HAIDOOK SUMMER FEST sau atunci când basmele devin realitate
Să te laşi surprins de frumuseţile locului şi de spectacolele şi concursurile ecvestre, să încerci bucate alese gătite de cei mai iscusiţi bucătari, să asculţi poveşti – sunt doar câteva din lucrurile pe care le poţi face la Haidook Summer Fest, festival ajuns la cea de-a treia ediţie. Timp de 3 zile, 15, 16 şi 17 iunie, într-un loc de vis – Vârf la In (Crucea Runcu), Comuna Runcu (judeţ Dâmboviţa) -, timpul va căpăta alte dimensiuni iar legendele unor haiduci renumiţi sau poveştile unor comori ascunse îşi vor arăta farmecul.
Legenda haiducului Radu Anghel şi poveştile cu comori ascunse ale masivului Leaota vor fi transpuse, de haiduci moderni, în zilele noastre, prin momente speciale de dresură cu cai, demonstraţii de artă a călăriei, competiţii ecvestre, dresaj natural, Voltije şi Djighit.
Vom avea parte şi de magie ecvestră, Vrăjitorul de cai, cum este supranumit maestrul maramureşan Miron Bococi, făcându-şi caii Feeling, Bruce şi Talisman, prin tehnici “nemaivăzute şi nemaiauzite”, să danseze într-un spectacol unic.
Nu vor lipsi nici spectacolele de dresaj natural, actorul Denis Ştefan făcând o astfel de demonstraţie alături de Uma, calul pe care l-a salvat şi îmblânzit cu multă atenţie, răbdare şi antrenament.
Nici de basme nu vom duce lipsă aici, Vali Vasilescu (unul dintre cei mai renumiţi cascadori din România, care a dublat actori celebri din filmele “Cold Mountain” sau “Cei trei muşchetari”) prezentând, alături de compania sa de teatru, “Basme cu Cai”, cea mai nouă punere în scenă a poveştii Baba Samca, ce familiarizează publicul cu mitologia românească.
Pasionaţii de călărie îşi pot demonstra abilităţile în prima etapă a concursului de Working Equitation, ce va avea loc în prima zi de festival. Răzvan Popescu şi Flick Domnu’ Rimă, gazdele evenimentului, vor da startul demonstraţiilor ecvestre în cea de-a doua zi de festival (când spectacorii vor descoperi tehnici precum Djighit-ul, reprezentat de o serie de acrobaţii ecvestre inspirate din tehnică mongolă de călărie, păstrate de pe vremea lui Genghis Khan).
Cei mici vor avea parte de ditracţie maximă în cea de-a treia zi, când vor avea loc demonstraţii de Voltije, gimnastică pe spinarea calului aflat în mişcare la lonjă, aduse în arenă de Asociaţia Bate Şaua, urmate de un moment dedicat atelajelor trase de ponei, şi de un nou moment marca Miron Bococi.
Ateliere pentru copii şi plimbări călare, jocuri şi concursuri, ceaune cu mâncare aburindă, băuturi reci, ”lenevitul pe baloţi la soare” şi ”aruncatul cu privirea în zarea albastră” vor întregi acest festival de basm. Mai multe detalii puteţi găsi pe haidook.ro.