Charlize vreme de jumătate de an. Și a funcționat.”

Spaimele copiilor sunt de fapt proiecții ale angoaselor părinților spun specialiștii. Emoțiile, slăbiciunile, nevoia părinților de a avea încredere într-un adult responsabil în grija căruia să își lase copilul fac prima zi de școală o călătorie adesea tensionată. Iar toate acestea își au originea în spaima că micuțul nu se va descurca în noul scenariu de viață. Dimpotrivă, se va descurca!, o spune și pedagogul, și mama, și psihologul.