Gregory Rateau, un scriitor francez la București

Gregory Rateau este scriitor și jurnalist, îl cunoașteți din aparițiile de promovare a celui mai recent volum, Hoinar prin România, ori din relatările pe care le face din platforma sa, lepetitjournal.com. Gregory vine de la Paris, a ajuns în România cu o ofertă de lucru și nu a mai plecat niciodată, poate pentru că i-a plăcut prea mult țara ori poate pentru că s-a îndrăgostit.

Oricare ar fi motivul, Gregory se bucură acum de filozofia țărănească autentică pe care o găsește hoinărind prin România, cultivă legume lângă casa bunicii iubitei lui și scrie. De ce o face, aflați în câteva minute de lectură.

Foto cover: Maria Bordeanu

De ce ai ales să te muți în România?

Nu aș spune tocmai că am ales, ci că a fost mai degrabă o întâmplare, o întâlnire fericită.

Aveam o viață la Paris, munceam acolo, familia mea locuia acolo, dar am întâlnit-o pe logodnica mea, care are origini românești și libaneze și cu care am decis să ne mutăm aici. Nu aș zice că pentru ea era o miză să se întoarcă și să trăiască în România, mai ales că ea a trăit destul de mult timp în Franța și în Liban, în egală măsură.

România însă este patria care îi amintește de bunica ei, persoana pe care ea a iubit-o cel mai mult în lume și care acum nu mai este printre noi.

România sau iubita mea m-au convins să îmi schimb opțiunile, așa încât am decis să ne stabilim aici.

Acum trăiesc între București și un sat din zona rurală, unde conduc și scriu pentru o platformă media dedicată francofonilor. Am prieteni aici, în plus am început un turneu de promovare a celei mai recente cărți pe care am scris-o și se poate găsi în limba română, „Hoinar prin România”.

Am o casă la țară, în apropierea Capitalei, unde, împreună cu familia, țin o grădină, cu fructe și legume și unde îmi place să învăț un alt stil de viață, în alt ritm, înconjurat de oameni simpli (și nu aș vrea să reții vreo nuanță peiorativă aici, ci pur și simplu acei oameni care stăpânesc arta de a trăi țărănește). Iar ca să îți răspund pe scurt la întrebare, România m-a ales pentru ca apoi să mă copleșească cu toate aceste daruri.

Care era contextul tău de viață când ai decis să pleci în România?

M-am întors după un an de trăit în Irlanda, unde munceam pământul, în ferme izolate, solitare pe dealuri înalte cu fața spre mare. Parisul mi se părea sufocant, cu toată violența și tensiunile care-l copleșesc și care mă strângeau în fiecare zi de gât. Așa însă am descoperit bucuria de a scrie și de a trăi, pur și simplu. Astfel am primit oferta de a veni în România, pentru a realiza câteva documentare, însă proiectul a picat la puțin timp, lucru care nu m-a făcut să plec de aici.

Coperta cărții „Hoinar prin România”, cel mai recent volum semnat de Gregory Rateau. Foto: Maxime Moindrot

Nu mi-a fost simplu, m-am zbătut să rămân aici, am muncit dar am căpătat și timpul necesar pentru a descoperi România, dincolo de drumurile bătute, am urcat pe munte și am început să-mi scriu cărțile la care visam, fiindcă literatura este pentru mine o adevărată religie, iar cărțile au fost din copilărie prietenele mele.

Aș pomeni acum despre scriitorul român, Panait Istrati, pe care întotdeauna l-am văzut ca pe fratele meu. Mi-a plăcut din vremea când în Franța era încă foarte puțin cunoscut, iar cărțile lui nu mai erau reeditate. Am făcut o călătorie la Brăila, pe urmele lui, pentru a mă încărca de forța sa, iar toată aventura mi-a părut un adevărat pelerinaj. Și exact în acel moment am simțit că România mi-a făcut un cadou, iar primele bune impresii s-au sublimat atunci și am putut vedea o altă fațetă a lucrurilor.

Ești jurnalist, scriitor și ai ajuns în postura de a relata România prin ochii tăi. Cum ai ales aceste meserii?

