Încă de când îţi ocupi locul în avionul spre România şi îţi pui centura, eşti avertizat că în această ţară ai nevoie de un ghid ca să poţi supravieţui. În paginile revistei de shopping de la bord este prezentată, după cum probabil mulţi ştiu, o cărtică amuzantă, cu ilustraţii vesele, în care afli cam tot ce trebuie să ştii ca să nu mori pe aici… Sigur, am râs, e haioasă, dar cu toate astea mi-a lăsat un gust amar. Pentru că era vorba despre câinii care te pot sfâşia, despre drumurile care nu sunt bune deloc, despre obiceiurile noastre de botez la care se petrece ca la Revelion… Foarte bine făcută broşura, ce să zic, dar tristă. Suntem cam singurii din lume care se prezintă la mişto, pentru că suntem parcă singurii care trăim aşa.
Şi dacă alegi, român sau nu, să îţi petreci vacanţa în România, poţi fi sigur că vei avea parte şi de râs şi de plâns, chiar şi cu ghidul acesta în buzunar. Peisajele sunt de nepreţuit, munţii, marea, delta, dealurile, râurile sunt desenate şi create de Dumnezeu pe când era El în cea mai bună stare de spirit! Totul e armonios, trecerile de la un relief la altul sunt dulci şi spectaculoase în acelaşi timp… Înainte de a ajunge să evaluezi serviciile unui loc de cazare, te bucuri de ceea ce vezi. Dar ceea ce vezi este, de cele mai multe ori, dublat de gunoaie. Nu e loc în ţara asta în care sticla de plastic să lipsească. Înainte de a inspira adânc aerul curat, te izbeşte lumina nefirească venită de pe un munte chel, menit să-ţi ţină umbră, dar acum jupuit de piele pâna la os prin defrişări masive. Lipsa de curăţenie, drumurile, faţadele caselor pe lângă care treci, că sunt în sate sau oraşe, e totuna, te întristează. Gropile, autostrăzile neterminate pe lungi schelete de beton pe unde vor trece ele cândva, la un moment dat, te înfurie.
Sigur, sunt oaze turistice remarcabile: conacele superb renovate, plajele recucerite din mare, multe pensiuni care strălucesc de curăţenie, restaurante excepţionale etc. Dar senzaţia generală este că nu facem destul, că ne ţine prizonieri o lene lungă şi proastă. Că şi-au bătut joc de noi toţi cei care au fost la putere până acum, indiferent cum îi cheamă. Am ajuns să spun ce ţară frumoasă avem şi ce ar face alţii cu ea… replica asta nu-mi place. Dar îmi aduc aminte că am fost vara asta în punctul cel mai înalt din Olanda, unde era ridicat cu mândrie un monument şi unde lumea îşi făcea poze. Eram la 327,5 metri înălţime! Şi această ţară, furată în întregime mării, se bucura vizibil de muntele ei de 300 de metri! Şi mi-a fost ciudă, când mi-am adus aminte cât gunoi zace pe munţii de la noi şi câtă superficialitate există, totuşi, în iubirea noastră de ţară.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
