Fanii legendei pop a anilor 80 au un mare motiv de bucurie: după mai bine de un deceniu de absenţă de pe piaţa muzicală, George Michael îşi pregăteşte reîntoarcerea cu un nou album solo. Vestea vine de la Naughty Boy, rapper, producător şi textier care a pus umărul la lansarea carierelor lui Emeli Sande şi Sam Smith, dar a şi produs câteva din hiturile lui Beyonce.
Anunţul a fost făcut de rapperul britanic în cadrul galei BBC Music Awards, după cum informează BBC, citată de News.ro.
„Abia aştept. Nu ştiu exact la ce să mă aştept. Şi, ca să fiu sincer până la capăt, el (George Michael, n.r.) este mai misterios decât oricine altcineva, aşasar sunt încântat şi aştept cu nerăbdare să lucrez cu el”, a spus Naughty Boy.
Rapperul şi producătorul muzical britanic, al cărui nume real este Shahid Khan, a spus că George Michael l-a contactat după ce i-a menţionat numele într-un interviu.
„Va lansa un album anul viitor şi apoi va înregistra ceva şi pe albumul meu”, a mai spus Naughty Boy.
Cei doi muzicieni nu au ajuns încă împreună în studiourile de înregistrări, însă Shahid Khan consideră deja că acest proiect reprezintă „cea mai interesantă colaborare” din cariera lui.
Pentru viitorul său album, Naughty Boy a mai spus că va colabora cu Mike Posner, DNCE, Emeli Sande şi Dua Lipa.
Cel mai recent material discografic lansat de George Michael se intitulează „Symphonica” – un album live – şi a apărut pe piaţă în 2014, iar ultimul album propriu al muzicianului s-a numit „Patience” şi a apărut pe piaţă în 2004.