Nici nu s-a potolit bine frenezia fanilor în urma celui mai recent sezon din Game of Thrones, că producătorii au venit cu veşti proaspete. HBO a anunţat zilele trecute planurile pentru cel de-al 7-lea sezon al serialului, însă pasionaţii GOT s-ar putea să fie dezamăgiţi.
Pentru următorul sezon din „Urzeala Tronurilor” va trebui să aşteptăm mai mult, asta pentru că producătorii au decis ca premiera să aibă loc undeva în vara lui 2017, şi nu primăvara, aşa cum ne-am obişnuit până acum. Explicaţia?
„Acum că a venit iarna în Game of Thrones (n.r.: cu referire la celebra replică din film: „winter is coming”), producătorii executivi, David Benioff and D.B. Weiss, au simţit că firul epic ar fi mai bine ilustrat dacă se va începe producţia un pic mai târziu decât de obicei, atunci când se schimbă anotimpurile”, a spus Casey Bloys, directorul de programe HBO într-un comunicat de presă, citat de Harper’s Bazar. „Vremea însorită nu ne ajută foarte mult în sezonul următor”, a precizat el.
Producătorii au mai anunţat că următorul sezon va fi filmat în mare parte în Irlanda de Nord, Spania şi Islanda. Dar veştile nu se opresc aici! Presa străină susţine că sezonul 7 al serialului va avea doar 7 episoade, cu trei mai puţin faţă de cum am fost obişnuiţi. Zvonul începe să se confirme, mai ales după ce David Benioff a declarat că ultimele două sezoane din Game of Thrones vor avea 13 episoade în total.
De precizat că aşteptarea noastră este, se pare, foarte benefică pentru serial. În timp ce noi vânăm veşti despre următorul sezon, Game of Thrones este nominalizat la nu mai puţin de 23 de premii Emmy.