Haideţi la schi! Pârtiile de pe Valea Prahovei s-au deschis
Iarna îşi intră încet încet în drepturi, dovadă că în majoritatea staţiunilor montane româneşti zăpada măsoară deja aproape jumătate de metru. Cum era de aşteptat, administratorii de domenii schiabile de pe Valea Prahovei au deschis oficial (chiar începând de astăzi) mai multe pârtii unde zăpada a ajuns la o astfel de grosime. La Sinaia, spre exemplu, staţiunea cu cel mai mare domeniu schiabil de pe Valea Prahovei, s-au deschis cinci pârtii de mare altitudine din Valea Dorului şi Valea Soarelui, situate la 2000 de metri, în Masivul Bucegi: Lăptici 1 şi 2, Valea Dorului 1 şi 2 şi Variantă.
Condiţiile pentru practicarea sporturilor de iarnă sunt foarte bune pe pârtiile din Sinaia şi Azuga, unde veţi avea parte de aceleaşi preţuri ca anul trecut, în ceea ce priveşte telegondola, telescaunul şi skipass-ul. Spre exemplu, la Sinaia, o călătorie cu telegondola (care urcă până la Cota 1400 şi apoi până la Cota 2000 din Bucegi) costă 20 lei/tronson sau 35 lei/ambele tronsoane (în cazul adulţilor) şi 15 lei/tronson sau 20 lei/ambele tronsoane (în cazul copiilor). Un skipass pentru o zi costă 145 de lei/adult, 125 lei/student şi 100/copil. În cazul telegondolei care urcă până la 2000 de metri altitudine în Bucegi, programul de călătorii va fi în această iarnă (conform news.ro) mai lung cu o oră decât anul trecut (de la ora 8:00 până la ora 17:00).
Toate acestea, dar şi multe alte atracţii, precum parcul de distracţii de la poalele domeniului Kalinderu, din Buşteni, vă aşteaptă încă de pe-acum, mulţi hotelieri de pe Valea Prahovei punând deja la dispoziţie, pentru minivacanţa de 1 Decembrie, oferte speciale, ce includ printre altele, petreceri tradiţionale, programe artistice cu dansuri şi muzică populară.