Horaţiu Mălăele îşi va serba ziua de naştere pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Pe 31 iulie şi 1 august, la Sala Mare au loc reprezentaţiile aniversare ale spectacolului „Cafeneaua”, de Sam Bobrik & Ron Clark, în regia lui Horaţiu Mălăele. Alături de îndrăgitul actor vor urca pe scenă Emilia Popescu şi Dana Dogaru.
În comedia „Cafeneaua” râsul împrumută gustul sărat al lacrimilor, iar fragilitatea şi caracterul efemer al existenţei umane se dezvăluie, pas cu pas, până la deznodământul inundat de aplauze. Despre rolul său în această piesă Mălăele spunea că: „mai limpede ca orice, mi-am descoperit ambiţiile şi slăbiciunile, norocirile şi nenorocirile, viaţa mea, a voastră, a noastră şi toate la un loc răsturnate în viaţa acestei familii imaginate – oglinda vie şi înspăimântătoare a vieţii noastre pe pământ.”
Premiera acestui spectacol a avut loc în 1997 şi de atunci rămâne în topul preferinţelor publicului, fiind unul dintre cele mai longevive spectacole de la noi. Potrivit news.ro, pentru rolul Wally din „Cafeneaua” de la Teatrul Bulandra, şi pentru rolul din spectacolul „Unde-i revolverul?” de la Teatrul Nottara, Horaţiu Mălăele a primit în anul 1998 premiul UNITER pentru cel mai bun actor.
Horaţiu Mălăele s-a născut la 1 august 1952 şi este actor, regizor, caricaturist şi scriitor român. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1975, la clasa profesorului Octavian Cotescu.
Biletele pentru reprezentaţiile aniversare ale piesei „Cafeneaua”, de de Sam Bobrik & Ron Clark, în regia lui Horaţiu Mălăele se găsesc la casa de bilete a Teatrului National şi online pe startickets.ro, mystage.ro, blt.ro şi bilete.ro.