Gala Met sau moda pe aripi de înger
Ieri seară a avut loc, la New York, ”petrecerea anului”, după cum a mai fost numită Gala Met, evenimentul de strângere de fonduri pentru departamentul de modă al Muzeului Metropolitan de Artă din New York. Considerat punctul culminant al calendarului social al New York-ului, Gala supranumită şi „Oscarurile Modei” s-a remarcat şi la această ediţie prin invitaţii unul şi unul, prin tematică şi outfit-uri extravagante. Este ştiut că evenimentul atrage în fiecare an cei mai cunoscuţi designeri de modă din lume dar şi cântăreţi, actori şi alţi oapseţi speciali, aceştia plătind, nu mai puţin de 30.000 de dolari pentru un bilet de intrare.
Tema din acest an a fost „Heavenly Bodies: Fashion and the Catholic Imagination” („Trupuri dumnezeieşti: Modă şi imaginaţia catolică”), dar cu toate acestea, participanţii nu au stârnit nici un fel de controversă cu veşmintele lor. Ideea alegerii acestei teme a fost aceea de a arată cum a influenţat catolicismul moda de-a lungul istoriei (o expoziţie pe aceeaşi temă va fi deschisă la Muzeul Metropolitan de Artă din New York între 10 mai şi 8 octombrie). Îmbrăcate extravagant, în haine de inspiraţie divină, celebrităţile au creat o atmosferă specială, în care moda şi catolicismul au făcut casă bună.
„Moda şi religia s-au împletit de mult, s-au inspirat reciproc şi s-au informat reciproc”, a declarat curatorul Andrew Bolton. „Deşi această relaţie a fost complexă şi uneori contestată, ea a produs unele dintre cele mai inventive şi inovatoare creaţii din istoria modei”.
Rihanna s-a costumat în Papă, purtând o mitră şi o rochie scurtă, precum şi o pelerină creată de Maison Margiela. Katy Perry a fost un înger superb, cu aripi uriaşe, acoperite cu pene albe, ce accesorizau o rochie aurie scurtă creată de Versace. Jennifer Lopez a strălucit într-o rochie Balmain, cu o cruce mare în zona pieptului şi o trenă cu pene negre. Madonna şi-a făcut apariţia într-o rochie neagră, cu mâneci lungi, o coroană aurie uriaşă şi cu un văl care i-a acoperit faţa în întregime. Sarah Jessica Parker a purtat o rochie Dolce & Gabbana aurie, brodată cu inimi, iar pe cap o coroană în centrul căreia este prezentată scena naşterii lui Iisus. Kim Kardashian a avut o rochie aurie decoltată, lungă până în pământ, marca Versace. Cardi B a surprins cu o rochie albă, împodobită cu mărgele, amintind de stilul baroc. În alb şi galben s-au îmbrăcat şi Dakota Fanning şi Amanda Seyfried, în timp ce vedete precum Zoe Kravitz au optat pentru dantelă neagră.
Dar Gala Met nu a însemnat doar ţinute extravagante, ci şi momente speciale, aşa cum a fost cerearea în căsătorie făcută de rapperul 2 Chainz (pe numele adevărat Tauheed Epps), care s-a pus în genunchi pe faimoasele scări ale muzeului cerând-o de nevastă pe Kesha Ward, cu care are trei copii.
Cele mai hot look-uri de la Gala Met
Blake Lively
Actriţa de 30 de ani a declarat că rochia purtată în acest an la Gala Met este preferata ei din toate timpurile. Este vorba despre o creaţie Versace, accesorizată cu pantofi Christian Louboutin, o geantă Judith Lieber şi bijuterii Lorraine Schwartz. În ton cu tema evenimentului, Blake poartă un halo cu diamante iar coafura i se potriveşte perfect. Părul este aranjat într-un coc răvăşit, cu şuviţe rebele, uşor ondulate, care îi încadrează chipul. Atât rujul cât şi fardul sunt alese în nuanţe care se asortează de minune cu rochia. Iar Blake este o adevărată apariţie!
Rosie Huntington-Whiteley
Frumoasa Rosie arată ca picată din rai, strălucind într-o ţinută diafană şi elegant, semnată Ralph Lauren. Vedeta a optat pentru un coc rafinat, prins la ceafă iar machiajul este unul clasic (ruj nude închis şi smokey eyes).
Gigi Hadid
Modelul de 23 de ani arată fabulos purtând o creaţie vestimentară semnată Versace. Iar coafura şi machiajul sunt în perfectă armonie cu rochia. Părul are cărare pe mijloc, este drept dar prins în părţi cu agrafe preţioase. Machiajul îi pune privirea în evidenţă având farduri în tonurile care se regăsesc şi pe rochie. Totul este într-o perfectă armonie.
Amal Clooney
În acest an, frumoasa soţie a lui George Clooney, una dintre gazdele evenimentului, şi-a făcut apariţia pe covorul roşu purtând o creaţie marca Richard Quinn. Coafura diafană, cu şuviţe ondulate şi dezordonate, i s-a potrivit de minune iar rujul portocaliu se asortează cu motivul floral de pe trenă.
Jennifer Lopez
Vedeta de 48 de ani poartă o rochie Balmain, asortată cu pantofi de la acelaşi designer, un clutch Jimmy Choo şi bijuterii Tiffany & Co. J. Lo a optat pentru o coafură în stilul wet look, cu părul foarte bine finisat şi pieptănat pe spate iar pentru machiaj aceasta a folosit produse de makeup by Jennifer Lopez for Inglot Cosmetics.