Aș evidenția mai mult scriitura aici. Am visat dintotdeauna să fiu propriul meu șef, să fac ce îmi doresc cu timpul meu, să-l pot petrece scriind, să întâlnesc oameni care mă îmbogățesc cu prezența lor, să mă fac util fiindcă nu suntem altceva decât niște trecători pe acest Pământ. Nu alerg după opulență, bani, glorie, ci vreau să am luxul de a face ce vreau cu timpul meu: să scot în evidență în platforma online pe care o coordonez, Le petit Journal din București, oamenii care mișcă lucruri în această țară și care valorizează realmente această țară puțin cunoscută.

Aceste două tipuri de scriitură sunt foarte diferite, dar fiecare îmi dă voie să găsesc un echilibru spiritual necesar. Raportarea la realitate este întotdeauna foarte subiectivă și aș zice că felul în care o face artistul, scriitorul se opune modului în care o face jurnalistul, chiar dacă uneori cele două modele se întâlnesc.

Ce-ți place și ce nu-ți place la această țară?

Ca majoritatea românilor, detest corupția, privilegiile acordate doar celor care dețin puterea, în vreme ce majoritatea sunt lipsiți de salarii demne, de acces la sănătate și îngrijire de calitate, de drumuri bune și eficiente. Visez și eu la o Românie liberă de corupție, de care românii din străinătate să fie mândri, să-și dorească să se întoarcă aici și să ajute la reconstrucția acestei țări așa cum o merită și ei, în egală măsură.

Țara aceasta are multe de oferit, generozitatea oamenilor, tradițiile, natura ce are nevoie de protecție, istoria, gastronomia, energia tinereții sale, înțelepciunea țăranilor și o artă de a trăi, despre care ți-am mai spus și care este foarte diferită de maniera altor țări europene, este mai autentică.

România este unică, spun asta foarte des, iar într-o zi, sper, toată lumea va fi conștientă de ce spun.

Ce au avut de spus părinții tăi după ce ai ales să te muți de la Paris aici?

Părinții mei au niște păreri preconcepute despre România și nu au înțeles deloc de ce, după eșecul documentarului pentru care venisem aici, nu m-am întors în Franța pentru a-mi construi o adevărată viață de adult.

Le-am ținut piept, desigur, așa cum am făcut-o de fiecare dată pentru a-mi câștiga libertatea, am muncit din greu pentru a le dovedi că pot fi fericit aici, făcând ce îmi place de fapt, dar mai ales pentru a-i face să vadă că această țară are multe lucruri de oferit celor care apreciază.

Au venit de mai multe ori aici, am bătut țara în lung și în lat cu mașina, cu ei și s-au îndrăgostit de ce au găsit aici.

Aș zice acum, fără să exagerez și fără să ascund bucuria, că ai mei sunt foarte mândri de mine, de munca mea de la ziarul online, de toată promovarea din jurul cărților mele, de viitoarea și foarte apropiata apariție a noului meu roman, în Ediția Maurice Nadeau, în februarie, anul următor.

Tatăl meu s-a pensionat după o viață petrecută între angajați comerciali și înțelege valoarea pe care o acord eu contemplației și creației, este și el în sfârșit în punctul de a vedea viața diferit. În plus, aș spune că plecarea mea din Paris i-a influențat și pe ei într-o anume măsură, fiindcă după mine, și ei au decis să plece în sud-vestul Franței, la țară, unde au descoperit fericirea și micile plăceri pe care viața din oraș le ignoră.

Aveți o casă la țară și ai o grădină. Spune-mi mai multe despre asta.

Casa bunicii iubitei mele se află la țară și noi am păstrat-o, am renovat-o și i-am dat confortul necesar pentru a trăi în ea, așa încât, fugim acolo de câte ori avem nevoie de aer curat, afară din București.

Am păstrat și terenurile familiei pe care le-am salvat, le-am făcut cultivabile și, pe rând mergem acolo și ne ocupăm de ele. Avem legume, fructe, mere, pere, dar mai cu seamă avem prieteni formidabili ai locului, îndrăgostiți de agricultură, care ne ajută și ne învață cum să ne asumăm această viață la țară care ne îmbogățește sufletele.

Natura are atât de multe de oferit, dar trebuie să fim deschiși să învățăm de la ea, să îi fim recunoscători și să o respectăm. Există o filozofie de viață în zonele rurale ale României, pe care noile generații trebuie să se lupte să o conserve. Iar eu mă simt acasă, și aici, în România, ca și în Franța. Suntem o mare familie care strălucește prin diversitate și istorie reunite în zilele noastre.