Gigi şi Bella Hadid, fotografii nud pentru Vogue UK
Vogue UK va publica în luna martie o ediţie specială. Şi cu siguranţă va fi foarte specială şi pentru cititorii revistei. Pe coperta dublă a ediţiei Vogue din Marea Britanie apar cele două surori, Bella şi Gigi Hadid. Este o raritate în lumea revistelor glossy: cele două surori au mai împărţit o singură dată coperta unei reviste, pentru V Magazine, în 2015.
În fotografiile de copertă, realizate de fotograful Steven Meisel, ambele surori poartă acelaşi top Versache realizat din zale aurii, şi care le dezvăluie umărul stâng. Atât Gigi, cât şi Bella Hadid sunt machiate în nuanţe aurii, cu efecte de „smoky eyes”.
Numai privind aceste fotografii şi e de ajuns să aprobăm (fără doar şi poate) titlul sub care le vom putea vedea pe celebrele modele în ediţia de martie British „Gigi & Bella: The power of the Hadids”.
Însă, o recentă postare pe contul de Instagram al revistei britanice Vogue s-ar putea să ne facă să aşteptăm şi mai nerăbdători luna martie. Pictorialul lunii le surprinde pe cele două surori în alb şi negru, în fotografii nud!
Aşa cum precizează şi britishvogue, cele două modele, unele dintre cele mai prezente femei pe catwalk-urile de modă, rareori sunt văzute şi fotografiate împreună, pentru că lucrează pentru proiecte diferite. Ne bucurăm (şi noi) că editorii de la Vogue au reuşit să le aducă împreună. Revista va fi dispoibilă la chioşcurile din Marea Britanie începând din 2 februarie.