George Cristhian Gogan și povestea unui rom care demonstrează că inteligența și determinarea în viață le ai chiar dacă aparții unei etnii „inferioare”

Dar cele mai amare?

Momentul în care mama a trebuit să plece în Spania, pentru recuperare după o operație de cancer, iar eu, elev în clasa a XII-a, cu un Denis la o vârstă extrem de dificilă, corigent la 6/8 materii, Rebeca având doar 2 ani, iar eu împărțindu-mă între pregătirea pentru Bacalaureat, admitere, având grijă de cei doi, mâncare și curățenie. A fost un an dificil, dar care pe mine m-a călit și pregătit pentru ce urma.

N-aș crede că n-ai trăit clipe când te afecta că „ți se scoateau ochii” că ești de etnie romă. Îmi poți povesti vreo întâmplare? Poate de la școală?

Sunt puternic rău, ambițios și mereu pus pe auto-update, Doamne, cum a ieșit asta! 😊) Ți-am zis că nu depuneam efort să învăț sau să asimilez, dar dacă pui presiune pe mine devin un adversar pe care nu ți-l dorești, indiferent ce poziție ocupi. Dar cum spuneam mai devreme, a fost o luptă continuă, mai ales cu mine, să accept ceea sunt și cine sunt, am luptat mult pentru validare și acceptare din partea celorlalți, a fost o competiție acerbă și permanentă cu toată lumea pe toate domeniile să devin ceea ce și cine sunt astăzi. Sunt episoade pe care le-am refulat, dar sunt în același timp episoade ce au devenit legende în construcția personajului meu, am fost mereu olimpic la istorie, iar la liceu îmi plăceau obiectele ce făceau subiectul dsciplinei umane, logica, filosofia sau psihologia. Eram formator de opinie în clasă, colegii se raportau la mine ca la o instanță certificatoare, iar aceste aspecte au generat gelozie în rândul unor profesori ce-i aveam la clasă, și mi-au pus „piedici” pe care le-am depășit cu brio, dar repet, pentru mine au fost lecții și exerciții ce m-au pregătit pentru adevărata luptă ce urma.

 Te-ai întâlnit și cu profesori care evidențiau acest aspect la școală? Sau colegi care au propagat ideea în rândul celorlalți și erai arătat cu degetul?

Am avut șansa, la liceu, ca directorul să mă cunoască, să știe ce fel de „specimen” pot deveni, fapt ce a determinat și traiectoria mea, primul „mentor” dacă îi pot spune, a fost chiar dumnealui, care dintr-un subiect sensibil și vulnerabil, un elev rom, m-a transformat într-un model pentru ceilalți.

Ești doctorand și asta după două mastere, nu unul. Crezi că educația este arma cu care poți dăinui în viață?

Doctoratul pentru mine nu a fost un obiectiv care să-mi încununeze sau să fie o finalitate a studiilor…deloc, o să fiu brutal de sincer, a fost o căsuță ce trebuia bifată, din punct de vedere social, am perceput acceptarea mea în programul doctoral ca pe o rigoare socială și nu academică….dar, că intervine un dar, mi s-a îndulcit, și iarăși a început să-mi placă, deoarece între timp, în paralel, am finalizat și studiile post-doctorale pe un proiect al SNSPA în 2019-2021. Într-adevăr, am două mastere, unul în relații europene și marketing, iar celălalt în drept european, pe care l-am făcut pentru că nu am putut „satisface” dorința tatălui meu de a urma facultatea de drept 😊)… Educația eu nu o văd ca pe o armă, ci ca pe o pârghie și ca pe o soluție pe termen lung ce se transferă și la generațiile viitoare, iar dacă vorbim despre etnia romă, am realizat că noi, ca etnie, nu avem exercițiul puterii, noi nu am avut reprezentanți ce au luat parte la deciziile ce țineau de noi și de aspecte ce privesc comunitatea romă. Ca o paranteză, poporul rom este un miracol social, pentru că noi nu avem izvoare și o cultură scrisă, iar caracterul sincretic a fost singura noastră formă de transmitere a valorilor și conceptelor de-a lungul vremii, mai ales că aproximativ 500 de ani am fost pribegi, alți 500 de ani sclavi și vreo 200 am trăit într-un regim de semi-sclavie, iar cireașa de pe tort, am fost sedentarizați forțat în perioada comunismului….deci, ca profan, ar trebui să înțelegi că purtăm traume și cicatrici greu împământenite în structura noastră genetică și că de asta avem uneori comportamente deviante, pe care le condamn cu desăvârșire.

Apropo de planuri, cât mai poți studia? Unii, după ce terminăm o facultate, întrăm în câmpul muncii și lăsăm zilele să curgă firesc, fără să mai avem vreun gând de a studia. Ce motivație stă la baza ta?

Sunt un oportunist convins, le-am combinat mereu cu succes pe ambele, eram și student și angajat pe diferite proiecte încă din primul an de facultate, iar când obosesc și am nevoie de o pauză, chiar și acum, caut noi oportunități de studiu.

George Cristhian Gogan:„Etichetarea provine din neștiință”